Ne mai despart câteva zile de marea sărbătoare a Naşterii Domnului. Sfânta Biserică ne îndeamnă – aşa cum de fapt a făcut-o în tot timpul Adventului – să ne pregătim cât mai bine pentru a-L primi în mijlocul nostru pe Mesia prevestit de profeţi ca Domn al puterilor, Principe al păcii, Împăratul măririi.
Dacă în primele trei duminici ale Adventului lecturile ne anunţau că mântuirea este aproape, că trebuie să pregătim calea Domnului, astăzi în a patra duminică liturgia cuvântului ne vorbeşte despre starea sufletească în care trebuie să ne găsească Mesia.
Care este această atitudine?
Răspunsul ni-l dă psalmul de astăzi: Iată vine Domnul; El este Împăratul măririi! …Cine va putea să urce pe muntele lui? Cine va sta în locul sfânt al său? Cel care are mâinile nepătate şi inima curată; Cel care nu ia în zadar numele Domnului, acela va primi binecuvântare şi dreptate de la Dumnezeu Mântuitorul.
Aceste condiţii pot fi rezumate la una singură care le conţine pe celelalte: a avea inima curată. În Biblie inima este locul deciziilor. Dacă inima e curată, adică abandonată total şi fără rezerve în braţele Providenţei, este eliberată de orice simpatie pentru ceea ce îl contrazice pe Dumnezeu.
Cei care refuză să împlinească această condiţie sunt excluşi din Împărăţie. Un asemenea refuz întâlnim în prima lectură. Ahaz nu ascultă de porunca lui Dumnezeu, nu are încredere în el; are planul său, nu vrea să-l schimbe, preferă să se alieze cu un alt om. În faţa acestui refuz Domnul nu renunță. El poate să-şi realizeze planul de mântuire, promis lui David, şi pe altă cale. Spune profetul: Iată fecioara va zămisli şi va naşte un fiu, căruia îi va pune numele Emanuel, adică Dumnezeu cu noi. …El va domni pe tronul şi peste împărăţia lui David ca s-o întărească şi s-o întemeieze cu judecată şi dreptate, de acum şi până-n veac.
Fecioara este Maria, tânără logodnică a unui bărbat din casa lui David, pe nume Iosif. Este cea care se abandonează total în mâinile lui Dumnezeu şi declară: Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul Tău.
Și astfel, Isus a fost om adevărat în carne şi oase, “născut din femeie” ca orice fiinţă umană, a trăit pe acest pământ într-un timp şi loc bine precizate.
Isus a fost un evreu, pentru că s-a născut dintr-o femeie evreică (Maria), a crescut într-o familie de evrei, a fost educat conform legilor, tradiţiilor şi religiei evreilor din timpul său.
Isus era fiul lui David, pentru că Iosif, soţul Mariei, era un descendent al lui David; iar Iosif de fapt a exercitat faţă de Isus funcţia umană şi legală de tată, chiar fără a fi tatăl său în sens fizic, biologic.
Identitatea personală a lui Isus nu poate fi înţeleasă decât făcând apel direct la Dumnezeu. Deşi fiind pe deplin inserat în realitatea istoriei umane – om adevărat, evreu, născut din neamul lui David, cum ne amintește și lectura a doua, totuşi nu se poate spune despre el cine era într-adevăr numai în termeni umani. Existenţa pământească a lui Isus nu se explică numai prin legile biologiei şi ale istoriei, dar este rodul unei intervenţii a lui Dumnezeu în istorie, astfel încât fiul Mariei va fi numit Dumnezeu cu noi.
 Luându-i ca exemplu pe Iosif şi Maria trebuie să adoptăm viaţa lor simplă, care să-i permită lui Dumnezeu să intervină în viaţa noastră, răsturnând uneori chiar planurile noastre. Numai adoptând acest stil de viaţă vom fi pregătiţi să-l primim pe Cristos în mijlocul nostru şi vom putea spune şi noi plini de credinţă: Vino Doamne Isuse!

Pr. Florin Bordeuș

Biserica ne invită astăzi să ascultăm glasul celor mai mari predicatori ai adventului: profetul Isaia şi Ioan Botezătorul.
În prima lectură profetul Isaia ne transmite mesajul mântuirii: Întăriţi-vă şi nu vă temeţi. El va veni pentru a ne mântui. El descrie efectele mântuirii cu imagini paradisiace pentru a ne face să înţelegem mai bine lucrarea pe care Dumnezeu o realizează pentru noi. Ținutul pustiu şi uscat se va veseli, deşertul se va bucura şi va înflori cum înfloreşte crinul,… se vor deschide ochii orbilor şi vor auzi urechile surzilor. Cel şchiop va sări ca cerbul şi limba celui mut se va dezlega. Aceste imagini vor să ne spună că mântuirea cuprinde omul întreg, atât partea spirituală cât şi cea fizică.
Textul din profetul Isaia, de la început şi până la sfârşit, nu este altceva decât o invitaţie la bucurie şi speranţă. Bucuria mesianică face ca a treia duminică din Advent,  să fie dedicată în mod tradiţional bucuriei creştine.
Mesajul lecturii a II-a este de a căuta să fim răbdători, cât mai aproape de Dumnezeu, şi să ne pregătim pentru venirea Lui. Sfântul Iacob spune: Fiţi dar îndelung răbdători până la venirea Domnului…întăriţi-vă inimile căci venirea Domnului este aproape.
Nu este o aşteptare ca cea a Vechiului Testament, a profeţilor care-l aşteaptă pe Isus. Este aşteptarea reîntoarcerii lui Cristos pe care o proclamăm la fiecare Liturghie, după cuvintele Prefacerii, când spunem: Moartea ta o vestim Doamne şi învierea ta o mărturisim până când vei veni.
Sfântul Iacob a asemănat aşteptarea şi răbdarea creştină cu aşteptarea şi răbdarea agricultorului care după ce a aruncat sămânţa sub brazdă aşteaptă să vină ploaia, pentru ca ceea ce el a semănat să rodească şi să crească. Imaginea agricultorului ne face să vedem valoarea răbdării creştine. Ea nu este o simplă resemnare, însă o colaborare activă cu Dumnezeu.
În Sfânta Evanghelie apare figura lui Ioan Botezătorul. Din închisoarea în care Irod îl aruncase, Ioan urmărea activitatea lui Isus. Ştia că este Mesia, Ioan, auzise glasul Tatălui la botez: Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulţumirea mea; el îl arătase pe Isus ca pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii şi spusese hotărât: Eu am văzut şi am dat mărturie că el este Fiul lui Dumnezeu. Dar comportamentul lui, atât de diferit de cel profețit, îl lăsa uimit…
Și mai uimiți erau ucenicii lui Ioan … Atunci Botezătorul i-a trimis să-l întrebe: Tu eşti cel care trebuie să vină, sau să aşteptăm pe altul? Drept răspuns, Isus le arată roadele activităţii sale conforme cu prezicerile mesianice: … orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se vindecă, surzii aud, morţii învie, cei săraci primesc vestea cea bună.
Ioan Botezătorul s-a bucurat de cele spuse de Isus; şi-a recăpătat încrederea în misiunea sa de a fi înainte-mergătoul lui Isus și în martiriul său.
Cine porneşte în căutarea lui Dumnezeu se poate aştepta mereu la câte o surpriză: el nu va fi niciodată aşa cum ne aşteptăm. Pentru acest motiv, el poate fi întâlnit numai în umilinţa credinţei, lăsându-ne conduşi de el pe cărări neimaginate vreodată de noi. Aşa a fost pentru Ioan, aşa este pentru toţi.

Pr. Florin Bordeuș

Viziunea lui Isaia din prima lectură de astăzi poate părea o pură utopie, dar nu este chiar aşa. A asigura ceva mai mult dreptatea în privinţa celor săraci, a se preocupa cu adevărat de cei asupriţi, a vorbi cu sinceritate fără a ţine cont de interesele noastre imediate şi de sensibilitatea celui puternic, a nu deveni complici cu cei vicleni care domină scena şi a nu se lăsa momiţi de ei, reprezintă o datorie realizabilă deja astăzi. A nu judeca “după aparenţe” şi de a nu lua hotărâri “din auzite” constituie o datorie elementară care trebuie pusă în practică în viața de fiecare zi.
Și Paul, în a doua lectură, propune ceva care, se poate face în acest timp al Adventului. De exemplu, să ne primim bine unii pe alţii aşa cum Cristos ne-a primit pe noi. Fără a ţine cont de gusturi, de simpatii sau antipatii, sau prejudecăţi. A avea aceleaşi sentimente, în ciuda diferenţelor legitime şi a conflictelor inevitabile. A realiza o unitate bogată în diversitate!
Caracterele noastre sunt foarte diferite: unul este leu, altul viperă, altul e miel, ş.a.m.d., dar cu toţii suntem chemaţi să trăim nu după instincte, nu după interesele de moment, dar suntem chemaţi să trăim în pacea ce derivă din exercitarea milostivirii şi a primirii celuilalt după modelul lui Cristos.
Toţi suntem de acord în a spune: cât ar fi de frumoasă o lume în care domneşte pacea peste tot, în care toţi se iubesc şi sunt de acord, în care nimeni nu face nici un rău… Dar nu ne putem aştepta ca lumea să fie transformată imediat ca printr-o formulă magică. Şi nici nu putem arunca toată responsabilitatea pe realităţile politice: legi şi instituţii mai drepte trebuiesc desigur, dar nu sunt suficiente. Transformarea cea mai profundă a lumii trece prin transformarea noastră înşine, şi mai exact este vorba despre acea “convertire” la care ne invită Ioan Botezătorul.
Ioan Botezătorul a început predica de convertire cu sine, mai înainte de a o transpune în cuvinte. Mâncarea, băutura, îmbrăcămintea şi pustiul în care se chinuia să supravieţuiască, toate acestea condamnă abuzurile omeneşti.
Botezătorul nu ne invită în primul rând să devenim asceţi asemenea lui, să adoptăm acelaşi stil de viaţă ca al său. A pregăti calea Domnului înseamnă un alt lucru; Ioan consideră că două lucruri sunt cele mai urgente: convertirea noastră, şi a nu ne considera în regulă, bazându-ne pe o siguranţă falsă, aceea de a aparţine cu numele unei anumite categorii privilegiate.
Convertirea trebuie să fie radicală, fără jumătăţi de măsură, întrucât nu este o schimbare parţială sau numai exterioară.
Adresându-se fariseilor şi saduceilor, Ioan Botezătorul doreşte să îi convingă că apartenenţa la poporul lui Abraham nu este un motiv suficient pentru a se considera scutiţi de judecata iminentă. Nu etnia contează, sau simpla apartenenţă instituţională, ci credinţa.

Pr. Florin Bordeuș

Ne aflăm la începutul unui nou an liturgic. Începem astăzi acest timp de pregătire pentru solemnitatea Nașterii Domnului nostru Isus Cristos.
În prima lectură am auzit acestă invitaţie: „Veniţi să ne suim pe muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacob.” Profetul Isaia ne îndeamnă să căutăm în acest timp să fim mai aproape de Dumnezeu. Adaugă profetul: „Veniți să umblăm în lumina Domnului!”
Dar ce înseamnă a umbla în lumina Domnului? Ne-o spune Sfântul Paul în a doua lectură a duminicii de astăzi. El ne învaţă să lepădăm faptele întunericului, adică păcatul sub toate formele sale: beţii, certuri, desfrânări, … şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii care sunt virtuţile, mai ales credinţa, speranţa şi dragostea.
Aceste versete din lectura a doua l-au impresionat enorm pe sfântul Augustin, și l-au determinat să-şi schimbe total viaţa.
În evanghelie, Isus ne vorbeşte despre a doua sa venire de la sfârşitul lumii. Aceste două cuvinte, sfârșitul lumii, îi înspăimântă pe mulți oameni. Însă pentru cel care îl urmează pe Cristos aceste cuvinte sunt pline de speranţă, de aşteptare, de bucurie.
Ziua Domnului este ziua mâniei pentru cei ce nu l-au urmat pe Cristos. În schimb pentru cei care au rămas fideli până la sfârşit este ziua răsplăţii.
Așadar, anul liturgic se deschide în perspectiva ultimei zile din viața nostră, ziua întâlnirii cu Domnul.
Putem să ne reamintim anumite recomandări: trăiește fiecare zi ca şi cum ar fi ultima; primește Sfânta Euharistie ca şi cum ar fi ultima din viaţa ta; spovedește-te  ca şi cum ar fi pentru ultima oară; participă cu evlavie la Sfânta Liturghie ca şi cum ar fi ultima.
Începând acest timp de pregătire pentru Nașterea Domnului, să ne amintim că nu este suficient să celebrăm Crăciunul. Ceea ce contează este cum ieşim din el. A te prezenta la întâlnire poate fi uşor. Ceea ce este decisiv este a vedea dacă, după întâlnirea cu Domnul, ştim să transformăm săbiile în fiare de plug, lăncile în seceri, adică, dacă am pierdut obiceiul de a îndrepta armele împotriva duşmanilor.

 Pr. Florin Bordeuș