Ioan Paul al II-lea: „Dumnezeu vrea ca eu să devin preot”

Este greu de spus ce anume l-a făcut pe Karol să îmbrăţişeze viaţa de preoţie, mărturisind el însuşi că această vocaţie este un mister.
„Şi eu am avut 20 de ani. Îmi plăcea să fac sport, să schiez, să recit. Studiam şi lucram. Aveam dorinţe şi preocupări. În acei ani (…), în care ţara mea natală era rănită de război şi mai apoi de regimul totalitar, eu căutam sensul pe care să-l dau vieţii mele. L-am găsit în a-l urma pe Cristos”.
Deşi Karol este un tânăr talentat în domeniul literaturii şi al teatrului, Isus îi cere să parcurgă un alt drum… îi pune în inimă dorinţa de Absolut, dorinţa de a înţelege, în profunzime, sensul vieţii sale: „Sufletul îl am deschis. Vreau să ştiu cu cine lupt, pentru cine trăiesc? Iată gânduri mai tari decât cuvântul”.
Când Isus spune unei persoane „Urmează-mă”, tot el indică calea într-un mod misterios, prin harul său: „ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci pentru planul său şi pentru harul pe care ni l-a dat în Cristos Isus” (2Tim 1,9).
De asemenea, Isus bate la uşa vieţii noastre şi prin intermediul evenimentelor, persoanelor şi experienţelor pe care le trăim. Iar în viaţa lui Karol cele două dimensiuni s-au împletit într-un mod armonios.
În timpul ocupaţiei naziste, Karol îl cunoaşte pe Tyranowski, un croitor, de o profundă viaţă spirituală, „un adevărat mistic”. El se ocupa de formarea spirituală a tinerilor care făceau parte din mişcarea „Rozariul viu”, la care era înscris şi Karol.
Croitorul îl introduce pe tânărul nostru în lectura operelor sfintei Tereza de Avila şi ale sfântului Ioan al Crucii care lui Karol i se par extraordinare pentru vârsta lui, şi care vor avea o influență puternică în formarea spirituală şi gândirea sa teologică. Tot acest simplu croitor îl va învăţa o disciplină a vieţii spirituale care va rămâne adânc imprimată în viaţa viitorului Papă.
Dar Karol, în al cărui suflet deja înmuguriseră primele semne ale vocaţiei, va trebui să renunţe la pasiunea pentru teatru şi literatură pentru a se dărui cu o iubire totală celui care este însăşi Iubirea… Acest fapt nu înseamnă că atunci când Dumnezeu ne cheamă la o misiune specială, ne cere să ne anulăm darurile naturale cu care el însuşi ne-a înzestrat. Dumnezeu vrea să le canalizăm, să valorificăm talentul natural pentru construirea Împărăţiei sale în lume…
„La un anumit punct al vieţii, trebuie să se facă o alegere radicală. Fără să se nege nimic din ceea ce este expresia frumuseţii lui Dumnezeu şi a darurilor primite de la el, trebuie să fim capabili să ne punem de partea lui Cristos, pentru a da mărturie în faţa tuturor despre iubirea lui Dumnezeu”.
Providenţa va lucra în viaţa tânărului în aşa fel încât acesta să se poată desprinde de activităţile artistice care, spunea el, erau o „călăuză în calea spre Dumnezeu”, pentru a se putea aventura către un orizont mult mai bine definit. Acest orizont, spre care urma să se îndrepte, era însuşi Dumnezeu. Iar Dumnezeu îi cere să devină el însuşi călăuză pentru fraţii săi prin vestirea Adevărului Evangheliei care „pe om îl înalţă”.
În pictorul Adam Chmielowski, Karol găseşte un ajutor şi un exemplu de urmat în decizia sa de a renunţa la preocupările artistice şi literare pentru a fi liber să aleagă vocaţia la preoţie. Pictorul, într-un anumit punct al vieţii sale, s-a hotărât să renunţe la artă deoarece a înţeles că Dumnezeu îl chema la o altă misiune. Adam, care lasă totul din iubire pentru cei săraci, va fi beatificat şi canonizat, peste ani, chiar de Ioan Paul al II-lea.
De asemenea, însăşi experienţa personală din copilăria şi tinereţea zbuciumată de drama războiului şi a dispariţiei tatălui a contribuit la decizia de a-l lăsa pe Dumnezeu să devină centrul vieţii sale.
„În faţa răspândirii răului şi a cruzimii războiului, mi-a devenit tot mai clară misiunea preotului în lume. În acea perioadă, l-am pierdut pe tata. Acest lucru a comportat un proces de detaşare de proiectele mele precedente. Într-un fel, mă simţeam dezrădăcinat de pe terenul pe care, până atunci, crescuse umanitatea mea. (...) Între timp, în conştiinţa mea, se manifesta tot mai mult o lumină: Dumnezeu vrea ca eu să devin preot. Într-o zi, am înţeles acest lucru cu multă claritate: era asemenea unei lumini interioare care îmi dădea bucuria şi siguranţa unei mari vocaţii. Iar această conștientizare m-a umplut de o mare pace interioară”.
Dar, cu siguranţă, în mintea multor persoane se poate naşte întrebarea: Karol nu s-a simţit niciodată atras de viaţa de căsătorie? Nu şi-a dorit să-şi întemeieze o familie, el care a trăit, încă de mic, drama pierderii mamei şi a fratelui, iar în anii tinereţii şi a tatălui? Tocmai acest tânăr de o mare frumuseţe atât sufletească cât şi fizică, rămas singur pe lume, alege „să rămână singur”?
La această nedumerire ne răspunde chiar Karol: „A fost o zi în care am avut certitudinea absolută că viaţa mea nu s-ar fi realizat în iubirea umană, a cărei frumuseţe am simţit-o mereu, în mod profund”.
Din cartea PAPA IOAN PAUL AL II-LEA. Nu vă fie teamă! Deschideţi larg porţile lui Cristos! Ed. Pauline
V-ar mai putea interesa:
KAROL CEL MARE. Istoria Papei Ioan Paul al II-lea
Pelerinul iubirii milostive, Sf. Ioan Paul al II-lea în România
Sculați-vă, să mergem!