Venerabila Tecla Merlo: marea decizie

Să dăm picioare Evangheliei: ca să alerge şi să se răspândească. Aş vrea să am o mie de vieţi pentru a le închina acestui nobil apostolat!  Aceste cuvinte le spunea des Teresa Merlo, una dintre cele mai puternice şi geniale personalităţi feminine din prima jumătate a secolului al XX-lea. Prin credinţa şi inteligenţa ei, s-a implicat, sub directivele fericitului Giacomo Alberione, într-o activitate până atunci de negândit, dar care, în prezent, este în mod oficial recunoscută de Biserică şi încurajată. La 4 decembrie 1963, Papa Paul al VI-lea a aprobat şi a promulgat decretul asupra mijloacelor de comunicare socială „Inter mirifica”: publicaţiile, cinematografia, radioul, televiziunea şi alte instrumente asemănătoare trebuie să contribuie la răspândirea gândirii creştine. Teresa Merlo, la abia 20 de ani, sub îndrumarea părintelui Alberione, a dat un prim avânt apostolatului realizat cu mijloacele de comunicare socială, adoptând chiar acele instrumente menţionate în decretul „Inter mirifica” şi a reuşit, de-a lungul vieţii ei, să combine în mod armonios cele două dimensiuni: contemplativă şi activă.

Născută la 20 februarie 1894 la Castagnito (Cuneo - Italia), Teresa provine dintr-o familie care înflorea şi creştea ca multe altele: Giovanni, Teresa, Costanzo şi Carlo sunt rodul iubirii lui Ettore Merlo şi a Vincenzei Rolando. Costanzo va fi preot, iar Teresa soră. Bunica Teresei va spune despre ea: „Această copilă, în viaţa ei, va face un mare bine”.

Carlo Acutis: Nu eu, ci Dumnezeu!

„Este adevărat că lumea digitală te poate expune la riscul închiderii în tine însuți, al izolării sau al plăcerii goale. Dar nu uita că există tineri care și în aceste domenii sunt creativi și uneori geniali. Este cazul tânărului venerabil Carlo Acutis” (Papa Francisc – Christus vivit 104). Papa oferă astfel tinerilor, ca model de sfințenie, un adolescent de cincisprezece ani, născut în 1991 și mort în 2006 datorită unei leucemii fulminante... un băiat care „n-a căzut în capcană!” (Papa Francisc - Christus vivit 106).
Un adolescent cu mulți prieteni și multe pasiuni: studiul, sportul, voluntariatul cu oamenii străzii, activitatea de catehet, pasiunea pentru jocuri video și pentru informatică. Un adolescent cu o viață normală care a descoperit un mare prieten: pe Isus. Această întâlnire i-a marcat viața.
Trupul lui Carlo se află la Assisi, în Santuario della Spogliazione (Sanctuarul Dezbrăcării) unde, cu opt secole în urmă, un alt tânăr (care va deveni sfântul Francisc) s-a dezbrăcat de toate averile sale pentru a trăi unica bogăție în Isus.
Carlo Acutis a fost declarat fericit la data de 10 octombrie, 2020.

Sfântul Augustin: cât timp voi spune mâine?

Sf. Augustin (354-430), care a fost episcop al orașului african Ippona, nu departe de Tagaste, unde s-a născut, a fost unul dintre cei mai mari protagoniști ai culturii occidentale. Augustin a îmbrățișat credința creștină în urma unei convertiri extraordinare. După el, omul are în inimă o neliniște care îl împinge către Dumnezeu: privind în interiorul său, fiecare își dă seama că Dumnezeu este cel care l-a creat și că doar întorcându-se la El își va găsi împlinirea și fericirea adevărată. În acest drum, un ajutor important poate veni din partea filozofiei, dar credința va fi cea care îl va lumina în mod definitiv pe om și îi va da răspunsurile pe care inima sa le dorește.

Vom reda mărturia pe care o dă sf. Augustin în „Confesiuni” în capitolul al VIII-lea care relatează pasul decisiv, faimoasa scenă din grădină în care acesta povestește cum a fost străfulgerat definitiv de har.

Valerio Albisetti: să trăim fiind noi înșine

Scopul nostru nu este în afara noastră, nu este teoretic, abstract, ci se află în pasiunile noastre, în ceea ce de mici visam să facem, în activitățile care ne place cel mai mult să le facem, pe care le facem în mod natural, pentru care ne simțim dotați, pentru care simțim că avem calități. Nu căuta lucruri sau caracteristici pe care nu le ai... nu te lăsa dus de modelele momentului sau de ceea ce lumea dorește de la tine. Tu cine ești? Cu ce daruri te-ai născut? Cu ce trăsături?
Gândește-te la mine care, atunci când le-am spus alor mei că vreau să mă fac psiholog, m-au bătut, pentru că, în ignoranța lor, cineva ori muncea la câmp sau în fabrică, ori era un nimeni.
Credeau, deoarece așa fuseseră educați, că pentru a simți că muncești, pentru a putea câștiga în mod cinstit, trebuia să trudești din greu cu brațele, cu trupul!
A fi psiholog era de neconceput pentru ei, era ceva mai rău decât nimic. Să asculți o persoană care se află în dificultate, ce muncă este asta? Și astăzi aceste rude ciudate se mai întreabă acest lucru. Și totuși, pe mine mă fascina să privesc, să observ în profunzime persoanele, fără să ies în evidență.

Ioan Paul al II-lea: „Dumnezeu vrea ca eu să devin preot”

Este greu de spus ce anume l-a făcut pe Karol să îmbrăţişeze viaţa de preoţie, mărturisind el însuşi că această vocaţie este un mister.
„Şi eu am avut 20 de ani. Îmi plăcea să fac sport, să schiez, să recit. Studiam şi lucram. Aveam dorinţe şi preocupări. În acei ani (…), în care ţara mea natală era rănită de război şi mai apoi de regimul totalitar, eu căutam sensul pe care să-l dau vieţii mele. L-am găsit în a-l urma pe Cristos”.
Deşi Karol este un tânăr talentat în domeniul literaturii şi al teatrului, Isus îi cere să parcurgă un alt drum… îi pune în inimă dorinţa de Absolut, dorinţa de a înţelege, în profunzime, sensul vieţii sale: „Sufletul îl am deschis. Vreau să ştiu cu cine lupt, pentru cine trăiesc? Iată gânduri mai tari decât cuvântul”.
Când Isus spune unei persoane „Urmează-mă”, tot el indică calea într-un mod misterios, prin harul său: „ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci pentru planul său şi pentru harul pe care ni l-a dat în Cristos Isus” (2Tim 1,9).