Mă numesc Andreea şi trăiesc în Republica Cehia, o ţară destul de mică, aflată în inima Europei. Aceasta este cunoscută ca fiind una dintre cele mai atee ţări din lume. Şi eu, fidelă rădăcinilor mele, l-am cunoscut pe Dumnezeu doar la 24 de ani. Dar dorinţa de Dumnezeu se afla în inima mea deja din copilărie. Însă, în adolescenţă, am înlocuit această dorinţă cu propria mea persoană. Artiştii, anumite relaţii fără viitor, muzica rock au fost mijloace prin care mi-am umplut golul din inimă. Mai târziu, am abandonat aceste medii, dar fără să găsesc un răspuns la setea pe care o simţeam în interior.

Mă numesc Massimo Baccillieri, am 44 de ani, sunt un dentist şi de curând am devenit diacon permanent. Mi-am trăit viaţa „respirând” mereu... aer de biserică, datorită, în primul rând, părinţilor mei care m-au educat în credinţă, şi experienţei intense pe care am trăit-o la Scout, de la vârsta de 8 ani, şi ca ministrant.

Am avut o copilărie şi o adolescenţă senină: studiile au mers întotdeauna bine şi datorită prezenţei lui Isus, tovarăşul fidel de călătorie, care m-a susţinut mereu într-o viaţă trăită între căderi aparent distrugătoare şi splendide momente de lumină.

Mă numesc Emi Bratt, sunt din New York - SUA. Sunt singură la părinţi. Tatăl meu este din Anglia, de religie anglican, iar mama este din Japonia, catolică. Am primit darul credinței de la mama mea, o femeie cu o profundă viaţă creştină, și de la un preot franciscan, prieten al familiei mamei mele de pe vremea când era misionar în Japonia.

Acest preot m-a ajutat foarte mult în copilărie să-l descopăr pe Dumnezeu, nu atât ca un judecător, dar mai ales ca Tată. Un Tată ceresc care ne iubeşte și ne călăuzește în această lume ca să ajungem acolo unde este El. Dumnezeu doreşte să ne bucurăm mereu de prezența şi iubirea sa.