Povestea Annei Nobile: sora ex-dansatoare în club de noapte

De la luminile unui night club, la cele delicate ale unei biserici. De la muzica zgomotoasă a unei discoteci, la muzica creştină. De la fusta mini, la văl. Iar tânăra de 20 de ani din club, disperată, se transformă într-un fluture. Care încetează să danseze pentru oameni şi începe să danseze pentru Dumnezeu.

Dansul

Anna Nobile îşi petrecea toate nopţile în discotecile din Milano, până la 830 dimineaţa. Mărturiseşte: „Înainte dansam pentru bărbaţi care îşi doreau doar trupul meu. Îmi aruncam viaţa în localurile cele mai rău famate unde o băutură, mai bine dacă era tare, un pumn de euro şi mirajul dansului în faţa tuturor erau suficiente pentru a-mi târî paşii zi după zi”.

La 23 de ani, Anna spune gata la toate acestea în timpul unei întâlniri de rugăciune, iar acolo se schimbă totul. Devine, deci, o soră în congregaţia „Muncitoarele Familiei din Nazaret” şi începe să-i întâlnească pe tinerii din Italia. Sr. Anna ne explică astfel alegerea ei: „Acum viaţa mea s-a schimbat; parcă m-am renăscut, dar nu am încetat de a dansa deoarece acum dansez pentru Dumnezeu, iar paşii mei, coregrafiile mele sunt toate dedicate lui”.

Joseph Ratzinger vorbeşte despre vocaţia sa

În timpul unei întâlniri a Papei Benedict al XVI-lea cu tinerii din dieceza Romei, unul dintre ei l-a întrebat pe Papa: „Doriţi să ne spuneţi cum aţi ajuns să înţelegeţi care era vocaţia Sanctităţii Voastre? Puteţi să ne daţi sfaturi pentru a înţelege mai bine dacă Domnul ne cheamă să-l urmăm în viaţa consacrată sau preoţească?

„În ceea ce mă priveşte am crescut într-o lume foarte diferită de cea actuală dar, în cele din urmă, situaţiile se aseamănă. Pe de o parte, era încă situaţia «creştinismului» în care era normal să mergi la biserică şi să accepţi credinţa ca fiind revelarea lui Dumnezeu, şi să încerci să trăieşti conform Cuvântului lui Dumnezeu; iar pe de altă parte, era regimul nazist, ce afirma cu voce tare: «În noua Germanie, nu vor mai fi nici preoţi, nici viaţă consacrată; nu mai avem nevoie de astfel de oameni; căutaţi-vă o altă profesie». Dar chiar auzind aceste voci «puternice» ale unui sistem cu un chip inuman, am înţeles, în schimb, că era multă nevoie de preoţi. Acest contrast, faptul de a vedea acea cultură antiumană, m-a întărit în convingerea că Domnul, Evanghelia, credinţa ne arătau strada corectă, iar noi trebuia să ne angajăm pentru ca această stradă să supravieţuiască.

Sora Kim-Ngan Maria Bui, fsp

Numele meu este Kim-Ngan Bui și provin din regiunea fierbinte a Arizonei. Am doi frați, iar părinții mei sunt de origine vietnameză. Am trăit într-o familie foarte strictă dar, în același timp, foarte iubitoare. Încă de mică am fost educată în credință și am învățat rugăciunile în limba vietnameză. În special mama ne învăța foarte mult și ne povestea viețile sfinților în mașină, în timp ce călătoream în diversele regiuni ale Arizonei sau în California pentru a ne vizita rudele. De la mama mea am primit și o profundă evlavie către Sfânta Fecioară: obișnuiam să recităm Sfântul Rozariu întreaga familie, în fiecare seară.

Sora Daniela Baronchelli, fsp

Am avut o copilărie fericită în casa părinţilor mei. Locuiam în Farfengo, un sat din provincia Brescia (Italia). Eram din fire veselă şi îmi plăceau petrecerile alături de prietenele şi prietenii mei. La 20 de ani eram deja hotărâtă să mă logodesc şi să ofer viaţa mea celui mai bun băiat din sat: Gino, un cântăreţ foarte bun, de profesie brutar. Însă Isus m-a sedus şi m-a răpit. A făcut-o pe neaşteptate... Tocmai mă logodisem. După primul sărut, am simţit cu putere vocea lui Isus: „Nu aici, nu aşa; te voi face a mea pentru o misiune”. Şi astfel, am întrerupt orice relaţie atât cu Gino cât şi cu alţi tineri care, văzându-mă liberă, m-ar fi dorit de soţie.

Sora Andreea Hýblová, fsp

Mă numesc Andreea şi trăiesc în Republica Cehia, o ţară destul de mică, aflată în inima Europei. Aceasta este cunoscută ca fiind una dintre cele mai atee ţări din lume. Şi eu, fidelă rădăcinilor mele, l-am cunoscut pe Dumnezeu doar la 24 de ani. Dar dorinţa de Dumnezeu se afla în inima mea deja din copilărie. Însă, în adolescenţă, am înlocuit această dorinţă cu propria mea persoană. Artiştii, anumite relaţii fără viitor, muzica rock au fost mijloace prin care mi-am umplut golul din inimă. Mai târziu, am abandonat aceste medii, dar fără să găsesc un răspuns la setea pe care o simţeam în interior.