Sfântul Arsenie cel Mare: cum să păzim pacea

Pacea inimii se pierde când ducem o viață care nu ne satură, străbatem un drum fără țel, iubim ceva fără valoare veșnică. Aventura umană a unui mare părinte a monahismului primitiv ne poate învăța multe în această privință.
Arsenie, născut la Roma către anul 354 într-o familie nobilă, era un tânăr cu o carieră strălucită. Discipol al sf. Ieronim, a fost trimis la Constantinopol pe lângă împăratul Teodosie, ca preceptor al fiilor acestuia, Arcadie și Onoriu. Era atât de talentat și chibzuit încât, peste câțiva ani, a primit funcția de senator și de consilier imperial. Dar nu-și afla mulțumirea: intrigile și minciunile de la palat erau pâinea lui zilnică, tristețea și lacrimile îl hrăneau peste noapte. Arsenie a căzut pradă disperării și a început să se roage lui Dumnezeu – pe care nu încetase niciodată să-l invoce – să-i descopere CALEA MÂNTUIRII. Nu era o cerere generică. Adesea, pentru creștini, termenul „mântuire” este asociat doar cu ceva îndepărtat care, poate, se va întâmpla cândva. Arsenie i-a cerut lui Dumnezeu să se poată salva de el însuși și de ceilalți în prezentul pe care îl trăia. Voia un semn puternic al prezenței Împărăției în sufletul său sfâșiat. Cerul se deschide întotdeauna în fața lacrimilor celui credincios. „Fugi de oameni – îi răspunse Domnul – și te vei salva”.

Giuseppe Moscati: medicul sfânt

„Fericiți suntem noi, medicii, deseori incapabili de a îndepărta o boală, dacă ne amintim că, în afară de trupuri, avem în fața noastră suflete pe care trebuie să le iubim ca pe noi înșine, după porunca Evangheliei. Bolnavii sunt chipul lui Cristos”. Medicul Giuseppe Moscati (1880-1927) își trăia profesia de medic în acest stil.
Medicul săracilor...
Participarea sa umană la problemele pacienților unită cu competențele sale medicale, reiese din aceste cuvinte ale sale: „Dumnezeu este iubire. Cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu rămâne în el. Să nu uităm să oferim în fiecare zi, ba mai mult, în fiecare moment, acțiunile noastre lui Dumnezeu, făcând totul din iubire”. Ziua sa a fost mereu foarte intensă: dimineața se scula devreme pentru a-i vizita gratuit pe cei nevoiași din cartierele din Napoli, înainte de a merge la spitalul la care lucra și de a-i consulta pe bolnavi, după-amiaza, în cabinetul său particular. Era admirat mult de colegii săi deoarece, deseori, punea diagnostice perfecte pacienților săi. Dăruirea sa față de bolnavi nu i-a luat niciodată din timpul de studiu și cercetare medicală. 

Chiara Corbella: viața copilului pe primul loc

Chiara se naște la Roma, în ziua de 9 ianuarie 1984. În septembrie 2008, se mărită cu Enrico Petrillo. Are cu el trei copii: primii doi au murit la puțin timp după naștere, iar Francesco s-a născut sănătos și are acum nouă ani. În timp ce Chiara este însărcinată cu Francesco, îi este diagnosticată o tumoare foarte agresivă. Ea se hotărăște să pună pe primul loc viața copilului și așteaptă ca acesta să se nască înainte de a i se administra un tratament mai puternic. Dar boala înaintează. În mod inexorabil. Chiara moare la 28 de ani. O viață normală. Marcată de o iubire mare pentru viață. La 21 septembrie 2018, s-a deschis procesul de beatificare. Despre ea vorbește tatăl ei, Roberto Corbella:

Thomas Merton: Căutătorul adevărului în Dumnezeu

Personaj eclectic şi călugăr exemplar. Un om de pace şi deschis la dialogul cu alte religii. Om de o credinţă contemplativă.
Bărbat, profet, scriitor şi poet care a ştiut să primească aspiraţiile umanităţii timpului său declinându-le şi făcându-le parte din viaţa fiecărui creştin.
Dar să-l lăsăm pe Thomas Merton să spună câteva cuvinte despre sine:

„M-am născut în Franţa la 31 ianuarie 1915. Am studiat la New York, în Franţa, în Anglia şi în Bermuda. Am frecventat colegiul la Cambridge şi universitatea la Columbia din America. Apoi am predat diverse materii de literatură la Columbia University şi Sf. Bonaventura.
În 1941 am intrat în congregaţia Cistercienilor, cunoscuţi şi cu numele de Trapişti, în abaţia Gethsemani din Kentucky. Mi-am trăit acolo întreaga viaţă. Am fost sfinţit preot în 1949. I-am ajutat pe tinerii din mănăstire în formarea intelectuală şi spirituală, fiind maestru de novici.
Mulţi mă întreabă, şi poate printre aceştia te afli şi tu, de ce am intrat în mănăstire şi ce înseamnă pentru mine viaţa contemplativă.

Laura Vicuña: îşi oferă viaţa pentru convertirea mamei

Nu este la îndemâna tuturor să încheie un contract cu Tatăl ceresc. O copilă simplă şi simpatică care a avut o existenţă pământească scurtă (1891-1904) a reuşit să-l încheie şi a ştiut şi să-l respecte. Fiind preocupată de viaţa ce lăsa de dorit din punct de vedere creştin a mamei sale care, după moartea soţului, trăia cu un bărbat fără a se recăsători (Manuel Mora), Laura îşi oferă viaţa pentru convertirea ei.
Laura simte mult lipsa tatălui şi a mamei de când, la nouă ani, este dusă într-un colegiu. Îşi găseşte în rugăciune pacea şi seninătatea. În timpul vacanţei, îşi dă seama de viaţa dificilă pe care mama este constrânsă să o suporte având în vedere şi situaţia economică precară a familiei. Întâlnirea cu Manuel Mora care se dovedeşte a fi agresiv este foarte dureroasă pentru mica Laura.