Giuseppe Moscati: medicul sfânt
Participarea sa umană la problemele pacienților unită cu competențele sale medicale, reiese din aceste cuvinte ale sale: „Dumnezeu este iubire. Cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu rămâne în el. Să nu uităm să oferim în fiecare zi, ba mai mult, în fiecare moment, acțiunile noastre lui Dumnezeu, făcând totul din iubire”. Ziua sa a fost mereu foarte intensă: dimineața se scula devreme pentru a-i vizita gratuit pe cei nevoiași din cartierele din Napoli, înainte de a merge la spitalul la care lucra și de a-i consulta pe bolnavi, după-amiaza, în cabinetul său particular. Era admirat mult de colegii săi deoarece, deseori, punea diagnostice perfecte pacienților săi. Dăruirea sa față de bolnavi nu i-a luat niciodată din timpul de studiu și cercetare medicală.
Chiara Corbella: viața copilului pe primul loc
Thomas Merton: Căutătorul adevărului în Dumnezeu
Bărbat, profet, scriitor şi poet care a ştiut să primească aspiraţiile umanităţii timpului său declinându-le şi făcându-le parte din viaţa fiecărui creştin.
Dar să-l lăsăm pe Thomas Merton să spună câteva cuvinte despre sine:
„M-am născut în Franţa la 31 ianuarie 1915. Am studiat la New York, în Franţa, în Anglia şi în Bermuda. Am frecventat colegiul la Cambridge şi universitatea la Columbia din America. Apoi am predat diverse materii de literatură la Columbia University şi Sf. Bonaventura.
În 1941 am intrat în congregaţia Cistercienilor, cunoscuţi şi cu numele de Trapişti, în abaţia Gethsemani din Kentucky. Mi-am trăit acolo întreaga viaţă. Am fost sfinţit preot în 1949. I-am ajutat pe tinerii din mănăstire în formarea intelectuală şi spirituală, fiind maestru de novici.
Mulţi mă întreabă, şi poate printre aceştia te afli şi tu, de ce am intrat în mănăstire şi ce înseamnă pentru mine viaţa contemplativă.
Laura Vicuña: îşi oferă viaţa pentru convertirea mamei
Nu este la îndemâna tuturor să încheie un contract cu Tatăl ceresc. O copilă simplă şi simpatică care a avut o existenţă pământească scurtă (1891-1904) a reuşit să-l încheie şi a ştiut şi să-l respecte. Fiind preocupată de viaţa ce lăsa de dorit din punct de vedere creştin a mamei sale care, după moartea soţului, trăia cu un bărbat fără a se recăsători (Manuel Mora), Laura îşi oferă viaţa pentru convertirea ei.
Laura simte mult lipsa tatălui şi a mamei de când, la nouă ani, este dusă într-un colegiu. Îşi găseşte în rugăciune pacea şi seninătatea. În timpul vacanţei, îşi dă seama de viaţa dificilă pe care mama este constrânsă să o suporte având în vedere şi situaţia economică precară a familiei. Întâlnirea cu Manuel Mora care se dovedeşte a fi agresiv este foarte dureroasă pentru mica Laura.
Din activist comunist am devenit preot al lui Cristos
„La Universitate eram şeful tinerilor partidului facultăţii. În inima mea aveam multe proiecte şi programe pentru viitor, dar toate departe de Dumnezeu, care pentru mine nici măcar nu exista”, scrie Bao, acum preot al Bisericii Catolice, povestind experiența sa foarte interesantă. Și alți chinezi au parcurs drumul său. Mulți membrii ai Partidului – în secret – se apropie de religia și credința creștină. Un sondaj al Academiei de Științe Sociale din Pechino a descoperit că în Universitatea capitalei și în Shangai, mai mult de 60% dintre studenți sunt interesați de creștinism. În întreaga Chină este o renaștere religioasă.
Mă numesc Bao și sunt un preot din China de Nord. Am devenit preot acum câțiva ani în urmă. Și am primit Botezul doar acum 11 ani. Înainte eram ateu, ba mai mult, un militant al partidului comunist chinez. La Universitate eram şeful tinerilor partidului facultăţii. În inima mea aveam multe proiecte şi programe pentru viitor, dar toate departe de Dumnezeu, care pentru mine nici măcar nu exista. În familia mea, doar bunica mea era protestantă. Pe când eram mic, o dată am auzit-o vorbind despre Isus: spunea că Isus este Dumnezeu. Dar pe mine nu m-a interesat nicio religie. În China, de la şcoala elementară până la Universitate, este obligatorie educaţia la ateism. Mintea mea era plină de idei atee şi mă gândeam că a crede în Dumnezeu era un lucru copilăresc, poate un pic prostesc.