Chiara Corbella: viața copilului pe primul loc

Chiara se naște la Roma, în ziua de 9 ianuarie 1984. În septembrie 2008, se mărită cu Enrico Petrillo. Are cu el trei copii: primii doi au murit la puțin timp după naștere, iar Francesco s-a născut sănătos și are acum nouă ani. În timp ce Chiara este însărcinată cu Francesco, îi este diagnosticată o tumoare foarte agresivă. Ea se hotărăște să pună pe primul loc viața copilului și așteaptă ca acesta să se nască înainte de a i se administra un tratament mai puternic. Dar boala înaintează. În mod inexorabil. Chiara moare la 28 de ani. O viață normală. Marcată de o iubire mare pentru viață. La 21 septembrie 2018, s-a deschis procesul de beatificare. Despre ea vorbește tatăl ei, Roberto Corbella:

Thomas Merton: Căutătorul adevărului în Dumnezeu

Personaj eclectic şi călugăr exemplar. Un om de pace şi deschis la dialogul cu alte religii. Om de o credinţă contemplativă.
Bărbat, profet, scriitor şi poet care a ştiut să primească aspiraţiile umanităţii timpului său declinându-le şi făcându-le parte din viaţa fiecărui creştin.
Dar să-l lăsăm pe Thomas Merton să spună câteva cuvinte despre sine:

„M-am născut în Franţa la 31 ianuarie 1915. Am studiat la New York, în Franţa, în Anglia şi în Bermuda. Am frecventat colegiul la Cambridge şi universitatea la Columbia din America. Apoi am predat diverse materii de literatură la Columbia University şi Sf. Bonaventura.
În 1941 am intrat în congregaţia Cistercienilor, cunoscuţi şi cu numele de Trapişti, în abaţia Gethsemani din Kentucky. Mi-am trăit acolo întreaga viaţă. Am fost sfinţit preot în 1949. I-am ajutat pe tinerii din mănăstire în formarea intelectuală şi spirituală, fiind maestru de novici.
Mulţi mă întreabă, şi poate printre aceştia te afli şi tu, de ce am intrat în mănăstire şi ce înseamnă pentru mine viaţa contemplativă.

Laura Vicuña: îşi oferă viaţa pentru convertirea mamei

Nu este la îndemâna tuturor să încheie un contract cu Tatăl ceresc. O copilă simplă şi simpatică care a avut o existenţă pământească scurtă (1891-1904) a reuşit să-l încheie şi a ştiut şi să-l respecte. Fiind preocupată de viaţa ce lăsa de dorit din punct de vedere creştin a mamei sale care, după moartea soţului, trăia cu un bărbat fără a se recăsători (Manuel Mora), Laura îşi oferă viaţa pentru convertirea ei.
Laura simte mult lipsa tatălui şi a mamei de când, la nouă ani, este dusă într-un colegiu. Îşi găseşte în rugăciune pacea şi seninătatea. În timpul vacanţei, îşi dă seama de viaţa dificilă pe care mama este constrânsă să o suporte având în vedere şi situaţia economică precară a familiei. Întâlnirea cu Manuel Mora care se dovedeşte a fi agresiv este foarte dureroasă pentru mica Laura.

Din activist comunist am devenit preot al lui Cristos

„La Universitate eram şeful tinerilor partidului facultăţii. În inima mea aveam multe proiecte şi programe pentru viitor, dar toate departe de Dumnezeu, care pentru mine nici măcar nu exista”, scrie Bao, acum preot al Bisericii Catolice, povestind experiența sa foarte interesantă. Și alți chinezi au parcurs drumul său. Mulți membrii ai Partidului – în secret – se apropie de religia și credința creștină. Un sondaj al Academiei de Științe Sociale din Pechino a descoperit că în Universitatea capitalei și în Shangai, mai mult de 60% dintre studenți sunt interesați de creștinism. În întreaga Chină este o renaștere religioasă.

Mă numesc Bao și sunt un preot din China de Nord. Am devenit preot acum câțiva ani în urmă. Și am primit Botezul doar acum 11 ani. Înainte eram ateu, ba mai mult, un militant al partidului comunist chinez. La Universitate eram şeful tinerilor partidului facultăţii. În inima mea aveam multe proiecte şi programe pentru viitor, dar toate departe de Dumnezeu, care pentru mine nici măcar nu exista. În familia mea, doar bunica mea era protestantă. Pe când eram mic, o dată am auzit-o vorbind despre Isus: spunea că Isus este Dumnezeu. Dar pe mine nu m-a interesat nicio religie. În China, de la şcoala elementară până la Universitate, este obligatorie educaţia la ateism. Mintea mea era plină de idei atee şi mă gândeam că a crede în Dumnezeu era un lucru copilăresc, poate un pic prostesc.

O eliberare reciprocă

La Sinodul pentru Africa din octombrie 2009, a făcut multă senzaţie, pe tema iertării, intervenţia lui Geneviève Uwamariya, din congregaţia Surorilor Sfintei Maria din Namur (Rwanda), martoră a masacrelor din Rwanda. Îi lăsăm ei cuvântul:

„Sunt o supravieţuitoare a genocidului etniei Tutsi din Rwanda, în 1994. O mare parte din familia mea a fost masacrată în biserica noastră parohială. Vederea acelei clădiri mă umplea de oroare şi de revoltă, tot aşa cum întâlnirea cu unii deţinuţi îmi provoca dezgust şi furie.

În această stare sufletească mi s-a întâmplat un fapt ce mi-a schimbat viaţa şi relaţiile. Pe data de 27 august 1997, la ora 13.00, un grup al asociaţiei „Damele milostivirii divine” m-a dus în două închisori din regiunea Kibuye, oraşul meu natal. Acestea veniseră ca să pregătească deţinuţii pentru Jubileul din 2000. Spuneau: „Dacă ai ucis, te angajezi să ceri iertare victimei care a supravieţuit; astfel o ajuţi să se elibereze de greutatea răzbunării, a urii şi a ranchiunii. Dacă eşti victimă, te angajezi să oferi iertare celui care ţi-a greşit; astfel îl ajuţi să se elibereze de povara crimei şi de răul care este în el”. Acest mesaj a avut asupra mea un efect neaşteptat.