Valerio Albisetti: să trăim fiind noi înșine
Scopul nostru nu este în afara noastră, nu este teoretic, abstract, ci se află în pasiunile noastre, în ceea ce de mici visam să facem, în activitățile care ne place cel mai mult să le facem, pe care le facem în mod natural, pentru care ne simțim dotați, pentru care simțim că avem calități. Nu căuta lucruri sau caracteristici pe care nu le ai... nu te lăsa dus de modelele momentului sau de ceea ce lumea dorește de la tine. Tu cine ești? Cu ce daruri te-ai născut? Cu ce trăsături?
Gândește-te la mine care, atunci când le-am spus alor mei că vreau să mă fac psiholog, m-au bătut, pentru că, în ignoranța lor, cineva ori muncea la câmp sau în fabrică, ori era un nimeni.
Credeau, deoarece așa fuseseră educați, că pentru a simți că muncești, pentru a putea câștiga în mod cinstit, trebuia să trudești din greu cu brațele, cu trupul!
A fi psiholog era de neconceput pentru ei, era ceva mai rău decât nimic. Să asculți o persoană care se află în dificultate, ce muncă este asta? Și astăzi aceste rude ciudate se mai întreabă acest lucru. Și totuși, pe mine mă fascina să privesc, să observ în profunzime persoanele, fără să ies în evidență.
Am avut întotdeauna o energie de a comunica atât de evidentă încât stârnea invidie și gelozie uneori. Au existat perioade în viața mea în care, din cauza acestei energii comunicative, persoane geloase și invidioase, m-au persecutat, m-au defăimat, m-au luat în râs pentru a mă înfricoșa, pentru a mă face să mă tem.
Atunci m-am gândit să mă schimb, să devin mai rece, să-mi diminuez energia comunicativă, pentru a le face pe plac, pentru a putea fi acceptat de ele într-o măsură mai mare. Ce prost am fost! Nu numai că nu le-am cucerit și nu au devenit niciodată prietenii mei, dar astfel mi-am pierdut și energia vitală și am căzut într-o stare de depresie care, cu suișuri și coborâșuri, a durat zece ani. Eu care nu am fost niciodată, nici măcar puțin, atins de vreun moment de tristețe.
În această perioadă de depresie am încetat să mai lucrez, am vândut sub preț, cu însemnate pierderi financiare, proprietăți pe care le achiziționasem cu eforturi, mi-am pierdut încrederea în mine însumi, nu am mai construit relații afective, mi-am pierdut sănătatea fizică, m-am îngrășat, inima mi-a obosit, am devenit bulimic, neîncrezător, nu am mai zâmbit și, mai ales, mi-am pierdut speranța.
În primul rând, mă pierdusem pe mine însumi. Și toate acestea pentru că dorisem să fiu cineva care nu eram!
Modul cel mai sigur de a înțelege dacă îți realizezi misiunea pe pământ este să te întrebi în mod cinstit, sincer: sunt fericit în acest moment? Vi se va părea banală... Și totuși, aceasta este cea mai simplă și mai importantă întrebare. Sunt acolo unde mă simt în mod natural împins să fiu? Îmi exprim talentele, calitățile, darurile? Fac ceea ce mi-a plăcut dintotdeauna să fac?
Eu, mortificându-mi adevărata natură cred că i-am produs și lui Dumnezeu o neplăcere. Îmi pun speranța în infinita sa milă pentru că m-am auto-pedepsit în acest fel!
Sentimentele de inferioritate trăite în copilărie, răutățile suportate, mă împinseseră să mă înstrăinez de mine însumi, să-mi schimb natura, să-mi doresc o viață grandioasă, ieșită din comun, pentru a fi recunoscut, pentru a deveni acceptat, stimat.
Nereușind să obțin acestea, m-am scufundat în depresie, m-am izolat, mi-am pierdut energia, vitalitatea, dorința de a trăi, aproape în fiecare săptămână am avut idei de suicid și, mai ales, am încetat să mă mai transform, să mă reînnoiesc.
Credeam că a te reînnoi înseamnă să-ți schimbi continuu identitatea! Dar este exact contrariul. Înseamnă a ne schimba pentru a ne întoarce să facem ceea ce ne place dintotdeauna. Înseamnă să dăm la o parte totul pentru a ajunge să ne realizăm propriile talente, ceea ce suntem capabili să facem de mici copii, să ajungem la adevărata noastră natură.
Din cartea DEVINO CEEA CE EŞTI. Un parcurs de psihospiritualitate creştină, editura Pauline
Te-ar mai putea interesa aceste cărți de Valerio Albisetti:
DRUMUL VIEŢII. Cum să recunoaştem şi să valorificăm aspectele pozitive