Luigi şi Catia: fiecare zi ca cea dintâi

Bună tuturor! Suntem Luigi şi Catia şi avem 45, respectiv 42 de ani; suntem căsătoriţi de 22 de ani după o logodnă, dacă dorim s-o numim aşa, de 8 ani...

„De-o viaţă suntem împreună” şi fiecare zi este ca şi cum ar fi prima; desigur, acesta nu este doar un mod de a spune, dar este realitatea. În fiecare dimineaţă, fiecare raport este reconfirmat cu aceeaşi ardoare din primele zile. Veţi recunoaşte că acest lucru nu este uşor; acelaşi lucru este valabil pentru cine este căsătorit de 22 de ani, de 40 de ani sau de 50 de ani...

Suntem convinşi că viaţa de căsătorie este o vocaţie adevărată, o chemare pe care Dumnezeu o face majorităţii persoanelor de a trăi şi de a se sfinţi alături de un alt om: „Nu este bine ca omul să fie singur. Îi voi face un ajutor pe potriva lui” (Gen 2,18).

 Pentru noi, răspunsul la această chemare a Domnului datează din anul 1978, când a făcut să ne întâlnim la un campus parohial, unde Luigi, în vârstă de 15 ani, era unul dintre animatori, iar Catia, de 12 ani, era una dintre multele fete care se pregăteau pentru Mir. Este ciudat dar adevărat modul în care Domnul împleteşte situaţii, evenimente, circumstanţe de neînţeles ochilor noştri, dar în care mâna sa lucrează în mod misterios şi, deseori, ascuns.

Ne-am trăit adolescenţa, prietenia şi, succesiv, logodna, în cadrul grupului parohial din care făceam parte şi în care eram implicaţi ca animatori ai Acţiunii Catolice. Au fost anii „cunoaşterii, raportării unul la celălalt şi la prietenii din grup”. Nu au lipsit momentele de gelozie, de certuri prosteşti şi infantile; cred că istoria noastră este, sub multe aspecte, asemănătoare cu a voastră, care citiţi acum...

Cu trecerea timpului, susţinuţi de rugăciunea zilnică şi de ajutorul parohului şi al părintelui spiritual (în propriul drum de credinţă, în propria situaţie a vieţii este important să căutaţi un preot sfânt, de încredere, deschis şi disponibil, gata să vă ajute şi să vă susţină în situaţiile dificile), ne-am deschis tot mai mult, fiind atenţi să înţelegem ceea ce Domnul dorea de la noi: adică faptul că el ne-a chemat să ne dăruim unul celuilalt, să dăm mărturie celorlalţi despre iubirea sa prin viaţa noastră de cuplu.

Mereu ne-a atins o frază pe care, deseori, părintele nostru ne-o spunea şi care este un stâlp al fiecărei relaţii matrimoniale: „Tu, Luigi, iubeşte-o pe Catia aşa cum Cristos îşi iubeşte Biserica, capabil şi de sacrificiul extrem al vieţii; iar tu, Catia, răspunde-i soţului aşa cum face Biserica, onorându-l şi oferindu-te în întregime lui”. Desigur că acest fel de relaţie este un pic diferită de cea care ne este propusă de lumea de azi.

Ne-am pregătit pentru ziua căsătoriei noastre (29 iunie 1986) mai ales prin rugăciunea făcută împreună, noi singuri. Vă garantăm că nu este aşa de simplu după cum poate părea, în rugăciune, dacă este făcută bine, să laşi deoparte orice pudoare, timiditate, orice fragilitate... şi să-ţi deschizi inima întru totul celuilalt. Pe lângă aceasta, în ultima lună înainte de căsătorie, sfătuiţi de părintele nostru spiritual, în fiecare dimineaţă am participat la Sfânta Liturghie. Acest lucru ne-a permis să nu ne lăsăm prinşi de toate acele pregătiri de ordin strict material ce tot mai des stresează cuplul şi ce distrag inima de la lucrul cel mai important: întâlnirea personală, de cuplu, cu Domnul. Acea dată nu era doar un punct de sosire, ci un scop de la care să repornim pentru a realiza planul pe care Dumnezeu îl avea cu noi.

I-am primit pe cei trei copii, Francesco care acum are 20 de ani, Matei 16 ani şi Chiara 9 ani, nu ca pe un rod gelos al iubirii noastre, ci ca daruri pe care Dumnezeu le-a făcut acestei iubiri. În ciuda dificultăţilor şi a problemelor pe care le-am întâlnit în aceşti 22 de ani, am reuşit mereu să oferim totul lui Dumnezeu şi să ne încredem mereu în iubirea sa de Tată; repetam mereu cu credinţă şi abandonare: „Facă-se voia ta”.

Ajunşi la un anumit punct al căsătoriei noastre (1997), Domnul ne-a chemat să i ne consacrăm lui într-un mod mai intim cu voturile de castitate, sărăcie şi ascultare în cadrul Institutului Sfânta Familie, fondat de fericitul Giacomo Alberione. Acesta a fost un dar ulterior, gratuit, pe care Domnul a dorit să ni-l facă în starea noastră de soţi şi la care am răspuns cu multă bucurie.

Pentru noi, castitatea înseamnă a ne angaja să ne trăim intimitatea conjugală cu seninătate şi puritate, dăruindu-ne cu iubire, evitând acele manifestări egoiste ce urâţesc relaţia intimă dintre un bărbat şi o femeie. Sărăcia este a ne dezbrăca de tot ceea ce îngreunează inima noastră şi ne împiedică a-l urma pe Dumnezeu; adică a ne dezbrăca de egoism, de spiritul de posesie, de bani, de carieră, de succes, de dorinţa de a fi primul... şi a trăi în sobrietate şi detaşare. Ascultarea înseamnă a trăi într-o ascultare atentă a Cuvântului pe care Dumnezeu îl face să se nască în inimile noastre: ascultarea urmării lui Isus, ascultarea faţă de Papa şi cuvintele sale de Păstor, faţă de Biserică, faţă de superiorul nostru din Institut şi, nu mai puţin, faţă de soţul/soţia pe care Dumnezeu l-a dorit/a dorit-o pentru noi şi împreună cu care suntem chemaţi la sfinţenie.

Ca toţi, şi noi avem o viaţă socială (nu suntem în afara lumii, ci nu suntem ai lumii), o muncă, o activitate a noastră cu 18 muncitori faţă de care nu pierdem ocazia de a da mărturie despre credinţa noastră şi modul în care Dumnezeu îi iubeşte pe toţi în mod nediferenţiat şi exclusiv; de asemenea, ne angajăm în diverse câmpuri de apostolat în care credem, mai ales în cel adresat logodnicilor şi soţilor pe care-i ajutăm să se întâlnească cu Dumnezeu în istoria lor, folosind toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie pentru ca aceştia să-şi poată trăi în plenitudine Căsătoria.

Vă îmbrăţişăm pe toţi! Şi vă urăm să puteţi realiza în viaţa voastră planul pe care Dumnezeu îl are dintotdeauna pentru voi.

Luigi şi Catia Porfiri
revista Se vuoi