Giulgiul vorbeşte despre Înviere

Din Giulgiul din Torino emană un mister ce are amprenta unei suferinţe fără limite, imaginea unui om răstignit, flagelat. O imagine ce are o putere surprinzătoare: vorbeşte inimii şi sufletului... A fost publicată o broşură în care se pot citi impresiile multor tineri, aflaţi chiar şi departe de Biserică, care, în acea imagine, au găsit sensul suferinţei, s-au redescoperit schimbaţi... Se poate vorbi de convertiri propriu-zise. Precum cea a lui Stefano De Marsico: care dintr-un tânăr cufundat în clima violenţei din anii terorismului din Italia a ajuns să îmbrăţişeze sacramentul Preoţiei.

„Într-o zi, am fost blocat de un grup numeros. Au început să mă lovească. În acel moment, am simţit chiar violenţa urii deoarece mă simţeam neputincios. Experimentam furia celui care este lovit pe nedrept. Eu nu aveam nicio legătură cu cele ce se întâmplau în jurul meu, nu făcusem niciodată politică în mod activ, nu aveam nimic cu nimeni. Mă aflam acolo, pe pământ, lovit de şuturi şi pumni, şi nu ştiam de ce. Întorcându-mă acasă, în acea zi mi-am jurat că cei care m-au lovit vor plăti într-un fel sau altul. Imediat am deschis televizorul şi am aflat că unul dintre atacatorii mei a fost ucis de poliţie. Timp de o clipă am sărit în sus de bucurie, gândindu-mă: în sfârşit cineva plăteşte! În acelaşi moment în care gândeam acestea, am simţit în mine o sabie care mă împărţea în două. Mi-am dat seama că nu puteam fi mulţumit. Mi-am imaginat mama acestui om şi mi-a apărut în faţa ochilor un lanţ de suferinţe, de nedreptăţi, toate durerile lumii şi imposibilitatea de a face ceva, neputinţa totală.

În acel moment, mi-a venit în minte chipul lui Cristos de pe Giulgiu dintr-o fotografie pe care mi-o dăruise o tânără, care nici măcar nu era credincioasă; motivul pentru care mi-a dat-o era acela că imaginea i se părea frumoasă. M-am întrebat: cum de mi-a venit în minte acea imagine? Cine era acel om? Nu-l cunoşteam. Pentru mine, Isus Cristos, conform culturii de care eram pătruns, era un mit inventat de preoţi. Senzaţia pe care am experimentat-o în acel moment a fost că în acea imagine se afla răspunsul la întrebarea mea, la nedreptăţile din lume, la suferinţa celui nevinovat. Nu ştiam de ce, nu cunoşteam nimic despre Isus Cristos.

Am scris o scrisoare la Torino, cerând să mi se trimită nişte informaţii cu privire la acea imagine. Mi-au trimis o carte pe care „am devorat-o” în acel moment ca pe o adevărată foame de cunoaştere; şi am început să cred că Isus a existat cu adevărat şi că a suferit ceea ce povestesc Evangheliile. Imediat această conexiune dintre Evanghelie şi imagine mi l-a făcut prezent pe Cristos şi, astfel, a început căutarea mea. Spun aceasta în sensul că Isus m-a atras. Scriptura spune: „Îi voi atrage pe toţi la mine”. A fost Isus cel care m-a chemat şi, de acolo, a început un drum, o căutare ce m-a condus până la Biserică şi, încetul cu încetul, s-a născut în mine şi vocaţia. Iar astăzi sunt preot.

Apoi am avut ocazia să merg la Torino şi să văd cu ochii mei Giulgiul, nu doar o reproducere. A fost o surpriză totală, mai mare decât celelalte. Înainte de a-l vedea cu ochii mei, ajunsesem chiar să ţin conferinţe, arătând oamenilor fotografii foarte frumoase; dobândisem o cunoaştere asupra Giulgiului la nivel ştiinţific. Giulgiul îmi vorbise mereu despre suferinţă, despre cruce, despre patima lui Cristos. Când am mers la Torino pentru a-l vedea, am rămas uimit deoarece Giulgiul mi-a vorbit despre Înviere. De aceea, în Giulgiu eu văd misterul întrupării, morţii şi învierii lui Cristos.

Atunci când vezi Giulgiul „pe viu” este cu totul altceva: este o lumină, acest cearşaf alb, acest chip de abia trasat, dar care a învins cu adevărat moartea.   În mod normal, un răstignit ar trebui să fie răvăşit de ceea ce a suferit; în schimb, pe acest chip, nu am văzut suferinţa, am văzut cu adevărat învierea lui Cristos. Moartea este viaţă”.

Radio Vatican
revista Se vuoi