Să dăm picioare Evangheliei: ca să alerge şi să se răspândească. Aş vrea să am o mie de vieţi pentru a le închina acestui nobil apostolat!  Aceste cuvinte le spunea des Teresa Merlo, una dintre cele mai puternice şi geniale personalităţi feminine din prima jumătate a secolului al XX-lea. Prin credinţa şi inteligenţa ei, s-a implicat, sub directivele fericitului Giacomo Alberione, într-o activitate până atunci de negândit, dar care, în prezent, este în mod oficial recunoscută de Biserică şi încurajată. La 4 decembrie 1963, Papa Paul al VI-lea a aprobat şi a promulgat decretul asupra mijloacelor de comunicare socială „Inter mirifica”: publicaţiile, cinematografia, radioul, televiziunea şi alte instrumente asemănătoare trebuie să contribuie la răspândirea gândirii creştine. Teresa Merlo, la abia 20 de ani, sub îndrumarea părintelui Alberione, a dat un prim avânt apostolatului realizat cu mijloacele de comunicare socială, adoptând chiar acele instrumente menţionate în decretul „Inter mirifica” şi a reuşit, de-a lungul vieţii ei, să combine în mod armonios cele două dimensiuni: contemplativă şi activă.

Născută la 20 februarie 1894 la Castagnito (Cuneo - Italia), Teresa provine dintr-o familie care înflorea şi creştea ca multe altele: Giovanni, Teresa, Costanzo şi Carlo sunt rodul iubirii lui Ettore Merlo şi a Vincenzei Rolando. Costanzo va fi preot, iar Teresa soră. Bunica Teresei va spune despre ea: „Această copilă, în viaţa ei, va face un mare bine”.
Într-o atmosferă permeată de credinţă și de simţul datoriei, Teresa a trăit până la 21 de ani în cadrul familiei o viaţă simplă, activă, fiind înconjurată de afecţiunea celor dragi. Tânăra, de o inteligenţă şi o corectitudine deosebită, de obicei gânditoare, a atins la 20 de ani o remarcabilă maturitate şi o solidă formare spirituală.
Prin urmare, alegerea stării de viaţă a reprezentat pentru ea o decizie bine gândită, meditată. A reflectat, a cerut sfatul, s-a rugat mai intens. Apoi s-a hotărât să se consacre lui Dumnezeu. Modul concret prin care va putea realiza acest lucru îi va fi descoperit în mod progresiv, prin intermediul diverselor evenimente.
În acel timp, preotul Giacomo Alberione dorea să realizeze ceva ce doar un pionier al apostolatului modern, aşa cum el a fost, putea să conceapă şi să spere de a împlini într-o absolută sărăcie de mijloace şi în faţa a numeroase obstacole. Alberione deschisese o mică „Şcoală Tipografică”, dând astfel început apostolatului realizat prin publicaţii, şi dorea să dea naştere unei congregaţii feminine care să aibă acelaşi scop.
La 27 iunie 1915, prin intermediul fratelui ei seminarist, Teresa a fost invitată de pr. Alberione să meargă la Alba (Italia) pentru a conduce, la început, un atelier de croitorie înființat cu câteva zile înainte, la 15 iunie. Împreună cu alte tinere ar fi urmat să dea naștere unei noi comunități religioase feminine.
Teresa, împreună cu mama ei, au coborât colina din Castagnito pentru a merge la Alba, unde trebuiau să se întâlnească cu pr. Alberione. Teresa mergea reculeasă şi gânditoare. În umilinţa ei, nici măcar de departe nu se gândea că va deveni superioară generală și co-fondatoarea unei opere atât de noi pentru acele timpuri şi care va face atât de mult bine în lumea de azi.
Un lucru era clar în mintea ei şi hotărât în mod irevocabil: că se va dărui lui Dumnezeu, fără rezerve, în viaţa religioasă.
După câteva minute de conversaţie cu părintele Alberione în biserica „Cosma şi Damian”, Teresa se reîntoarce la mama ei care o întrebă:
- Ce ţi-a spus pr. Alberione?
- M-a invitat să colaborez la opera sa.
- Dar... care operă?
- Pr. Alberione spune că femeia poate să facă mult bine cu apostolatul publicaţiilor.
- Tu ce legătură ai cu aceasta? Ce trebuie să faci?
- Nimic. Trebuie doar să ascult de el.
Iată totul. Încă de la prima întâlnire cu omul lui Dumnezeu, care îi vorbea despre urgenţa de a salva sufletele, de a da glorie lui Dumnezeu, de a lucra pentru progresul spiritual, Teresa s-a pus în dispoziţia cea mai potrivită pentru o alegere de credinţă: a-l căuta pe Dumnezeu şi binele sufletelor prin ascultare. A fost atentă la ceea ce-i spunea Alberione şi a văzut conturându-se misiunea pe care i-o încredinţase Dumnezeu.
Doamna Vincenza a lăsat-o de Teresa la Alba pentru 15 zile, în probă. Dar cele 15 zile s-au multiplicat, şi vor constitui istoria întregii sale vieţi.
Şi astfel, la 21 de ani, Teresa şi-a cunoscut vocaţia, constituită din dăruire de sine, ascultare, abandon deplin la voinţa lui Dumnezeu. Voinţa lui Dumnezeu a fost soarele vieţii ei. Teresa a văzut în Fondator un trimis al lui Dumnezeu, iar sub protecţia acestui om a trăit cu seninătate, convinsă că serveşte o mare cauză: vestirea Evangheliei.

Desigur că a fost nevoie de timp înainte ca să se realizeze ceea ce se dorea prin apostolatul publicaţiilor în variantele şi multiplele ramnificaţii. Dar între timp, „atelierul feminin”, cum era numit acel mic grup de tinere, a început să aibă o primă orientare către activitatea sa specifică când, după un anumit timp, s-a transformat într-o librărie de cărţi şi articole religioase care se va numi „Noua Librărie”. Va fi primul experiment timid a numeroaselor librării conduse peste tot, în prezent, de Fiicele Sfântului Paul.

din cartea Tecla Merlo O viață în slujirea Evangheliei,  Editura Pauline

Din gândurile venerabilei Tecla Merlo:

Să fim buni: buni cu cei care ne sunt alături, buni cu persoanele cu care lucrăm; să semănăm bunătate oriunde trecem, iar Isus ne va da pacea sa.

Să avem credință mereu că tot ceea ce se întâmplă este dispus de Domnul pentru binele nostru.

Dumnezeu este în mine și în afara mea. Eu trăiesc chiar în El. Când dorm, Domnul îmi este aproape; când mă plimb, Domnul este cu mine; Domnul nu mă abandonează niciodată. Să avem această mare încredere!

Nu trebuie să ne sperie dificultățile când este cu noi Maria! Avem suferințe, probleme care ne tulbură? Avem nevoie de lucruri materiale? Să ne încredințăm Mariei! Să alergăm la ea! Toate harurile trec prin mâinile ei.

Singură nu pot nimic, cu Dumnezeu pot totul.

Toate intențiile pe care le are Isus în Sfânta Euharistie vreau să devina intențiile mele cu care mă voi ruga, voi munci, voi suferi.

Să-l imităm pe Isus, Divinul Învăţător. Să spunem mereu: cum ar face Isus?

Viaţa noastră trebuie să fie o continuă respiraţie, să-l inspirăm pe Dumnezeu şi să expirăm eul nostru.

Să trăiesc bine fiecare moment, în fiecare clipă să fac voinţa lui Dumnezeu.