Părintele Joël Pralong ne propune în cartea „Curajul de a fi tu însuți - Cum să demascăm mecanismele de apărare în viața cotidiană” să reflectăm asupra mecanismelor noastre de apărare. Relațiile noastre cu ceilalți sunt deseori condiționate, iar uneori chiar compromise, de mecanisme de apărare. Acestea sunt în mare parte inconștiente și, prin urmare, involuntare, intervin spontan. Le folosim pentru a ne proteja de emoții sau gânduri care generează anxietate, ne apără de o realitate prea dureroasă. Când mecanismele de apărare interacționează în mod liber, fără știrea voinței noastre și fără legătură cu rațiunea, acestea pot să se întoarcă împotriva noastră și să îi rănească pe cei din jurul nostru.
Autorul subliniază că nu trebuie nici să disprețuim mecanismele de apărare, și nici să le subestimăm, ci să fim cât mai mult conștienți de ele pentru a nu deveni obiectul manevrelor lor. Scopul cărții este de a da un nume acestor reacții defensive care se întâlnesc, în general, la toată lumea, de a le înțelege și de a le analiza.
Sunt luate în considerație paisprezece mecanisme de apărare, fiecare dintre ele fiind personificat de un tip psihologic. Astfel, vom întâlni, de exemplu, micul șef, ciobănescul german, Calimero, cărora le corespunde negarea, agresivitatea, victima eternă.
Părintele Joël ne propune „piste practice” pentru a contrasta aceste mecanisme inconștiente prin strategii de apărare conștiente. Pentru fiecare mecanism de apărare autorul sugerează un exercițiul personal realizat în 4 etape: descrierea mecanismului de apărare însoțită de exemple concrete, observarea comportamentului ce derivă din acesta cu ajutorul unor întrebări, meditarea Cuvântul lui Dumnezeu, practicarea celor 4 virtuți cardinale (prudența, dreptatea, tăria, cumpătarea) care se inserează în lupta spirituală.
Noutatea acestei cărți, spune autorul, „stă în faptul că am comparat aceste mecanisme cu virtuți morale inteligente care contrazic ideea: «Oricum, sunt făcut așa, nu pot face nimic»”. Aceste virtuți „introduc un nou dinamism în voința noastră de a trăi, de a acționa și de a intra în relație cu ceilalți, indiferent de barierele psihologice. Ție îți revine alegerea: suporți sau acționezi. Eu ți-am propus câteva instrumente, câteva pârghii de acțiune”.
„Dacă citind această carte vei recunoaște la tine unul sau mai multe mecanisme de apărare, poți sta liniștit: nu ești nici bolnav, nici nu te afli în imposibilitatea de a avea relații. Ești pur și simplu o persoană care a detectat strategii, cea mai mare parte dintre ele inconștiente, pentru a se proteja și a intra în contact cu ceilalți, evitând de a te răni și încercând să ofensezi cât mai puțin posibil. Această carte îți va permite să pui degetul pe rana acelor «mici soldați» care te manipulează fără știrea ta, care uneori otrăvesc viața ta și a altora... Depinde de tine să fii liderul armatei tale!”. A încerca să demascăm mecanismele de apărare înseamnă a avea curajul de a fi noi înșine.

PENTRU PROCURAREA CĂRȚII:
Librăria PAULINE online:
Curajul de a fi tu însuți - Cum să demascăm mecanismele de apărare în viața cotidiană

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
0787 756 870; 021 312 3551

Pe 26 noiembrie 2021, se împlinesc 50 de ani de la nașterea pentru cer a fericitului Giacomo Alberione, preot italian, părintele spiritual al Familiei Pauline și mare apostol al Evangheliei cu mijloacele de comunicare. Sfântul papă Paul al VI-lea a spus despre el că este „una din minunile secolului XX”, iar sfântul papă Ioan Paul al II-lea l-a numit „apostol al noii evanghelizări”. A fost beatificat pe 27 aprilie 2003 de către papa Ioan Paul al II-lea.

Cine este acest om sfânt al timpului nostru, atât de mare și totuși atât de necunoscut pentru mulți?

Fericitul Giacomo Alberione a trăit între anii 1884 și 1971. S-a născut la San Lorenzo di Fossano, Cuneo, în Italia, fiind al cincilea fiu al unei familii de țărani. După mulți ani, scria într-una din cărțile sale: „Mulțumesc lui Dumnezeu că provin dintr-o familie de țărani profund creștini și muncitori”. La vârsta de 7 ani, întrebat de învățătoarea sa ce va face în viață, spre uimirea colegilor, a răspuns hotărât: mă voi face preot. Ajutat de parohul său, la 16 ani intră în seminarul din Alba (Italia). Era toamna anului 1900.

Noaptea care a semnat trecerea din secolul al XIX-lea în secolul al XX-lea a fost crucială pentru seminaristul Giacomo. La îndemnul papei de a începe noul secol în rugăciune, în domul din Alba, după sf. Liturghie solemnă de la miezul nopții, s-a făcut adorație euharistică. Tânărul Giacomo a rămas în adorație timp de 4 ore. În sufletul său răsunau cuvintele papei Leon al XIII-lea prin care chema persoana umană și întreaga umanitate la Cristos, care singur este Cale și Adevăr și Viață. Răsunau cuvintele altor oameni ai Bisericii, care vorbeau despre nevoile Bisericii, despre necesitatea de a duce Evanghelia maselor de oameni, de a opune tipăriturilor ce îi îndepărta pe oameni de Dumnezeu și de Biserică, cu tipărituri bune, care edifică omul și întreaga societate. Și, povestește el mai târziu că, pe când reflecta și se ruga, „o lumină particulară vine din Ostie, înțeleg mai bine îndemnul lui Isus: «Veniți la mine toți»... Am simțit necesitatea formării de noi apostoli care să valorizeze mijloacele exploatate de adversari. M-am simțit profund obligat să mă pregătesc să fac ceva pentru oamenii noului secol cu care voi trăi.”

După această lumină primită de la Isus în Euharistie, au urmat ani de pregătire, prin rugăciune și studiu, pentru momentul în care „va bate ceasul lui Dumnezeu” pentru a-și începe misiunea. Și-a terminat studiile, a fost hirotonit preot, a avut o scurtă experiență ca vicar parohial, apoi a fost numit director spiritual și profesor la seminarul din Alba. În acest timp, mai primește o lumină de la Domnul: să creeze o organizație de profesioniști: jurnaliști, scriitori, tipografi, librari, toți în slujba răspândirii Evangheliei cu  mijloacele moderne de comunicare. În 1913, Domnul îi dăruiește o altă lumină: da, o organizație, dar religioasă, „unde forțele sunt unite, unde dăruirea este totală, unde învățătura va fi mai curată. O societate de suflete care îl iubesc pe Dumnezeu cu toată mintea, cu toate puterile și cu toată inima și se oferă să lucreze pentru Biserică mulțumite fiind cu salariul divin”.

Puțin după aceea, „bate ceasul lui Dumnezeu”, atunci când, pe lângă toate celelalte responsabilități, episcopul de Alba îi încredințează ziarul diecezan. Acesta este semnalul prin care pr. Alberione înțelege că Dumnezeu îi deschide drumul către misiunea de evanghelizare la care s-a simțit chemat încă din acea noapte luminată dintre secole. În 1914, pr. Alberione fondează congregația masculină Societatea Sfântul Paul, iar în 1915 fondează congregația feminină Fiicele Sfântului Paul, ambele congregații de persoane consacrate lui Dumnezeu cu misiunea de a predica Evanghelia în formă scrisă, de a pune în slujba Evangheliei mijloacele de comunicare pe care treptat geniul uman le inventa: tipar, radio, cinematograf, televiziune etc. În 1917, pr. Alberione fonda Asociația Cooperatorilor Pauline, în care laicii se puteau angaja să susțină misiunea de evanghelizare cu rugăciune, oferte și alte forme de apostolat. Au urmat alte fondări de congregații, institute de viață consacrată seculară pentru preoți, laici consacrați și cupluri, toate având aceeași misiune de a fi ferment de evanghelizare în societate conform stării de viață specifice. În total 10 ramuri ale unei numeroase familii: Familia Paulină. Se pare că, în istoria Bisericii, nu a existat un fondator atât de rodnic în congregații și insitute precum fericitul Giacomo Alberione.

Care este secretul unei vieți apostolice atât de rodnice?

Sfințenia vieții. Pr. Alberione, încă de la începuturi, spunea fiilor și fiicelor sale spirituale că primul apostolat este sfințenia: „Să fim sfinți, repede sfinți, mari sfinți, în Cristos Isus”, pentru că în misiunea de evanghelizare cu mijloacele de comunicare este nevoie de o sfințenie înaltă, deoarece aceasta este spre mântuirea multora.

Sfinți „în Cristos Isus”! Cristos este izvorul sfințeniei, Cristos care pentru apostolul paulin este Învățătorul, Calea, Adevărul și Viața. El este Adevăr pentru mintea noastră, Cale pentru voința noastră, Viață pentru inima noastră. Pr. Alberione ne învață că suntem sfinți „în Cristos” care este viu în viața noastră. Și prima grijă este să-i permitem să crească în noi prin lucrarea Duhului Sfânt, așa cum a făcut Maria, Regina Apostolilor. Să ne cristificăm, spunea pr. Alberione, să asumăm modul lui Cristos de a gândi, de a acționa, de a iubi! Hrănindu-ne cu Cristos care ni se dăruiește în Cuvântul său (ascultarea, meditarea și asimilarea și punerea în practică a Cuvântului) și în Euharistie (sf. Liturghie, adorația euharistică), noi ne lăsăm transformați în El, sfințiți de El, și ne îndreptăm spre idealul trăit de marele apostol sf. Paul: „Nu mai trăiesc eu, Cristos trăiește în mine”. Iar dacă Cristos trăiește în noi, atunci diferitele forme de apostolat nu sunt altceva decât manifestarea lui Cristos viu în noi.

Cristos Isus Învățătorul, Calea, Adevărul și Viața este centrul spiritualității pauline: „Familia Paulină aspiră să trăiască în mod integral Evanghelia lui Isus Cristos, Calea, Adevărul și Viața, în spiritul sfântului Paul, sub privirea Mariei, Regina Apostolilor”, spunea părintele Alberione.

Pr. Alberione a lăsat Familiei Pauline și întregii Biserici o mare bogăție spirituală, un drum concret de sfințenie. El a trăit în viața sa din plin ceea ce a învățat. A fost un om al rugăciunii. Zilnic se trezea la ora 3.00 și petrecea cel puțin 4 ore în rugăciune. După exemplul sfântului Paul, viața de comuniune profundă cu Cristos a părintelui Alberione se transforma zi de zi în zel apostolic! Iată secretul rodniciei sale apostolice, în ciuda sănătății sale șubrede și a numeroaselor dificultăți pe care le-a întâlnit pe drumul vieții! Iar roadele cele mai prețioase ale vieții sale sfinte au fost sfinții care au crescut în jurul său și sub îndrumarea sa: fericitul Timoteo Giaccardo, primul preot paulin și fidel colaborator al fondatorului; venerabila Tecla Merlo, prima soră paulină și cofondatoarea Fiicelor Sfântului Paul; venerabilii Maggiorino Vigolungo și Andrea Borello, frați paulini, și alții servi ai lui Dumnezeu și venerabili deja recunoscuți de Biserică pentru viața lor sfântă. Iar pe lângă aceștia, nenumărați frați și surori, preoți și laici care au întrupat în viața lor carisma dăruită de Domnul fericitului Giacomo Alberione, și au alergat pe drumul sfințeniei, iubindu-l pe Dumnezeu și iubindu-i pe oameni, dăruindu-se prin apostolatul specific pentru binele tuturor.

Închid cu cel mai elogios portret, pe care l-a făcut sf. papă Paul al al VI-lea fericitului Giacomo Alberione în cadrul unei audiențe acordate lui, fiilor și fiicelor sale spirituale pe 28 iunie 1969:

„Îi datorăm fondatorului vostru, aici de față, iubitului și venerabilului don Giacomo Alberione, edificarea mărețului vostru institut. În numele lui Cristos, noi îi mulțumim și îl binecuvântăm.
Priviți-l umil, tăcut, neobosit, mereu vigilent, mereu recules în gândurile sale care aleargă între rugăciune și muncă, mereu atent să scruteze «semnele timpului», adică cele mai geniale modalități de a ajunge la suflete, don Alberione a dat Bisericii noi mijloace de exprimare, noi instrumente care să dea vigoare și deschidere apostolatului său, o nouă capacitate și conștiință a validității și posibilității misiunii sale în lumea modernă, cu mijloace moderne. Permiteți-i Papei, iubite don Alberione, să se bucure de îndelunga, fidela si neobosita dumneavoastră trudă precum și de roadele pe care aceasta le-a adus spre gloria lui Dumnezeu și binele Bisericii.”

Sr. Ana Maria Bulai
Fiicele Sfântului Paul

Cartea părintelui Lucian Dîncă se dorește a fi un parcurs spiritual pentru începători, dar și pentru cei înaintați în tainele credinței creștine, scopul fiind acela pe care ar trebui să și-l dorească orice creștin: a deveni discipol al lui Cristos.
Pentru aceasta este necesar să știm unde locuiește, să-i ascultăm învățătura, mai mult, să ne lăsăm seduși de cuvintele divine care ne luminează mintea și inima. Ca să devenim discipoli avem nevoie de învățători, iar cartea de față se dorește a fi un „învățător” care să conducă la „Învățătorul” și „Domnul”, până la a deveni una cu Maestrul: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine” (Gal 2,20).
În prima parte a cărții, autorul ne ajută să înțelegem câteva texte biblice (înmulțirea pâinilor, parabola Tatălui milostiv și a bunului samaritean etc.) folosind o metodă de interpretare dezvoltată de Sfinții Părinți ai Bisericii încă din secolul al III-lea, lectura alegorică sau spirituală. În partea a doua – care ocupă și spațiul cel mai amplu - cititorul va fi călăuzit pe calea fericirilor evanghelice pentru a gusta din adevărata fericire spirituală: Cristos.

Textul fericirilor (Mt 5,1-11) propus de Isus în predica de pe munte este unul dintre cele mai cunoscute din Noul Testament. De aceea s-ar putea naște în mintea noastră întrebarea: ce ne-ar mai putea învăța un text auzit atât de des? De multe ori cunoaștem bine anumite texte biblice, spune autorul, însă ne lipsește acea inteligență interioară a Sfintelor Scripturi. Aceasta se poate întâmpla deoarece nu stăm destul timp în preajma lui Isus pentru a-l lăsa pe el să ne explice aceste texte biblice. Meditațiile propuse aici despre fericiri doresc să ne apropie de Învățător și să-l lase să ne explice fiecare fericire în parte, aplicată la propria noastră trăire a credinței.

În cartea sa, pr. Lucian subliniază faptul că omul este creat pentru fericire, mai mult, pentru fericirea veșnică. Isus însuși se prezintă ca fiind fericirea discipolilor, dar și a noastră. Totuși fericirea promisă de Isus parcurge căi dificile: Isus vorbește despre cei care plâng, despre cei flămânzi sau cei persecutați etc. Cu toate acestea certitudinea care se degajează din fericiri este dobândirea Împărăției, care aparține celor săraci, celor flămânzi, celor curați cu inima, făcătorilor de pace, celor însetați după dreptate, celor persecutați pentru numele lui Isus. Pentru aceștia, Dumnezeu a inventat un drum al fericirii după măsura iubirii inimii lor și a credinței lor în predicatorul fericirilor, Isus Cristos.
Parcurgând paginile cărții, cititorii vor avea surpriza de a se întâlni cu diverse personaje din Biblie care au încarnat în viața lor, într-un mod mai profund, una dintre fericirile lui Isus. Pr. Lucian ni-l propune spre meditație pe Abraham, părintele săracilor și al celor ce cred; pe sfântul Petru, modelul celor care plâng; pe profetul Isaia, care reflectă blândețea lui Dumnezeu; pe Ieremia, profetul însetat și înfometat de dreptate; pe Moise, omul milostiv; pe sfântul Ioan, apostolul feciorelnic; pe sfântul Paul, artizanul păcii. Cu toții vom putea găsi în aceste personaje biblice un model mai aproape de noi și un ajutor în trăirea fericirilor lui Isus.
La finalul cărții, autorul ni-l prezintă pe Cristos ca fiind chipul tuturor fericirilor. Cititorii vor descoperi că Isus, înainte de a propune fericirile fiecăruia dintre noi, le-a trăi în primă persoană, acestea constituind un autoportret al său; iar pr. Lucian ne invită să înaintăm pe unul dintre cele opt drumuri spre Fericire cerând, în mod special, ajutorul lui Isus, prezent în mijlocul nostru în sfânta Euharistie.
Dorința autorului este ca cititorii să devină tot mai fascinați de Cuvântul Domnului până când acesta va deveni hrana spirituală zilnică, sursa lor de fericire și, astfel, vor putea trăi ca adevărați discipoli ai lui Isus.

Editura Pauline

PENTRU PROCURAREA CĂRȚII:

Librăria PAULINE online: 
Fericiți cei care ascultă Cuvântul – discipoli pe căile fericirilor

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
0787 756 870; 021 312 3551