Fiicele Sfântului Paului: 25 de ani de slujire în România
În perioada 19 - 21 octombrie, Fiicele Sfântului Paul (surorile Pauline) au sărbătorit 25 de ani de prezență și de slujire în România prin trei evenimente deosebite: lansare de carte, Lectio Divina și Liturghie de mulțumire!



La toate aceste evenimente a fost prezentă și consiliera generală, sr. Karen Anderson, care a reprezentat-o pe sr. Anna Maria Parenzan, superioara generală a Fiicelor Sfântului Paul. Aceasta a mulțumit tuturor persoanelor care au fost alături de Surorile Pauline în cei 25 de ani de misiune în România, în mod special episcopilor, parohului, preoților, persoanelor consacrate și colaboratorilor și a promis că se va ruga pentru ca lumina Evangheliei să continue să strălucească și să fie tot mai vie și mai rodnică.
******************
Congregația Fiicele Sfântului Paul este o congregaţie misionară, prezentă în 51 de ţări, care își propune să vestească Evanghelia folosind toate mijloacele de comunicare socială.
Fondatorul este fericitul Giacomo Alberione, pe care Dumnezeu l-a chemat la o misiune nouă în Biserică: vestirea Evangheliei tuturor oamenilor folosind publicaţiile şi toate mijloacele de comunicare socială pe care progresul uman le va inventa de-a lungul timpului. El a fondat Congregaţia Fiicele Sfântului Paul în 1915, contând pe colaborarea plină de credinţă a tinerei de 21 de ani, Teresa Merlo, mai târziu sora Tecla, care va deveni superioara congregaţiei.
Pe data de 29 noiembrie 1993 au sosit la București primele trei surori italience care și-au început misiunea, după cum spunea fondatorul lor, Fericitul Giacomo Alberione, „de la iesle”, dar înarmate cu o credință puternică și cu dorința de a semăna Cuvântul lui Dumnezeu. De la acele începuturi umile și până în prezent Domnul le-a însoțit cu Providența sa: în decursul celor 25 de ani, surorile au deschis Librăria și Editura Pauline din București; au vizitat diverse parohii romano-catolice și greco-catolice unde au răspândit Evanghelia și numeroase alte cărți care comunică valorile Evangheliei; au făcut animații vocaționale, biblice și de educație media, iar de mai mulți ani au oferit în comunitate un itinerar spiritual pentru laici. De asemenea au avut darul surorilor pauline românce, iar Familia Paulină, din care fac parte, și-a mărit prezența în această țară cu alte două ramuri: Institutul Maria Santissima Annunziata (laice consacrate) și Asociația Cooperatorii Paulini (laici colaboratori în vestirea Evangheliei).
Celebrarea a 25 de ani de prezență a Fiicelor sfântului Paul în România a fost un prilej deosebit pentru a împărtăși cu credincioșii bucuria și recunoștința pentru harurile pe care Domnul le-a revărsat asupra comunității în toți acești ani și pentru binele făcut prin apostolatul de evanghelizare cu mijloacele de comunicare socială.
Sr.Paula Burcă FSP
Prezentarea audio de la ansarea cărții „Să ne îmbrăcăm în lumină – Viața în Duh, o introducere practică”:
Prezentare dna prof. dr. Mihaela Voicu Prezentare pr. Marius Taloș SJ