TREI CĂRȚI ALE PAPEI FRANCISC


Jorge Bergoglio, actualul papa Francisc, încă din timpul activității sale pastorale în Argentina, a fost glasul celor fără glas, punând în centrul atenției tuturor realități suferințe sociale, situația îngrijorătoate a familiei și a școlii, imensele neajunsuri ale săracilor. Deasemenea, a fost un părinte spiritual grijuliu ce a condus pe creștini cu delicatețe și, în același timp, cu fermitate la întâlnirea cu Domnul și trăirea autentică a credinței.

Adevărata putere este slujirea. Minte deschisă, inimă credincioasă. Umilința, calea către Dumnezeu.
Aceste trei cărți apărute la editura Pauline reflectă gândirea papei Francisc cu privire la aceste teme fundamentale ale vieții umane. Conțin prelegeri, discursuri și meditații ale papei de pe vremea când era arhiepiscop de Buenos Aires ce ne pot ajuta să aprofundăm viziunea actuală a papei despre Biserică și societate, să trăim într-o comuniune mai profundă cu Domnul și cu aproapele. În fiecare carte se poate respira spiritul spontan, deschis și provocator al papei, cu care ne-a obișnuit în ultimii ani.

Adevărata putere este slujirea cuprinde un mozaic de predici, discursuri, mesaje, adresate credincioșilor, preoților, educatorilor, politicienilor... În acestea regăsim teme precum apelul de a ne îndepărta de consumism și a cultiva valorile solidarității și ospitalității, de a trăi o credință și spiritualitate reînnoită, visul unei Bisericii sărace ce trăiește aproape de săraci.

Minte deschisă, inimă credincioasă pune în lumină un aspect al papei Francisc mai puțin cunoscut, și anume aceea a îndrumătorului spiritual. În ea parcurgem așadar un itinerariu de meditații prin care putem contempla frumusețea vieții spirituale. Fiecare meditație este structurată în trei părți: un text din Sfânta Scriptură, interpretarea și comentarea acestuia, și o reflecție personală sau o rugăciune.

Umilința, calea către Dumnezeu conține o meditație ce are ca scop construirea comuniunii în comunitățile noastre. Papa Francisc se inspiră din scrierile lui Doroteu din Gaza, un părinte al Bisericii din secolul al VI-lea, ce tratează umilința (smerenia). Spune papa că pentru a fi constructori de comuniune trebuie să avem capacitatea de a ne autoexamina propria viață pentru a deveni umili, și a contracara astfel o boală care macină deseori comunitățile noastre, și anume clevetirea, bârfa.

Iată așadar trei cărți pentru a reflecta asupra unor valori fundamentale ale vieții și pentru a le trăi în cotidian. Trei cărți pentru a crește în comuniune cu Dumnezeu și cu oamenii, și a ne umple astfel viața de sens.

Ana Maria Bulai fsp

 

***************

 

Au spus despre aceste cărți:
„Aceste cărți, dacă ar fi să le sintetizez, relatează tocmai experiența trăită a iubirii, o experiență în Duhul Sfânt. Un om, un preot, iezuit, episcop, cardinal și apoi papă, care face experiența Duhului Sfânt… Cărțile amintite, deși nu sunt tratate de teologie, oferă cititorului liniștea că se află pe drumul sigur al credinței aprofundate intelectual și trăite practic”.
Pr. Robert Bălan, paroh la biserica Cioplea din București

„Minte deschisă, inimă credincioasă pune în lumină o latură mai puțin cunoscută a papei Francisc: cea a îndrumătorului spiritual. Adevărata putere este slujirea are niște perle ce se transformă în semințe sădite pe drumul ce duce către celălalt. Umilința, calea către Dumnezeu este un fel de florilegiu patristic, actualizat într-o formă cu totul neașteptată, despre valoarea pocăinței și smereniei într-o lume care a uitat de aceste dimensiuni.”
Pr. Marius Taloș, superiorul regional al iezuiților în România

O prezentare audio detaliată a cărților o puteți găsi la: 
LANSAREA CĂRȚILOR PAPEI FRANCISC LA LIBRĂRIA PAULINE

Pentru procurarea cărților, accesați: 


Adevărata putere este slujirea
Minte deschisă, inimă credincioasă
Umilința, calea către Dumnezeu