Lectura continuă a scrierilor sfântului Luca

Sâmbătă, 8 iunie 2013, biserica Preasfânta Inimă a lui Isus din Bucureşti va fi gazda unui eveniment deosebit din viaţa Bisericii Catolice din România: timp de 8 ore se va citi continuu Evanghelia după sfântul Luca şi Faptele Apostolilor. Acest eveniment este organizat de pr. paroh Eduard Giurgi, pr. Maximilian Lucaci, o comisie formată din credincioşi şi persoane consacrate din parohia Preasfânta Inimă a lui Isus în colaborare cu surorile Pauline.

Sfântul Luca se distinge de ceilalţi trei evanghelişti prin faptul că a scris o operă în două volume: Evanghelia (care îi poartă numele) ce prezintă timpul lui Isus şi Faptele Apostolilor care prezintă timpul Bisericii în care Isus este prezent şi acţionează, prin puterea Duhului Sfânt, în martorii săi. Aşadar, prin alegerea scrierilor sfântului Luca, dorim să subliniem faptul că lucrarea lui Isus continuă în misiunea Bisericii, adică în fiecare creştin care este chemat să fie martor al Cuvântului lui Cristos în lume.

Ideea acestei lecturi continue a pornit de la un grup de persoane pasionate de Biblie din Franţa. În 2008, la Roma, a avut loc citirea integrală a Bibliei timp de şapte zile şi şase nopţi, fără întrerupere şi comentarii. Atunci lectura a fost deschisă de Papa emerit Benedict al XVI-lea care a citit primul capitol din Cartea Genezei. Şi surorile Pauline din Cehia organizează de câţiva ani lectura a diverse cărţi din Biblie pentru a face tuturor caritatea adevărului.

Uneori termenul „caritate” este redus la solidaritate sau la simplul ajutor umanitar. Dar Papa emerit Benedict al XVI-lea ne aminteşte că maxima operă de caritate este chiar evanghelizarea, adică „slujirea Cuvântului”: Nu există acţiune mai benefică, deci caritabilă faţă de aproapele decât a frânge pâinea Cuvântului lui Dumnezeu, a-l face părtaş de Vestea cea Bună a Evangheliei, a-l introduce în relaţia cu Dumnezeu (Mesajul Sfântului Părinte pentru Postul Mare, 2013).

În Anul Credinţei, dorim „să regăsim gustul de a ne hrăni din cuvântul lui Dumnezeu” (Porta fidei, nr. 3) fiind convinşi că credinţa vine din ascultare: „Şi cum să creadă dacă nu au auzit?” (Rom 10,14).
Fericitul Giacomo Alberione spunea că Dumnezeu şi-a adresat Cuvântul său divin tuturor oamenilor. De aceea îi invita pe toţi să citească Biblia şi să o asculte cu iubire „asemenea unui fiu care, aflat departe de casa tatălui, citeşte scrisoarea tatălui său” (G. Alberione, „Leggete le Sacre Scritture”).

Această iniţiativă este aşadar o ocazie de a asculta şi a reflecta asupra textelor sacre: un dar de a aprofunda Noul Testament pentru cine este familiar cu el, de a cunoaşte şi gusta Cuvântul lui Dumnezeu pentru ceilalţi; o oportunitate de a face spaţiu Cuvântului lui Dumnezeu în tăcerea inimii, de a ne ruga cu el.
Pe 8 iunie, Cuvântul lui Dumnezeu se va afla în centrul bisericii Preasfânta Inimă a lui Isus: proclamarea neîntreruptă a Cuvântului exprimă dorinţa credincioşilor de a creşte mai mult în cunoaşterea Cuvântului, de a intra într-o relaţie mai profundă cu Cristos şi de a fi martorii săi în viaţa cotidiană.

La amvon se vor alterna aproximativ 75 de lectori, printre care credincioşi din parohia gazdă, familii şi tineri din diverse parohii ale diecezei, persoane consacrate, preoţi şi episcopi, dar şi personalităţi ale lumii culturale şi mass-media. Fragmentele citite vor avea o durată cuprinsă între 5 şi 10 minute. La fiecare oră şi jumătate lectura va fi intercalată de un scurt moment muzical ce va însoţi reflecţia asupra fragmentelor biblice citite.

Cu toţii suntem invitaţi să participăm la această zi deosebită atât personal la biserică, cât şi prin intermediul mijloacelor de comunicare: 

- Radio Maria ce va transmite în direct evenimentul la radio sau pe site-ul: www.radiomaria.ro (apăsaţi în dreapta sus „ASCULTĂ LIVE” )

- site-ul: www.arcb.ro.

pr. paroh Eduard Giurgi - Parohia Preasfânta Inimă a lui Isus
şi sr. Paula Burcă - Fiicele Sfântului Paul

PROGRAM 8 iunie 2013

  • ora: 7.00  Sfânta Liturghie
  • orele: 8.00 - 16.30 Lectura continuă a Cuvântului (Evanghelia după sfântul Luca și Faptele Apostolilor)
  • ora: 16.30  Sfânta Liturghie