Cei dragi ai noştri răposaţi sunt cu Cristos

Mergând în aceste zile la mormântul celor dragi ai noştri, ne aflăm în faţa celei mai indescifrabile enigme: moartea persoanelor dragi. Şi este inevi-tabil să ne întrebăm asupra condiţiei lor actuale: ce este cu ei? Au dispărut oare pentru totdeauna? Sau trăiesc într-o formă de viaţă diferită de a noastră?

Răspunsul la aceste întrebări ni-l oferă Dumnezeu prin Cuvântul său. În „Cartea profetului Isaia”, ni se spune: „Domnul va nimici moartea pe vecie. Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe feţele tuturor. (Is 25,8). Realitatea, însă, mai ales cimitirul, pare să dezmintă această promisiune pe care ne-a făcut-o Dumnezeu prin profetul său.

Şi totuşi, a avut loc un eveniment prin care moartea a fost eliminată: un mormânt n-a cunoscut putreziciunea celui care a fost aşezat acolo. Şi acest eveniment este Învierea lui Isus cu trupul său. Este singurul caz în care moartea n-a celebrat victoria sa. Dumnezeul vieţii a pătruns în trupul fără viaţă al lui Isus şi l-a făcut să retrăiască o viaţă nemuritoare.

Sfântul apostol Paul ne învaţă: „Duhul însuşi dă mărturie împreună cu duhul nostru că suntem copiii lui Dumnezeu” (Rom 8,16). Ne-a fost dat Duhul, adică însuşi izvorul de viaţă veşnică, aşa cum spunem şi în Crez: „Cred în Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă dătătorul”. Adică, prin Duhul Sfânt, cel care crede şi primeşte Sacramentele, este vivificat de însăşi viaţa lui Isus cel înviat. Intrăm în Cristos, şi cu El, în spaţiul de viaţă definitivă. Hrana noastră, Euharistia, este medicamentul nemuririi, este Pâinea vieţii veşnice.

Apostolul Petru, scriind creştinilor săi, spune că tocmai prin Învierea lui Isus, Dumnezeu Tatăl ne-a renăscut „la o speranţă vie, pentru o moştenire nepieritoare, neofilită, păstrată pentru voi în ceruri” (1Pt 1,3-4). Această promisiune făcută de profet s-a împlinit. Dumnezeu l-a înviat pe Isus şi l-a împiedicat să cunoască stricăciunea mormântului. Cine crede în El şi primeşte Sacramentele credinţei, devine părtaş al aceleiaşi vieţi nemuritoare cu Isus cel Înviat.

În această lună, oprindu-ne în faţa mormintelor celor dragi ai noştri şi întrebându-ne: ce se întâmplă cu ei? care este condiţia lor? avem un răspuns. Pentru noi, creştinii, realitatea morţii este luminată de Învierea lui Cristos. Moartea înseamnă a fi cu Cristos. Cei dragi ai noştri răposaţi sunt cu Cristos. El este Viaţa, şi nimic şi nimeni nu ne poate separa de El. Moartea este intrarea într-o condiţie de viaţă care constă în „a trăi cu Cristos”. „Vom fi pentru totdeauna cu Dumnezeu”, spune sfântul Paul. Aceasta este condiţia răposaţilor noştri. Trupul celor dragi ai noştri se află în mormânt, şi aceasta ne ajută să înţelegem un adevăr foarte important care ne priveşte. Persoana noastră nu se reduce la trup. Ea este o realitate spirituală, prin firea sa nemuritoare. Noi numim această dimensiune spirituală „suflet”. Sufletul este cel care face din fiecare dintre noi o persoană nemuritoare, chiar şi atunci când trupul nostru se descompune.

Iată, Dumnezeu a răspuns întrebărilor noastre cu privire la moarte şi la soarta celor dragi ai noştri, „pentru ca să nu continuăm să plângem ca cei care nu au speranţă”.

De aceea, să rămânem tari în credinţa că Isus a înviat, şi prin Învierea sa, noi avem parte de o viaţă veşnică şi fericită cu Dumnezeu pentru totdeauna.

Pr. Nicolae Farcaş