Mărturii despre Zilele Mondiale ale Tineretului

Experienţa ZMT a fost pentru mine o totală surpriză... începând în primul rând cu faptul că mi s-a dat posibilitatea de a participa şi de a trăi aceste zile în mijlocul unei mulţimi imense de tineri. Încă de când ne-am înscris, am dorit să facem ceva pentru tinerii care urmau să se reunească la Barcelona şi Madrid... de a le da posibilitatea să-l cunoască pe Cristos prin Cuvântul său... prin oferirea unui scurt mesaj din Biblie. Dar ne-am gândit să fie chiar tinerii cei care îi ajută pe alţi tineri să-l întâlnească pe Isus... De aceea am pornit la drum cu un grup de 9 tineri cu care am împărtăşit aceste zile speciale.

O surpriză neaşteptată a fost faptul de a nu putea fi prezentă chiar în momentul în care tinerii au împărtăşit mesajele din Biblie celorlalţi tineri români care participau în fiecare dimineaţă la cateheze şi Sfânta Liturghie în Madrid...

dar din cele ce mi-au povestit şi văzând fotografiile am rămas impresionată de spontaneitatea şi bucuria cu care au trăit acest moment de evanghelizare. De fapt, dincolo de ceea ce ne-am propus să facem în mod concret, cred că cea mai frumoasă experienţă a fost cea trăită în relaţiile dintre noi...

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult din ZMT a fost atmosfera care s-a respirat pe străzile Madridului... De dimineaţă până seara târziu se puteau vedea grupuri de tineri a căror cuvinte şi gesturi exprimau o bucurie imensă... bucuria de a-şi exprima credinţa în faţa tuturor prin cântece, lozinci, pancarde... În acelaşi timp, privind la această mare de tineri, am simţit în inimile lor şi un puternic sentiment de mândrie de a fi generaţia Papei Benedict al XVI-lea... De fapt, peste tot răsunau cuvintele: Aceştia sunt tinerii Papei! Familiaritatea şi căldura cu care ne salutam şi cântam când ne întâlneam cu grupuri din alte naţiuni în metrou sau pe stradă mi-a întărit convingerea că credinţa în Isus nu are bariere de limbă sau apartenenţă... cu toţii suntem fraţi în Cristos! Cu toţii putem vorbi acelaşi limbaj al credinţei!
(sr. Paula, Fiicele Sf. Paul – București)

ZMT este un moment de comuniune şi unitate pentru toţi tinerii din lume, pentru toţi cei care caută lumina lui Cristos. Am fost chemată de Dumnezeu împreună cu ceilalţi tineri şi îndemnată de Papa să-l descopăr pe Cristos în Euharistie pentru a avea o legatură intimă cu El.
(Celina, Bacău)

Zilele Mondiale ale Tineretului este o sărbătoare a tinerilor care îşi mărturisesc credinţa şi se adună în jurul Papei Benedict al XVI-lea, capul Bisericii şi succesorul sfântului Petru.

Această experienţă mi-a umplut inima de bucurie văzând atâţia tineri de toate naţionalităţile care nu se cunoşteau, şi care totuşi s-au întâlnit pentru a fi împreună spre a mărturisi credinţa creştină şi pentru a fi mărturisitori vii ai acestei experienţe de neuitat. Aceşti tineri de diferite naţionalităţi, cu diferite caractere şi obiceiuri au ceva in comun: credinţa în Cristos înviat.
(Monica, Mărgineni - Bacău)

DA!!! Am fost într-adevăr la ZMT!
“Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă!”
Acesta a fost motto-ul Zilelor Mondiale ale Tineretului de la Madrid. Este probabil cel mai important eveniment mondial la care am participat până acum. Emoţii, lacrimi, bucurii, entuziasm, oboseală, plictiseală, dor de casă, caldură… Cam acestea au fost trăirile mele din cele 2 săptămâni de sărbătoare mondială.

Este un sentiment unic acela de a te bucura împreună cu aproape un milion şi  jumătate (poate mai mult) de tineri pentru acelaşi scop: Cristos. Mesajul Papei a fost acela de a-l descoperi pe Cristos în viaţa mea, de a trăi în comuniune cu El şi de a-l vesti tuturor oamenilor.

Plec acasă cu o mare bucurie în suflet pentru ce am întâlnit şi trăit aici, dincolo de orice peripeţie de care am avut parte, dar şi cu o mică dezamăgire: faptul de a nu fi trăit din plin aşa cum doream aceste zile.

Mă bucur că am simţit căldura grupului mic ce a fost însoţit de surorile pauline (sr. Paula şi sr. Ana Maria), pentru ca ne-am bucurat împreună de fiecare moment frumos, şi am râs împreună la orice păţanie de la Barcelona şi Madrid.

Domnul a vrut să fiu cu toţi tinerii la Madrid şi merg acasă ca să împărtăşesc celorlalţi bucuria în Cristos.
(Anca, Buruieneşti – Neamţ)

Plecarea mea la Madrid a fost o surpriză. Nu mi-am făcut aşteptări aproape deloc. Îmi place să trăiesc clipa şi nu să-mi fac iluzii despre cum va fi. A fost foarte frumos, o experienţă pe care cu siguranţă nu o voi uita niciodată.

Aş dori să încep mărturia mea chiar cu grupul paulin pe care l-am cunoscut înainte de a porni spre Madrid. Înainte de a porni la drum am fost primiţi cu căldură de către surorile Ana-Maria şi Paula, împreună cu care am participat la ZMT de la Madrid, dar şi de către celelalte surori în comunitatea din Bucureşti. Ele ne-au introdus un pic în spiritul Zilelor Mondiale.

Zilele Mondiale ale Tineretului au fost de o mare intensitate spirituală. Prin intermediul ZMT-ului şi a persoanelor pe care le-am întâlnit, am putut răspunde la unele întrebări pe care le aveam şi, mai ales, am putut înţelege mai bine nevoia descoperirii vocaţiei pe care Isus a sădit-o în fiecare din noi. Urmează să aprofundez şi să descopăr această vocaţie. Domnul are grijă de fiecare dintre noi.
(Silvia-Loredana, Buruieneşti – Neamţ)

Sunt atâtea de spus… M-a impresionat cum atâţia tineri diferiţi şi adunaţi din toate colţurile lumii – unii ştiind pentru ce au venit, alţii aşteptând să afle – au fost împreună în acele momente în care Cristos era personajul principal.
M-au atins cuvintele „Când credinţa este mare, problemele sunt mici”.
(Ioan - Bucureşti)

Acest pelerinaj a început încă de acasă pentru mine. Mi-am propus să îmi întăresc credinţa în Cristos şi să fiu mai bună.

Ceea ce m-a impresionat foarte mult a fost entuziasmul, bucuria, zâmbetele tinerilor veniţi SĂ PARTICIPE LA ZMT şi să-l întâlnească pe PAPA BENEDICT AL XVI-LEA. Atunci când ni se întâlneau privirile şi zâmbeam, era cu adevărat minunat, ca şi cum l-aş fi văzut pe Isus prin ei.

Ceea ce m-a impresionat a fost atunci când persoanele bolnave mergeau cu daruri la Papa; m-a atins credinţa şi speranţa lor. M-au mai impresionat acele momente de tăcere din timpul adoraţiei, unde am putut avea un dialog cu Isus.

Foarte curajos a fost faptul că toţi tinerii veniţi în pelerinaj la aeroportul Quatro Vientos au rămas în acea furtună şi nu s-au dat bătuţi. După furtună am simţit un aer cald ca şi cum Duhul Sfânt a coborât asupra noastră.
Mi-au plăcut foarte mult cuvintele Papei spuse cu entuziasm şi zâmbetul lui.

Fiecare clipă petrecută în orice loc a fost ce-a mai frumoasă şi de neuitat. Mă întorc acasă cu bateriile fizice descărcate dar cu cele sufleteşti încărcate, cu mai multă credinţă şi cu mai multe idealuri. Mulţumesc tuturor pentru faptul că am fost o familie fericită!
(Cu credinţă şi speranţă Ancuţa, Bacău)

Pentru mine ZMT a fost o experienţă de neuitat. Niciodată nu m-am gândit că atât de mulţi tineri se pot aduna şi pot da mărturie despre credinţa lor într-un mod atât de frumos!
Toţi aceşti tineri au mers la Madrid cu un singur scop: să arate lumii că credinţa lor nu a pierit ci, dimpotrivă, ea este cu adevărat vie.

Printre multele lucruri care m-au impresionat la Zilele Mondiale a fost Sfânta Liturghie de la Barcelona (zilele de pregătire în Dieceze) când sute de mii de tineri se rugau şi cântau împreună indiferent de culoare, naţionalitate etc.; a fost foarte emoţionant!
Un alt moment impresionant a fost ora de adoraţie de sâmbătă noaptea cu Papa Benedict al XVI-lea când deodată s-a făcut linişte totală: toată lumea a rămas în tăcere în faţa Preasfântului Sacrament.

Bineînţeles că în afara programului de la ZMT, pe orice stradă mergeai era numai cântec şi voie bună... cu siguranţă că Isus Cristos se afla în mijlocul nostru, după cum chiar El ne spune: „Unde doi sau trei se adună în numele meu acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”.
Sunt foarte multe lucruri de spus despre ZMT dar eu cred că cel mai important este că majoritatea tinerilor ne-am întors la casele noastre mai tari în credinţă, întemeiaţi şi înrădăcinaţi în Cristos. Vă îndemn pe toţi cei care nu aţi fost dar şi pe cei care aţi participat în acest an să mergeţi la următoarele Zile Mondiale ale tinerilor.
(Victor, Nicolae Bălcescu - Bacău)

Vă daţi seama ?!?!.. Eu, Elisa... am participat la Zilele Mondiale ale Tineretului... Da, este incredibil... Niciodată nu m-aş fi gândit... dar, iată că Domnul m-a vrut acolo, a vrut să mai lucreze în mine într-un mod diferit, special....  Şi într-adevăr a fost ceva la care nu mă aşteptam... a fost ceva extraordinar!

Sunt multe de spus dar am să mă rezum scriind ceea ce m-a atins mai profund.... Am să încep cu experienţa trăită la Barcelona la Zilele de pregătire înainte de a merge la Madrid... Aici am trăit ceva cu adevărat unic... am participat la o Sfântă Liturghie foarte, foarte frumoasă, pe care am trăit-o într-un mod special. Am cântat, am plâns, am râs, am trăit cu adevărat Liturghia împreună cu mulţi, mulţi tineri...a fost extraordinar...mai vreau...

O altă experienţă profundă a fost sâmbătă noaptea, la veghea de rugăciune... unde, dupa multă rugăciune... am simţit ceva minunat, ceva pe care nu prea pot să explic în cuvinte... oricum ceva nemaipomenit, ce nu voi uita niciodată. Sunt sigură că Isus a putut sădi ceva frumos în inima mea... de care de acum eu trebuie să am grijă să crească şi să aducă rod.

Aş mai vrea să adaug ceva în legătură şi cu anumite lucruri care atunci când se întâmplau în acest pelerinaj, eu credeam că nu mă ajută, că mă opreau să cresc... acum pot spune cu toată convingerea că au fost toate cu un scop din care am avut de învăţat... şi pentru care mulţumesc Domnului.
Cuvântul cu care am venit din acest pelerinaj este “poarta luminii”... şi mă rog ca Isus să mă ajute să pot aduce şi eu puţină lumină în jurul meu.

Vreau să mulţumesc mult, mult, tuturor persoanelor care au făcut posibilă această experienţă cu adevărat de neuitat care m-a ajutat să cresc... Mulţumesc!
Domnul să vă binecuvânteze!
(Elisabeta, Nicolae Bălcescu - Bacău)

Am participat pentru prima data la un eveniment de o asemenea amploare cum sunt Zilele Mondiale ale Tineretului și îi multumesc lui Dumnezeu pentru acest mare și neașteptat DAR pe care mi l-a făcut! Am avut bucuria să fac acest pelerinaj de credință alături de un grup de tineri deosebit prin motivațiile profunde ale fiecăruia dintre ei. Pe lângă faptul de a fi pelerini, am fost și protagoniști, dăruind altor tineri din bogăția Cuvântului lui Dumnezeu!
Păstrez cu drag în inimă multe experiențe frumoase din acest pelerinaj... Oceanul de tineri de diverse culori, nationalități, culturi, ce se revărsa zilnic pe străzile Madridului, plin de entuziasm, voie bună, cântece, aclamații. Comportamentul lor deosebit, chiar și când era greu: în aglomerație, căldură, așteptarea la metrou. Iubirea tinerilor pentru Papa și afecțiunea Papei față de tineri. Am simțit cu adevărat că, așa cu spunea Sf. Părinte Papa, Biserica este VIE, prin această mărturie de credință a tinerilor ei! Am crescut împreună în credință, înrădăcinându-ne mai mult în Cristos, întâlnindu-l pe El viu în Biserică, între noi și în noi, prin iubirea, credința și bucuria care s-au putut respira în aceste zile de har!

(sr. Ana Maria, Fiicele Sf. Paul – București)