Poarta

Metafora porții caracterizează istoria mântuirii cuprinsă între poarta ce se închide (Geneză) și doisprezece porți ce, la sfârșitul istoriei, se deschid (Apocalips).
Dumnezeu, din cauza păcatului primilor oameni (Gen 3,23-24), închide poarta Edenului. În cartea Apocalipsului, ultima carte a Bibliei, autorul sacru, interpretând profeția lui Ezechiel (48,30-35), descrie noul Ierusalim, simbol al comuniunii umanității cu Dumnezeu, înconjurat de doisprezece porți, îndreptate către cele patru puncte cardinale (Ap 21,12-13). Poarta, ca și obiect, permite să se intre și să se iasă: se deschide pentru a permite intrarea și se închide pentru a pune în siguranță.

Cei trei regi magi

Cine sunt magii şi câţi sunt? Despre ei ne vorbeşte Evanghelia după sfântul Matei. Aceştia sunt „înţelepţi”, „experţi” în astrologie; persoane care ştiu să vadă şi să recunoască în Isus pe „regele iudeilor”.

Evanghelia după sfântul Matei se deschide cu două capitole ce încadrează persoana lui Isus şi primirea ce-i este rezervată. Primul capitol prezintă o genealogie lungă care arată că Isus este în mod deplin integrat în istoria umană, făcută din persoane sfinte şi din păcătoşi mântuiţi. În cel de-al doilea capitol, Matei prezintă magii precum nişte înţelepţi bogaţi care vin de departe pentru a-l vedea pe copilul Isus. Aceștia sunt siguri că el este „regele iudeilor”. Primul capitol din Evanghelia după Matei parcă ar dori să răspundă la întrebarea: „Isuse, cine eşti?”, iar cel de-al doilea la întrebarea: „Cum a fost primit Isus?” Răspunsul este evident: într-un mod ostil de către Irod, care se temea că-i va uzurpa regatul, şi în mod pozitiv de către aceşti străini.

Steaua

Simbolul biblic al stelei se găseşte în Vechiul Testament, în mod deosebit, în Cartea Numerilor, în episodul cu măgăriţa care vorbeşte, ce îi aparţinea lui Balaám. Acesta, la ordinele lui Balac, regele din Moáb, duşmanul poporului Israelit, trebuia să blesteme poporul Israelit, ajuns la intrarea ţării promise.

Regele Balac i-a ordonat lui Balaám: „Acum vino, te rog, să blestemi pentru mine poporul acesta, căci este mai puternic decât mine; poate că îl voi putea bate şi-l voi izgoni din ţară, căci ştiu că pe cine binecuvântezi tu este binecuvântat şi pe cine blestemi tu este blestemat” (Num 22,6).
Balaám, după unele rezistenţe, cedează şi porneşte la drum pentru a pronunţa blestemul asupra lui Israel. Dar Îngerul Domnului s-a aşezat în drum ca să i se împotrivească (cf. Num 22,22). El nu îl vede pe Îngerul Domnului, însă îl vede măgăriţa sa: „Măgăriţa l-a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă în mână; s-a abătut din drum şi a luat-o pe câmp” (Num 22,23). Balaám şi-a bătut măgăriţa ca s-o aducă la drum, da ea, în ciuda loviturilor se culcă sub Balaám şi începe să vorbească: „Nu sunt eu oare măgăriţa ta pe care ai călărit mereu până în ziua de azi? Am eu oare obicei să-ţi fac aşa?” (Num 22,30).