Casa

În Biblie, termenul „casă” are mai multe sensuri: de la casă ca și locuință – adică cort, construcție, palat – la familie, pământul propriu, poporul lui Israel numit „casa lui Iacob” sau „a lui David”. În Noul Testament, casa lui Dumnezeu este Biserica, constructorul este Cristos, iar creștinii, uniți cu el prin botez, sunt templu/casa unde locuiește Isus. Toate aceste semnificații evocă experiențe de siguranță, de tandrețe, de solidaritate, de apartenență, de relație, de siguranță a vieții.

În Vechiul Testament, casa este locul în care se locuiește, dar este și familia. Abram părăsește casa tatălui său, adică familia (Gen 12,1); casa lui Iacob, adică poporul, este invitată să meargă în lumina Domnului (cf. Is 2,5); Domnul a binecuvântat casa egipteanului datorită lui Iosif (Gen 39,5). Pentru evreii care fugeau din Egipt, casa este pământul promis; pentru expulzați, aflați departe de patrie, casa coincide cu întoarcerea în propriul pământ. Templul este casa în care locuiește Dumnezeu. Regele David, care își construise un palat, dorește să construiască o casă pentru Dumnezeu, adică un Templu în care să se afle gloria lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu locuiește în mijlocul poporului său căruia îi dă o casă, adică o descendență, după cum explică profetul Natan (2Sam 7,4-16). Casa lui Dumnezeu este poporul pe care și l-a ales: „Nu tot aşa este cu slujitorul meu Moise. El este credincios în toată casa mea” (Num 12,7).

 

În Noul Testament, termenul casă estre folosit de aproximativ 209 ori. Isus frecventează case private, iar în unele dintre ele face minuni. Astfel casa/familia devine loc de revelație și de mântuire. De exemplu, casa lui Petru (cf. Mc 1,29); a lui Iair (cf. Mc 5,38-39); a lui Simon Leprosul (cf. Mc 14,3); a lui Zaharia (cf. Lc 1,40); a lui Levi (cf. Mc 2,15), a lui Simon fariseul (cf. Lc 7,36); casa Martei, Mariei și a lui Lazăr de la Betania unde Isus primește ospitalitate (Lc 10,38-41).

Apostolul Paul consideră casele unor creștini locul de întâlnire al comunității, aproape biserici domestice (1Cor 1,16; 16,15-16; cf. Rom 16,3-15; Flm 2; Col 4,15). Casa, ca loc pentru reuniuni, este amintită și în Fapte. În casa în care apostolii obișnuiau să se adune este ales Matia (fap 1,13.26); convertirea lui Cornel are loc în casa sa, iar membrii familiei primesc botezul (Fap 10,15-40); Lidia își deschide casa misionarilor (Fap 16,40). Saul dorește să persecute Biserica „intrând prin case” (Fap 8,3). Convertirea sa va fi ratificată în casa lui Anania (Fap 9,11.17). Scrisoarea către Evrei, în ceea ce privește casa ca simbol al familiei unite și solide ce indică Biserica, face o comparare între figura lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu, și Isus, Fiul său. Moise este omul de încredere al lui Dumnezeu pentru a-i conduce casa, adică poporul, dar în calitate de slujitor. Biserica este, în schimb, condusă de Isus care este Fiu. Moise face parte din casă; Isus este constructor; Moise este slujitor în casă; Isus este deasupra casei. Această casă/Biserică al cărei constructor este Isus, suntem noi, cei botezați, dacă rămânem uniți cu el care trăiește și acționează în noi (Evr 3,6).

De știut
• Scrisorile pastorale dezvoltă simbolul casei /Bisericii ca și „casa lui Dumnezeu” (1Tim 3,15) în care el pune „administratori” (Tit 1,7; 1Tim 3,1-3) pentru a o conduce asemenea unui tată care își conduce familia. În aceste scrisori, metafora sau simbolul casei/Bisericii este concentrată în imaginea clădirii ce transmite soliditate reprezentată de păzirea credinței și a familiei ca loc al relațiilor.

sr. Filippa Castronovo, fsp
(text tradus din site-ul www.paoline.it)