FOCUL

În simbolul focului, Dumnezeu se revelează ca Cel Sfânt, Judecătorul, cel care luminează, purifică și transformă inima omului; în experiența creștină, acesta este pus în legătură cu acțiunea Duhului Sfânt, care operează în Biserică, arde frica și aprinde iubirea.
În Biblie, termenul foc este folosit des atât în sens propriu, cât și cu valența sa simbolică. În traducerea greacă din Septuaginta, termenul este întâlnit de 490 de ori. Semnificația simbolică face referire, pe de o parte, la judecata lui Dumnezeu ce purifică, distrugând răul și, în sens pozitiv, la manifestarea sa ce cheamă la o vocație și reînnoiește inima omului. Dacă simbolul focului cu referință la Dumnezeu indică amenințare, judecată și purificare, folosit cu privire la persoana umană, evidențiază sentimente și pasiuni puternice (Ct 8,6-7; Sir 9,8), pasiunea pentru adevăr (Gen 20,9), păcatul (Sir 8,10), situația de persecuție (Ps 118,12), furia și cearta (Sir 28,10), nedreptatea (Is 9,17), crima (Sir 11,32; 22,24).

 Focul, simbolul purificării ce provoacă durere reiese din multe fragmente ale Scripturii (cf. Is 1,24-25; Ier 6,27; Ez 22,17-22; Mal 3,2; Prov 17,3; Sir 2,5; Zah 13,9). Focul, ca teofanie a lui Dumnezeu, indică că el este Altul decât noi și este Cel Sfânt. Astfel îi apare lui Moise într-o flacără de foc din mijlocul rugului unde rugul ardea, dar nu se mistuia (Ex 3,1-6), și poporului pe muntele Sinai (Ex 19,18). Acțiunile fundamentale ce arată funcția simbolică a focului sunt trei: de a lumina, purifica și întări în credință. Dumnezeu s-a revelat ca o flacără de foc ce lumina noaptea pentru ca poporul să poată merge către țara promisă; îngerul purifică cu focul buzele profetului Isaia pentru a-l consacra misiunii sale profetice (Is 6,6-7); focul ce arde sacrificiul lui Abram confirmă credința sa în promisiunea lui Dumnezeu (Gen 15, 17-20).

În Noul Testament, aceste trei funcții sunt evidente în ziua de Rusalii (Fap 2,1-13). Focul, protagonistul evenimentului, este Duhul Sfânt, darul lui Cristos înviat ce coboară asupra primei comunități sub forma unor „limbi de foc”. Duhul Sfânt sub forma focului luminează Biserica făcând-o să-și înțeleagă propria identitate de comunitate de persoane mântuite (Fap 11,16); arde frica și orice formă de teamă făcându-i pe creștini martori curajoși ai Evangheliei în toate colțurile lumii (Fap 1,5-8); încălzește inima care devine capabilă să trăiască zi după zi idealul comunității creștine născută din Paște (Fap 2,42-47). De asemenea, așa cum Dumnezeu, ce era ca un foc mistuitor pe vârful muntelu Sinai, și-a dat Legea acolo prin intermediul lui Moise, la Rusalii, prin darul limbilor, dăruiește darul Cuvântului pe care, apostolii, plini de iubire, îl vor duce în întreaga lume, făcându-se înțeleși.

De știut:
• Simbolul focului descrie, de asemenea, misiunea și personalitatea unor personaje biblice: profetul Ilie: 2Rg 1,10-14; Sir 48,13; Ioan Botezătorul cu referire la Cristos: Mt 3,11-12; și însăși misiunea Domnului: Lc 12, 49-50.
• Paul folosește simbolul focului pentru a descrie acțiunea Duhului Sfânt în inima creștinilor: focul a „sculptat” prima Lege pe tablele lui Moise; acum Duhul Sfânt imprimă cu caractere puternice Legea lui Cristos în inima creștinilor (2Cor 3,3). Duhul, asemenea focului, realizează noua alianță profetizată de profetul Ieremia (31,31-33)
• Cartea Apocalipsului indică iubirea lui Cristos mort și înviat ca fiind mai puternică decât moartea, prezentându-l cu ochii plini de foc, adică ce ard de o iubire ce purifică, încălzește, comunică viață (Ap 1,14).

Filippa Castronovo, fsp
(text tradus din site-ul www.paoline.it)