Lumina

Lumina, în toate culturile, apare alături de termenul tenebre, cu care se află în opoziție. Lumina se înțelege deoarece există tenebrele. Lumina indică viața, tenebrele moartea. Simbolul luminii străbate Biblia de la prima până la ultima pagină.

Lumina este principiul creației (Gen 1-2): „Dumnezeu a văzut că lumina era bună”. Aceasta a devenit realitatea întregii creații: a cerului, pământului, mării, aștrilor, peștilor, păsărilor, animalelor, omului, deoarece toate vin la lumină. Lumina este asociată vieții: când ne naștem venim la lumină, umblăm în lumină, fugim de tenebre, devenim fii ai luminii. Apocalipsul, ultima carte biblică, ne asigură că noua creație este victoria luminii. Însuși Dumnezeu este lumină: „Nu va mai fi noapte acolo şi nu vor mai avea nevoie nici de lumina candelei, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina, iar ei vor domni în vecii vecilor” (Ap 22,5, cf. Is 60,19-20). Lumina este atributul lui Dumnezeu (Ps 104,2); prezența sa este lumină (Ex 13,21; Is 60,19). Dumnezeu este izvorul vieții și izvorul luminii: „La tine este izvorul vieţii şi în lumina ta vom vedea lumina” (Ps 36,10). Lumina lui Dumnezeu este mântuire (Ps 27,1). Cel drept se bucură de lumina vieții (Ps 97,11). Lumină este și Cuvântul lui Dumnezeu ce luminează și călăuzește pe cărările vieții: „Cuvântul tău e făclie pentru paşii mei şi lumină pentru cărările mele” (Ps 119,105).

În Noul Testament simbolismul luminii reia imaginile Vechiului Testament și le personifică în Isus. În episodul Schimbării la Față, norul luminos (Mt17,5) este semnul prezenței lui Dumnezeu. Luminozitatea lui Isus indică condiția sa divină (Mt 17,2; Mc 9,3; Lc 9,29). Lumina ce provine de la Dumnezeu învăluie și îngerii sau personajele ce aparțin sferei divine (cf. Lc 9,30s; 24,4; fap 1,9; Mt 28,3). Discipolii care îl urmează pe Isus și trăiesc cuvântul său sunt și aceștia purtători de lumină (Mt 5,14): „Voi sunteți lumina lumii”. Misiunea discipolilor lui Isus este aceea de a transmite lumina divină pe care au primit-o.

În Evanghelia lui Ioan, simbolul luminii este indispensabil pentru înțelegerea textului. Încă din primele rânduri, reiese importanța luminii conținută în proiectul lui Dumnezeu când a creat lumea (In 1,4). Isus este lumina lumii: „Viaţa era lumina oamenilor, iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o (In 1,1-5; cf. In 8,12; 9,5; 12,36; 12,46). Lumina/viața se întrupează în Isus, cuvântul lui Dumnezeu devenit persoană umană (In 1,14).

Istoria mântuirii povestește triumful luminii/a vieții asupra tenebrelor. Punctul culminant este învierea lui Isus a cărui viață înviată manifestă victoria asupra morții. Creștinii, deveniți prin botez, copiii lui Dumnezeu, sunt „fiii luminii”. Acest lucru îl arată în iubirea fraternă. „Cine îl iubeşte pe fratele său rămâne în lumină” (1In 2,10). Apostolul Paul ne îndeamnă să umblăm în lumină, să fim fii ai luminii, să îmbrăcăm armele luminii dezbrăcându-ne de faptele întunericului. În virtutea adeziunii lor la Cristos, creștinii au asumat o identitate nouă: „ Odinioară eraţi întuneric, acum însă, lumină în Domnul. Umblaţi ca nişte fii ai luminii” (Ef 5,8-9).

De știut:
• În timpul Noului Testament, opoziția lumină-tenebre s-a radicalizat până la punctul că lumina și tenebrele reprezentau ambientul celor buni și al celor răi. Una dintre cărțile sectei esenienilor se intitula: „Războiul fiilor luminii împotriva fiilor tenebrelor”.
• Isus care se proclamă lumina lumii se definește și Calea, Adevărul și Viața (In 14,6). Acești trei termeni descriu însăși existența luminii și manifestarea ei concretă: de a lumina, călăuzi, a face să trăiască.
• În Evanghelia lui Ioan „a vedea” corespunde cu „a crede” în Isus care este lumina/viața adevărată. Cine crede este în lumină, cine nu crede, chiar dacă vede se află în tenebre (cf. 9,35-38).

Filippa Castronovo, fsp
(text tradus din site-ul www.paoline.it)