Cei trei regi magi

Cine sunt magii şi câţi sunt? Despre ei ne vorbeşte Evanghelia după sfântul Matei. Aceştia sunt „înţelepţi”, „experţi” în astrologie; persoane care ştiu să vadă şi să recunoască în Isus pe „regele iudeilor”.

Evanghelia după sfântul Matei se deschide cu două capitole ce încadrează persoana lui Isus şi primirea ce-i este rezervată. Primul capitol prezintă o genealogie lungă care arată că Isus este în mod deplin integrat în istoria umană, făcută din persoane sfinte şi din păcătoşi mântuiţi. În cel de-al doilea capitol, Matei prezintă magii precum nişte înţelepţi bogaţi care vin de departe pentru a-l vedea pe copilul Isus. Aceștia sunt siguri că el este „regele iudeilor”. Primul capitol din Evanghelia după Matei parcă ar dori să răspundă la întrebarea: „Isuse, cine eşti?”, iar cel de-al doilea la întrebarea: „Cum a fost primit Isus?” Răspunsul este evident: într-un mod ostil de către Irod, care se temea că-i va uzurpa regatul, şi în mod pozitiv de către aceşti străini.

Termenul „magi” şi numărul lor constituie o mare enigmă dintotdeauna. În ceea ce priveşte identitatea lor, în Biblie termenul „mag” oscilează între un sens pozitiv, aşa cum se poate vedea în Evanghelia lui Matei, şi un sens negativ, ca în cazul lui Simon din Faptele Apostolilor care „mult timp i-a încântat cu magia lui” (Fap 8,11) pe oameni.

Magii din Evanghelia lui Matei indică persoane experte în astronomie sau, oricum, înţelepte. Se spune despre ei că sunt trei, dar Matei nu specifică numărul acestora. Vorbeşte despre ei doar la plural. Numărul trei s-a afirmat în baza celor trei daruri: aur, tămâie şi smirnă pe care magii le oferă lui Isus. Aceştia au fost indicaţi ca fiind „regi” datorită valorii acestor daruri şi a legăturii cu anumite texte din Vechiul Testament (Ps 72,10-11; Is 60,6.10). Evanghelistul Matei doreşte să indice faptul că păgânii, reprezentaţi aici de magi, îl caută pe Dumnezeu şi pentru a-l găsi nu măsoară strada pe care trebuie s-o parcurgă şi nici pericolele. Aceştia vin de departe, din Orient, aşa cum din Orient plecase şi patriarhul Abram pentru a împlini indicaţiile lui Dumnezeu. În timp ce poporul nu-l recunoaşte pe Isus, iar regele Irod îi decide moartea, magii pornesc la drum stimulaţi de o stea. Aceasta ne aminteşte că Dumnezeu se foloseşte de lucruri şi de evenimente pentru a se face cunoscut şi pentru a ne adresa Cuvântul său.
Din Evanghelia după Matei putem vedea că magii sunt persoane umile, capabile să-şi pună întrebări. Merg să ceară explicaţii regelui Irod, care necunoscând răspunsul, apelează la experţii în Sfintele Scripturi. În acest mod, Matei sugerează că răspunsul la întrebările noastre profunde poate să ne vină doar de la Cuvântul lui Dumnezeu. După ce au primit informaţiile, magii au plecat la Betleem, înfruntând dificultăţile călătoriei. În final, „intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând [la pământ], l-au adorat” (Mt 2,11). Magii au văzut un copil ca mulţi alţii: au bătut atâta drum pentru a vedea un copil ca oricare altul.
Magii sunt persoane care ştiu să vadă cu „ochii interiori”, singurii care arată că acel copil nu este unul oarecare, ci „regele iudeilor”. Şi l-au adorat. După ce l-au întâlnit pe copil, s-au întors bucuroşi la viaţa lor obişnuită. Pe un alt drum, deoarece viaţa lor s-a schimbat.
De ştiut:

  • Steaua pe care magii o văd şi o urmează ne trimite la profeţia păgânului Balaam care, fiind invitat să blesteme poporul lui Dumnezeu, în loc să-l blesteme pronunţă o binecuvântare: „Îl văd, dar nu acum, îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacób, un sceptru se ridică din Israél” (Num 24,17). Matei, reluând cuvintele lui Balaam arată că steaua îl indică pe regele Mesia pe care poporul lui Dumnezeu îl aştepta.


Filippa Castronovo, fsp
(text tradus din site-ul www.paoline.it)