FOCUL

În simbolul focului, Dumnezeu se revelează ca Cel Sfânt, Judecătorul, cel care luminează, purifică și transformă inima omului; în experiența creștină, acesta este pus în legătură cu acțiunea Duhului Sfânt, care operează în Biserică, arde frica și aprinde iubirea.
În Biblie, termenul foc este folosit des atât în sens propriu, cât și cu valența sa simbolică. În traducerea greacă din Septuaginta, termenul este întâlnit de 490 de ori. Semnificația simbolică face referire, pe de o parte, la judecata lui Dumnezeu ce purifică, distrugând răul și, în sens pozitiv, la manifestarea sa ce cheamă la o vocație și reînnoiește inima omului. Dacă simbolul focului cu referință la Dumnezeu indică amenințare, judecată și purificare, folosit cu privire la persoana umană, evidențiază sentimente și pasiuni puternice (Ct 8,6-7; Sir 9,8), pasiunea pentru adevăr (Gen 20,9), păcatul (Sir 8,10), situația de persecuție (Ps 118,12), furia și cearta (Sir 28,10), nedreptatea (Is 9,17), crima (Sir 11,32; 22,24).

Lumina

Lumina, în toate culturile, apare alături de termenul tenebre, cu care se află în opoziție. Lumina se înțelege deoarece există tenebrele. Lumina indică viața, tenebrele moartea. Simbolul luminii străbate Biblia de la prima până la ultima pagină.

Lumina este principiul creației (Gen 1-2): „Dumnezeu a văzut că lumina era bună”. Aceasta a devenit realitatea întregii creații: a cerului, pământului, mării, aștrilor, peștilor, păsărilor, animalelor, omului, deoarece toate vin la lumină. Lumina este asociată vieții: când ne naștem venim la lumină, umblăm în lumină, fugim de tenebre, devenim fii ai luminii. Apocalipsul, ultima carte biblică, ne asigură că noua creație este victoria luminii. Însuși Dumnezeu este lumină: „Nu va mai fi noapte acolo şi nu vor mai avea nevoie nici de lumina candelei, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina, iar ei vor domni în vecii vecilor” (Ap 22,5, cf. Is 60,19-20). Lumina este atributul lui Dumnezeu (Ps 104,2); prezența sa este lumină (Ex 13,21; Is 60,19). Dumnezeu este izvorul vieții și izvorul luminii: „La tine este izvorul vieţii şi în lumina ta vom vedea lumina” (Ps 36,10). Lumina lui Dumnezeu este mântuire (Ps 27,1). Cel drept se bucură de lumina vieții (Ps 97,11). Lumină este și Cuvântul lui Dumnezeu ce luminează și călăuzește pe cărările vieții: „Cuvântul tău e făclie pentru paşii mei şi lumină pentru cărările mele” (Ps 119,105).

Cerul

În istoria religiilor, ca și în Biblie, cerul este simbolul transcendenței, al sacrului, locul unde locuiește Dumnezeu și de unde privește pământul.

În Biblie, referințele la cer sunt foarte numeroase, până la a se ajunge ca termenul cer să desemneze însăși identitatea lui Dumnezeu și relația sa cu umanitatea. Prima pagină din Scriptură îl prezintă pe Dumnezeu care crează cerul și pământul (Gen 1,1), iar ultima anunță venirea unui cer nou și a unui pământ nou (cf. Ap 21,1). Dumnezeu a numit cerul firmament (cf. Gen 1,8), iar acesta, conform mentalității antice, este imaginat ca un loc solid: se sprijină pe coloane robuste și are fundamente solide (2Sam 22,8). Este dotat cu ferestre din care face să iasă ploaia (2Rg 7,2.19). Dumnezeu locuiește în cer/în firmamentul pe care l-a creat (Gen 14,18,19; Ps 33,13-14; Is 66,1; Est 4,17), se așează acolo; „el desfășoară cerurile ca o pânză şi le întinde ca pe un cort de locuit” (Is 40,22; cf. 1Rg 8,27; Ps 104,2). Guvernează lumea din cer și își trimite binecuvântările, ajutorul și înțelepciunea sa (Dt 33,13; Ps 121,2). A-ți ridica ochii spre cer înseamnă a te adresa lui Dumnezeu care locuiește în acesta (Dt 4,19; Dan 13,35; Fap 7,55), în timp ce a te înălța până la cer indică a dori să ajungi, prin propriile puteri, până la Dumnezeu (cf. Gen 11,4).

Crinul

În Biblie, această floare este simbolul frumuseții, al purității, al nevinovăției și al fragilității. Literele ebraice ce compun termenul crin (Shin) repetate de două ori, fac referință și la numele „Suzana”.

Aceasta este femeia care a fost acuzată de adulter de doi bătrâni a căror pasiune s-a aprins datorită frumuseții ei (cf. Dan 13,20-59). Suzana cunoscută ca fiind castă, onestă și nevinovată, le-a respins propunerea, iar aceștia au dat mărturie falsă împotriva ei. Adulterul, conform poruncii din Levitic (20,10), era pedepsit cu moartea prin lapidare. Suzanei i se face dreptate prin intermediul tânărului profet Daniel care demască mărturia falsă dată de cei doi bătrâni. Aceștia sunt condamnați, iar femeia nevinovată este salvată de la moarte sigură. Numele Suzana/crin devine astfel simbolul onestității, nobleții și demnității sufletului, și o mărturie a faptului că Dumnezeu ascultă strigătul celui nevinovat a cărui viață este în pericol, eliberându-l în mod neașteptat.

Mai multe articole...