Cele trei capitole care alcătuiesc scrisoarea, dezvoltă aceste teme: calităţile cerute prezbiterilor pentru exercitarea misiunii lor; indicaţiile pe care aceştia trebuie să le dea poporului lui Dumnezeu pentru a trăi o adevărată viaţă de credinţă şi, în sfârşit, dispoziţiile asupra modului în care trebuie să se comporte bătrânii, tinerii şi sclavii.

Scrisoarea către Tit este mai scurtă decât cele două scrisori către Timotei şi este mai asemănătoare cu Scrisoarea întâi către Timotei. Ca şi aceasta, Scrisoarea către Tit propune sfaturi şi instruiri adresate prezbiterilor care se află la conducerea comunităţilor creştine. Se diferenţiază de cele două scrisori către Timotei prin salutul iniţial care prezintă misiunea lui Paul ca un angajament pentru a face cunoscut adevărul ce duce la mântuire.

În această scrisoare, Paul îi recomandă lui Filemon să-l reprimească pe sclavul Onesim, amintindu-i că de la Isus, creştinul învaţă nu doar să ierte, ci să aibă şi o atitudine fraternă.

Mai mult decât o scrisoare, aceasta este un bilet, singurul pe care Paul, prizonier probabil la Efes sau la Roma, îl trimite unei persoane, Filemon, care trăieşte aproape de Colose. Paul, în aceste puţine rânduri, ne oferă imaginea apostolului prizonier al lui Cristos, care suferă pentru creştini; a prietenului care caută binele prietenilor săi şi maturizarea în viaţa creştină; a părintelui spiritual care este îngrijorat pentru fiii săi „născuţi” la credinţă; a păstorului care are grijă de fiecare persoană care îi este încredinţată lui.

Scrisoarea începe cu aceste cuvinte: „către Filemon, iubitul nostru colaborator şi către sora noastră Apfia, către Arhip, [fratele] nostru de luptă, şi comunitatea care se află în casa ta”.