Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani

Paul îşi pregăteşte vizita în comunitatea din Roma: se prezintă pe sine, Evanghelia pe care o predică, credinţa, justificarea/mântuirea prin har şi comportamentul creştinului care a primit mântuirea.

Comunitatea creştină din Roma şi-a avut originea, poate, de la creştinii proveniţi din iudaism. Apostolul Paul îşi pregăteşte sosirea în capitala Imperiului, şi apoi, ajutat de creştinii din Roma, doreşte să plece în Spania. Mai ales, se prezintă aşa cum este el cu adevărat. Şi la Roma ajunseseră calomnii şi îndoieli asupra persoanei sale. În această scrisoare prezintă, într-o formă organică, conţinutul Evangheliei pe care îl vesteşte peste tot, adică Vestea cea Bună că Dumnezeu Tatăl, prin moartea şi învierea lui Isus şi prin darul Duhului Sfânt, şi-a manifestat milostivirea asupra întregii umanităţi. Isus, mort şi înviat, a venit pentru a-i mântui pe oameni prin har, fără distincţie de rasă, cultură, religie, sex.

Tema principală a scrisorii răspunde, de fapt, la întrebarea fundamentală pe care şi-o punea atât lumea iudaică cât şi cea păgână: „Care este poziţia pe care trebuie să o aibă omul în faţa lui Dumnezeu pentru a merita mântuirea?” Pentru lumea iudaică aceasta era respectarea legii, iar iudeii doreau ca şi creştinii care proveneau din păgânism să o împlinească. Paul răspunde că poziţia corectă, plăcută lui Dumnezeu, este relaţia de credinţă. Relaţia creştinului cu Dumnezeu nu se bazează pe faptele „drepte” şi pe cantitatea lor, ci pe ceea ce Dumnezeu, prin Cristos, a făcut pentru om. Tema fundamentală a Scrisorii către Romani este justificarea prin credinţă, în sensul că suntem făcuţi drepţi de Dumnezeu prin harul său, şi nu prin angajamentul moral al omului. Dumnezeu dăruieşte mântuirea din iubire celui care o primeşte cu credinţă. Ne-a dovedit acest lucru dându-l la moarte pe fiul său în timp ce noi eram încă păcătoşi. Creştinul nu este doar cel care crede în Isus; mai mult, el trebuie să trăiască în Isus şi să îmbrăţişeze drept călăuză a vieţii sale unica lege - cea a iubirii gratuite.

Scrisoarea către Romani este împărţită în două mari părţi care se dezvoltă între introducerea epistolară (1,1-15) şi concluzie (15,14-16,27).
Prima parte, introdusă de declaraţia: „eu nu mă ruşinez de evanghelie” (cf. 1,16-17) prezintă, într-o formă aproape de titlu, teme care vor fi tratate până la capitolul 11: Evanghelia care îl priveşte pe Isus Cristos, credinţa, justificarea/mântuirea prin har.
Cea de-a doua parte, introdusă de 12,1-2, se termină la capitolul 15,13. În aceasta, Paul ilustrează comportamentul creştinului care a primit mântuirea ce i-a fost dăruită şi se lasă condus de Duhul lui Isus. Viaţa morală exprimă noutatea vieţii care ne vine din Botez şi din faptul de a trăi în Isus Cristos. Urmează saluturile şi concluzia.

De ştiut că:

La începutul scrisorii, Paul se defineşte ca apostolul care predică Evanghelia tuturor, ca şi cum ar avea „o datorie” de plătit (Rom 1,14). Este vorba despre „datoria iubirii” pe care a primit-o de la Dumnezeu şi pe care vrea s-o transmită tuturor.
Sfântul Paul, pentru a arăta că faptele creştinului se fondează pe credinţa în Dumnezeu şi se exprimă în viaţa concretă, îl prezintă pe patriarhul Abraham care a obţinut de la Dumnezeu promisiunea unui pământ nou şi a unei descendenţe, deoarece a crezut în Cuvântul său (4,1-25).
Paul nu a fondat comunitatea din Roma, însă cunoaşte mulţi creştini de acolo pe care i-a întâlnit în Orient şi în Grecia. Printre aceştia îi amintim pe soţii Priscila şi Acvila, pe care îi întâlnise deja la Corint. Capitolul 16,1-16 prezintă o lungă listă de prieteni de-ai lui Paul din Roma şi ne arată cum era compusă comunitatea creştină din capitala Imperiului Roman.

Filippa Castronovo, fsp
(text tradus din site-ul www.paoline.it)

Citeşte textul: Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani