Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni

De un caracter afectuos şi colocvial, aceasta aparţine grupului de scrisori numite „din prizonierat”. Conţine două perle din epistolarul paulin: celebrul imn cristologic (2,6-11) şi frumoasa exortaţie la deschiderea culturală: „toate cele adevărate, toate cele demne, toate cele drepte...” (4,8).

A fost definită „scrisoarea care este mai mult decât o scrisoare” deoarece Paul, în aceasta, vorbeşte cu atitudinea unui prieten, altor prieteni. Nu este uşor de precizat unde şi când a scris-o. Părerile studioşilor sunt diferite. Unii, bazându-se pe comunicarea frecventă cu comunitatea din Filipi, care i-l trimite lui Paul pe Epafrodit iar apostolul îl trimite comunităţii pe Timotei, propun oraşul Efes. Aşadar, în timpul celei de-a treia călătorii misionare. Paul a trăit doi ani în acest oraş şi a avut diverse conflicte cu efesenii. El însuşi aminteşte că la Efes şi-a riscat viaţa (2Cor 1,8). Alţii, însă, bazându-se pe faptul că Paul scrie din închisoare, sunt de părere că este vorba despre Roma, când apostolul vine în acest oraş pentru a fi judecat de tribunalul roman.

Spre deosebire de alte scrisori, în care Paul scrie pentru a răspunde la diverse probleme din comunitate ce trebuiau rezolvate, pentru a clarifica aspecte importante ale credinţei creştine sau acuzaţii care îl priveau pe el, comunităţii din Filipi, Paul îi scrie din bucuria de a împărtăşi cu prietenii săi efectele pozitive ale închisorii. Filipenii erau preocupaţi deoarece Paul fusese închis în mod nedrept şi doreau să-l ajute în orice fel, în necesităţile sale concrete sau prin oferte în bani. Paul îi îndeamnă să trăiască în bucurie şi le comunică faptul că detenţia sa contribuie la răspândirea Evanghelie, care este scopul vieţii sale (cf. Fil 1,12). Chiar lanţurile dau mărturie temnicierilor săi că el este apostolul lui Isus Cristos.

Ca şi în alte comunităţi, şi în aceasta, din păcate, se infiltrează adversarii săi care vor să-i distragă pe filipeni de la apostolat şi să suscite dubii în privinţa lui Paul. Apostolul, ca dovadă a autenticităţii credinţei pe care o vesteşte, povesteşte cu emoţie schimbarea vieţii sale, care a avut loc atunci când a crezut în Isus. Schimbare care, din persecutor al creştinilor l-a făcut să devină el însuşi un persecutat pentru Isus.

Capitolul trei se prezintă ca o mică autobiografie. În puţine versete, Paul îşi sintetizează trecutul fără Cristos, prezentul său luminos trăit în Isus pe care îl consideră binele absolut al vieţii sale. Îşi prezintă, de asemenea, şi viitorul către care îşi concentrează toate energiile şi care constă într-o deplină comuniune cu Isus după moartea sa.

Din această scrisoare, nu lipsesc sfaturile pentru a trăi o viaţă creştină în contextul social. În mod particular, atenţia de a alege ceea ce are valoarecu adevărat şi, natural, favorizează creşterea în identitatea creştină. Rugăciunea iniţială se termină cu o urare/rugăciune: ca comunitatea să crească în discernământ până când va ajunge la o sensibilitate spirituală care iubeşte şi alege ceea ce contează cu adevărat (cf. 1,9-10). În acest drum, Isus este unicul model sigur. Dacă creştinii doresc să devină o comunitate autentică, nu au de făcut altceva decât să-şi trăiască relaţiile fraterne aşa cum Isus s-a comportat cu toţi oamenii: „Să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus” (Fil 2,5). Şi Paul este un model pentru modul în care se urmează Isus, iubindu-l pe Domnul său în fraţi. El îşi fondează viaţa în credinţa în Isus, pe care îl consideră Domnul său.

Filipenii vor trebui să urmeze acest exemplu (Fil 1,23-34; 3,8-9; 3,17; 4,9).

Încheind scrisoarea, Paul îi invită pe filipeni să aibă o atitudine pozitivă faţă de mediul lor de viaţă. Pe de o parte, aceştia trebuie să fie atenţi la ceea ce nu este conform Evangheliei şi trebuie să fie capabili să primească ceea ce nu contrazice credinţa creştină şi, într-un anumit mod, o exprimă. Această învăţătură este exprimată în scurta urare de a primi tot ceea ce este adevărat, drept, nobil şi demn de laudă (4,8).

De ştiut că:

Responsabilii acestei comunităţi sunt două femei: Evodia (parfumată) şi Sintiche (norocoasă). Paul le îndeamnă să-şi exercite acţiunea lor pastorală asumând sentimentele lui Isus.
Această scrisoare, prin schimbările de ton, de la bucurie la asprime (cf. 3,1-3) pare să fie rezultatul a trei bilete trimise în trei momente diverse. O analiză atentă arată că este vorba, probabil, de o singură scrisoare pe care Paul ar fi putut să o scrie în trei momente. Cuvintele cheie ale scrisorii (sentimente, formă) şi conţinuturile (alegere) prezente de la început până la sfârşit, pot fi o dovadă. În acele timpuri, pentru a scrie o scrisoare, era nevoie de mult timp. Schimbarea tonului ar putea să coincidă cu diversele ştiri pe care, între timp, Paul le primea şi la care răspundea dintr-o dată.
În rugăciunea Vesperelor, ne rugăm deseori aşa numitul Imn al Scrisorii către Filipeni (2,6-11), care încă de pe timpurile lui Paul era o rugăciune liturgică.
Mozaicul care se află în Biserica San Paolo alla Regola (Roma) ilustrează bine sentimentele lui Paul prizonier în timp ce scrie această scrisoare.

Filippa Castronovo, fsp
(text tradus din site-ul www.paoline.it)

Citeşte textul: Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni