Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni

În această scrisoare, Paul explică corectitudinea comportamentului său şi fidelitatea slujirii apostolice pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o, slujire ce este caracterizată, ca şi cea a lui Isus, de suferinţă; îşi apără identitatea apostolică de falşii apostoli; solicită o colectă pentru Biserica din Ierusalim.

Scrisoarea a doua către Corinteni este una dintre cele mai personale din epistolarul paulin. S-a spus despre aceasta, pe drept, că este magna charta misiunii pauline. În ea, apostolul înfruntă cu mod curajos gravele acuzaţii pe care adversarii i le aduceau pentru a-l defăima. Aceştia susţineau că apostolul face comerţ prin Cuvântul lui Dumnezeu (2Cor 2,14-17) şi îi exploatează pe corinteni (cf. 2Cor 11,7-15); că slujirea sa nu se impune şi nu arată semne externe puternice care să-i confirme importanţa (2Cor 10-13); că limbajul său nu este elegant. „Căci ei spun: «Scrisorile lui sunt grele şi tari, dar când el este prezent, trupul său este slab, iar cuvântul lui nu are nicio trecere»” (2Cor 10,10); „Totuşi eu consider că nu am cu nimic mai puţin decât aceşti apostoli teribili. Dacă sunt un nepriceput în cuvânt, nu sunt şi în cunoaştere. De altfel, v-am arătat-o în toate şi înaintea tuturor” (2Cor 11,5-6).

Nu putem spune, cu exactitate, când şi de unde Paul a scris scrisoarea deoarece aceasta, ca şi Scrisoarea întâi către Corinteni, este una dintre numeroasele epistole pe care apostolul le-a trimis acestei comunităţi dificile.

Din conţinut, putem să deducem că Paul a fost la Corint pentru puţin timp din dorinţa de a clarifica anumite lucruri, dar că nu şi-a atins scopul. Se pare că el a fost ofensat în public (2,5-11). Scrie, aşadar, scrisoarea numită „a lacrimilor” la care face referinţă în 2,4, dar care nu a ajuns la noi. Apoi, Tit, trimis de Paul la Corint, după ce Timotei nu a reuşit să medieze raporturile între comunitate şi apostol, reînsănătoşeşte relaţiile şi obţine căinţa membrilor comunităţii (7,6.16).

Scrisoarea a doua către Corinteni, aşa cum a ajuns la noi, arată că Paul le scrie corintenilor pentru a le explica corectitudinea comportamentului său şi fidelitatea sa faţă de slujirea pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o, binecuvântându-l pe Dumnezeu de împăcarea care a avut loc. Le împărtăşeşte că slujirea apostolică este mare, dar este caracterizată, ca şi cea a lui Isus, de suferinţă (1-7).
În primele şapte capitole, Paul îşi manifestă certitudinea că misiunea este o slujire gratuită, liberă de orice formă de arivism şi de atitudini egocentrice. Apostolul, în fiecare zi, asemenea lui Isus, îşi dăruieşte viaţa pentru ca cei care primesc Cuvântul lui Dumnezeu să poată trăi. El este slujitorul creştinilor, din iubire pentru Isus Cristos (4,5).
În capitolele 8-9, recomandă strângerea de oferte pentru Biserica din Ierusalim ca semn al gratuităţii lui Isus, care deşi era bogat s-a făcut sărac pentru a ne îmbogăţi pe noi (8,9).
În capitolele 10-12, îşi apără identitatea apostolică şi apostolatul cu putere şi cu un limbaj polemic împotriva acelora – ce sunt cu adevărat apostoli falşi – care răspândesc îndoieli în privinţa sa (10-12).

Scrisoarea a doua către Corinteni este bogată în fraze lapidare cu care Paul îşi sintetizează experienţa apostolică. Iată unele dintre ele: „Tatăl îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri” (1,3); apostolul se compară cu „vasele de lut” în care se află o comoară (cf. 4,7). De asemenea, foloseşte expresii calde: „Împăcaţi-vă cu Dumnezeu” (5,20), „Atunci când sunt slab, atunci sunt puternic” (12,10); „Îţi este suficient harul meu” (12,9).
Paul încheie cu un salut trinitar neaşteptat care a devenit formulă liturgică: „Harul Domnului nostru Isus Cristos şi iubirea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi!” (13,13).

De ştiut că:

Exemplul unui fragment dintr-o scrisoare pe care Paul o trimisese precedent corintenilor este 2Cor 6,14 până la 7,1.
Capitolul 11 lasă să se înţeleagă că printre adversarii lui Paul sunt predicatori iudeo-creştini. De fapt, Paul scrie: „sunt ei evrei? Sunt şi eu. Sunt ei israeliţi? Sunt şi eu. Sunt ei descendenţa lui Abraham? Sunt şi eu” (11,22).
Stilul literar al acestei scrisori este particular. De la început până la sfârşit este caracterizat de fraze formate din termeni „nu” şi „ci” care exprimă o atitudine de apărare din partea lui Paul. De exemplu: „Căci noi nu avem nici o putere împotriva adevărului ci pentru adevăr” (13,8).

Filippa Castronovo, fsp
(text tradus din site-ul www.paoline.it)

Citeşte textul: Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni