Scrisoarea către Evrei
Textul nu este sub forma unei scrisori, ci este o predică făcută de un învăţător din primul secol d.C. şi nu de Paul. Adresată creştinilor care erau dezorientaţi şi descurajaţi, învăţătorul îi îndeamnă să reflecteze asupra întrupării, morţii şi învierii lui Isus, realităţi care l-au făcut să fie singurul mediator între Dumnezeu şi umanitate.
Textul numit Scrisoarea către Evrei a fost definit scrierea celor trei nu! (Vanhoye). În realitate, nu este o scrisoare, ci o predică ţinută, probabil, în timpul unei solemne liturgii creştine, nu de apostolul Paul, ci de un învăţător din I secol d.C. Predica este adresată creştinilor, inclusiv celor de origine ebraică, dezorientaţi şi descurajaţi, pentru a-i îndemna să spere în Isus Cristos, unicul nostru mediator. Chiar de la autor deducem că această scrisoare este, de fapt, un discurs. Acesta afirmă că vorbeşte şi cere atenţia auditoriului la cele spuse (cf. 2,5; 8,1; 9,5). Lipsesc expeditorul şi destinatarul ceruţi de o scrisoare.
Particularitatea acestui text faţă de celelalte texte din Noul Testament constă în descrierea originală – la lumina liturgiei Vechiului Testament – a misterului lui Cristos în raportul său filial cu Dumnezeu şi în solidaritatea fraternă cu întreaga umanitate păcătoasă. Preoţia lui Isus constă în această mediere dublă şi exclusivă.
Scrisoarea către Evrei este alcătuită din 13 capitole. Începe cu un discurs solemn în care îl contemplăm pe Isus glorios, Cuvântul ultim şi definitiv al lui Dumnezeu. Reflectă, aşadar, asupra parcursului istoric de întrupare, suferinţă, moarte şi înviere a lui Isus prin care acesta a devenit unicul mediator între Dumnezeu şi umanitate.
Inima mesajului acestei scrieri se află în capitolul 9,11-14, unde se afirmă că Isus este noul preot pentru că s-a oferit pe sine însuşi drept sacrificiu lui Dumnezeu. El este victima prin excelenţă, preotul care permite omului să trăiască într-o profundă comuniune cu Dumnezeu. Imaginea lui Isus preot propusă în Scrisoarea către evrei este diferită de cea a preotului din Vechiul Testament. Acesta se prezintă în Templu lui Dumnezeu, în fiecare an, pentru a-i oferi, spre iertarea păcatelor, animale ca jertfă. Isus, în schimb, s-a oferit pe sine însuşi, o dată pentru totdeauna. Darul său voluntar a deschis accesul creştinilor către Tatăl şi a făcut posibilă noua alianţă.
Capitolele 10-13 îi invită pe cei botezaţi să trăiască noua alianţă începută de Isus în viaţa cotidiană. Adică să se lase purificaţi de păcat, să trăiască ca fii ai lui Dumnezeu, ascultători faţă de cuvântul său, să fie puternici în faţa suferinţei, să primească corectarea care vine de la Domnul şi, asemenea lui Isus, să stabilească raporturi fraterne solide. Credinţa adultă care înfruntă plină de curaj probele vieţii creştine şi iubirea fraternă este cultul noii alianţe plăcută lui Dumnezeu.
Scrisoarea către Evrei îl prezintă pe Isus, speranţa noastră sigură, cu imaginea ancorei deja aruncată în port (Ef 6,19). El a intrat deja în cer. Creştinii care trăiesc conform învăţăturii lui au siguranţa mântuirii lor, deşi ştiu că mai trebuie încă să parcurgă drumurile drepte deschise de Isus.
De ştiut că:
- Deşi această scriere nu-i aparţine lui Paul, are multe aspecte asemănătoare cu teologia sa. De exemplu, critica faţă de considerarea legii ca mijloc de mântuire. Prezintă, totuşi, un limbaj şi aspecte complet noi, precum figura lui Isus ca marele preot.
- Autenticitatea şi canonicitatea predicii către Evrei acceptată încă de la început în Orient au fost, din cauza nesiguranţei asupra autorului, obiect de discuţie în Occident până în secolele IV-V.
- Tradiţia l-a identificat ca autor, printre diversele posibilităţi, pe Apolo, iudeo-creştinul expert în Sfânta Scriptură şi colaborator al lui Paul (Fap 18,24-28; 1Cor 1,12; 3,4-9; 16,12).
Filippa Castronovo, fsp
(text tradus din site-ul www.paoline.it)
Citeşte textul: Scrisoarea către Evrei