A doua duminică din Postul Mare

2 baner

Evanghelia după sfântul Luca 9,28b-36

În acel timp, Isus i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob şi s-a urcat pe munte ca să se roage. Şi, în timp ce se ruga, înfăţişarea feţei lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. Şi iată, doi bărbaţi vorbeau cu el: aceştia erau Moise şi Ilie, care, apărând în glorie, vorbeau despre plecarea lui, ce avea să se împlinească în Ierusalim. Iar Petru şi cei care erau cu el erau toropiţi de somn; când s-au trezit au văzut gloria lui şi pe cei doi bărbaţi care stăteau de vorbă cu el. Când aceştia s-au îndepărtat de el, Petru i-a spus lui Isus: "Învăţătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe, una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie!", neştiind, de fapt, ce zice. Pe când spunea acestea, a apărut un nor şi i-a învăluit în umbră, iar ei s-au înspăimântat când au intrat în nor. Atunci a fost o voce din nor, spunând: "Acesta este Fiul meu cel ales; ascultaţi de el!" Îndată ce a încetat vocea, Isus se afla singur. Iar ei au tăcut şi nu au spus nimănui în zilele acelea ce au văzut.

Reflecție:

Totul începe mereu cu un nume; a numi viața înseamnă a face să se nască, a face să iasă la lumină. În acea zi, Isus îi cheamă pe nume pe cei trei apostoli, spunându-le: „Veniți la lumină”.

Apostolii sunt chemați să vină la lumină urcând pe munte. Ei urcă asemenea lui Abraham pentru a înțelege că Dumnezeu este Tată; asemenea lui Moise pentru a înțelege dacă se merită să elibereze un popor care nu vrea să audă de libertate; asemenea lui Ilie care simte că Domnul locuiește într-un „sunet de liniște adâncă”. Apostolii urcă după Isus în căutarea chipului lui Dumnezeu. În fond, nu contează nimic altceva în viața noastră.

Pe acel munte, în acel moment infinit de rugăciune, apostolii au văzut un om născându-se; Isus a venit la lumină în timp ce se ruga.

Se înțelege că Isus era un om chemat pe nume, că, în acel moment, Isus se lăsa privit gol, fragil, arzând de iubire. El, în tăcere, în lumină, devenea lumină.

Urcați pe munte pentru a vedea chipul lui Dumnezeu, apostolii au văzut chipul Fiului. Dar nu era doar chipul unui om, ci era chipul unui om privit cu iubire. Ca atunci când cineva se îndrăgostește de noi, în ochii celuilalt vedem o lumină despre care nici nu știam că există... iar noi devenim lumină.

Să ne rugăm, să iubim, să ne naștem, să venim mereu la lumină.

A iubi înseamnă a transfigura viața, a o mângâia cu o pasiune arzătoare și cu o dorință profundă și a-i permite să vină la lumină. A iubi înseamnă a face ca ceva să se nască. Chipul lui Isus devine „altul”, lumina arată că adevărul despre persoane locuiește mereu într-un Altul pe care noi îl putem intui, dar niciodată poseda.

Pr. Alessandro Deho'

Prima duminică din Postul Mare

1 baner

Evanghelia după sfântul Luca 4,1-13

În acel timp, Isus, plin de Duhul Sfânt, s-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duh în pustiu timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavol. Nu a mâncat în zilele acelea şi, când ele s-au sfârşit, i-a fost foame. Atunci diavolul i-a zis: "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să devină pâine". Însă Isus i-a răspuns: "Este scris: «Nu numai cu pâine va trăi omul»". Ducându-l mai sus, i-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii şi diavolul i-a spus: "Îţi voi da toată autoritatea şi gloria lor, pentru că mie mi-a fost dată şi o dau cui vreau. Deci, dacă tu mă vei adora, a ta va fi toată". Răspunzând, Isus i-a spus: "Este scris: «Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei sluji»". L-a dus apoi în Ierusalim şi l-a aşezat pe coama templului şi i-a spus: "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, căci este scris: «Le va porunci îngerilor săi în privinţa ta ca să te păzească» şi: «Te vor ţine pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră»". Însă Isus, răspunzându-i, i-a zis: "S-a spus: «Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău!»" Şi, după ce a terminat toată ispitirea, diavolul s-a îndepărtat de la el pentru un anumit timp.

 Reflecție:

Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să devină pâine.
Nu este o idee rea.
Când mergi dinspre deșert către Iordan îți prinde bine. Dumnezeu este cel care o inventează; se numește mană și este un semn divin.
Dar când faci drumul în sens invers, asemenea lui Isus, dinspre râu spre deșert, intri în ispită. Nu mai este timp de miracole, nu mai este piatra cea care trebuie să devină pâine, ci omul este cel care, în mod liber, trebuie să devină pâine euharistică.
Isus ne va transforma în pâine.
Ducându-l mai sus, i-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii... Dacă tu mă vei adora.
Nu este o idee rea.
Din înălțime, ispititorul spune că, în fond, puterea nu este rea, e destul să o numești slujire. Isus însă îi răspunde că el nu-și dorește nimic. Nimicul va fi al său pentru ca totul și toți să fie liberi.
Isus este atât de liber încât se hotărăște să găsească un vad, să treacă de la râu la deșert, să meargă la rădăcină unde se învață că libertatea constă în a nu pune la probă încrederea celui care spune că ne iubește.

 Iubirea nu se pune la încercare. Iubirea nu este o viață pusă la încercare, ci este viața care cere să fie dovedită de iubire. Iubirea este dovada că suntem vii și liberi.

Pr. Alessandro Deho'