Evanghelia după sfântul Luca 9,28b-36

În acel timp, Isus i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob şi s-a urcat pe munte ca să se roage. Şi, în timp ce se ruga, înfăţişarea feţei lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. Şi iată, doi bărbaţi vorbeau cu el: aceştia erau Moise şi Ilie, care, apărând în glorie, vorbeau despre plecarea lui, ce avea să se împlinească în Ierusalim. Iar Petru şi cei care erau cu el erau toropiţi de somn; când s-au trezit au văzut gloria lui şi pe cei doi bărbaţi care stăteau de vorbă cu el. Când aceştia s-au îndepărtat de el, Petru i-a spus lui Isus: "Învăţătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe, una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie!", neştiind, de fapt, ce zice. Pe când spunea acestea, a apărut un nor şi i-a învăluit în umbră, iar ei s-au înspăimântat când au intrat în nor. Atunci a fost o voce din nor, spunând: "Acesta este Fiul meu cel ales; ascultaţi de el!" Îndată ce a încetat vocea, Isus se afla singur. Iar ei au tăcut şi nu au spus nimănui în zilele acelea ce au văzut.

Reflecție:

Totul începe mereu cu un nume; a numi viața înseamnă a face să se nască, a face să iasă la lumină. În acea zi, Isus îi cheamă pe nume pe cei trei apostoli, spunându-le: „Veniți la lumină”.

Apostolii sunt chemați să vină la lumină urcând pe munte. Ei urcă asemenea lui Abraham pentru a înțelege că Dumnezeu este Tată; asemenea lui Moise pentru a înțelege dacă se merită să elibereze un popor care nu vrea să audă de libertate; asemenea lui Ilie care simte că Domnul locuiește într-un „sunet de liniște adâncă”. Apostolii urcă după Isus în căutarea chipului lui Dumnezeu. În fond, nu contează nimic altceva în viața noastră.

Pe acel munte, în acel moment infinit de rugăciune, apostolii au văzut un om născându-se; Isus a venit la lumină în timp ce se ruga.

Se înțelege că Isus era un om chemat pe nume, că, în acel moment, Isus se lăsa privit gol, fragil, arzând de iubire. El, în tăcere, în lumină, devenea lumină.

Urcați pe munte pentru a vedea chipul lui Dumnezeu, apostolii au văzut chipul Fiului. Dar nu era doar chipul unui om, ci era chipul unui om privit cu iubire. Ca atunci când cineva se îndrăgostește de noi, în ochii celuilalt vedem o lumină despre care nici nu știam că există... iar noi devenim lumină.

Să ne rugăm, să iubim, să ne naștem, să venim mereu la lumină.

A iubi înseamnă a transfigura viața, a o mângâia cu o pasiune arzătoare și cu o dorință profundă și a-i permite să vină la lumină. A iubi înseamnă a face ca ceva să se nască. Chipul lui Isus devine „altul”, lumina arată că adevărul despre persoane locuiește mereu într-un Altul pe care noi îl putem intui, dar niciodată poseda.

Pr. Alessandro Deho'