Botezul Domnului
Evanghelia după sfântul Matei (3,13-17)
Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Dar Ioan încerca să-l oprească, spunându-i: „Eu am nevoie să fiu botezat de tine şi tu vii la mine?”. Răspunzând, Isus i-a zis: „Lasă acum, căci aşa se cuvine, ca noi să împlinim toată dreptatea!”. Atunci el l-a lăsat. După ce a fost botezat, Isus a ieşit îndată din apă. Şi iată că s-au deschis cerurile şi l-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel şi venind deasupra lui! Şi iată, a fost un glas din ceruri care spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea!”.
Isus nu avea nevoie, dar se decide să se lase găsit pe malul Iordanului unde păcatele oamenilor devin un cheag ce se dizolvă în apă, unde persoanele înving teama de a se arăta așa cum sunt: înfometate de a găsi umanitate.
Iar Isus se așază în rând cu păcătoșii. Un Dumnezeu care vine să ne găsească în partea cea mai fragilă și obscură, în acea zonă din noi înșine pe care tindem s-o ascundem. Domnul vine, iar atunci înțeleg că nu se poate să-mi mai fie frică de partea mea obscură deoarece, dacă îl caut, El este și acolo.
Ioan dorea să-l împiedice. Precursorul i se pune în cale lui Isus.
Lasă acum, spune Isus. Dar Ioan nu înțelege și poate nimeni dintre noi nu va înțelege vreodată cum plenitudinea iubirii poate să încolțească în abisul umanității. Cum să se înțeleagă un Dumnezeu care, din iubire, reușește să coboare până unde se pare că se termină orice umbră de umanitate? Cum poate un Dumnezeu să coboare până la a se lăsa bătut și omorât din iubire?
Doamne, ne este încă prea mult teamă;
Tu, în schimb, ne ceri „să te lăsăm”
ceea ce înseamnă să ne lăsăm iubiți.
Doamne, ne este încă prea mult teamă de fragilitate;
tu, în schimb, ne ceri „să te lăsăm”
adică să învățăm să credem
că tu îți faci sălaș și în colțurile cele mai întunecate ale istoriei.
Doamne, Tu ești un Dumnezeu care coboară
acolo unde eu sunt cel mai departe de mine,
Tu ești un Dumnezeu care locuiește temerile și păcatele mele,
Tu ești un Dumnezeu care se contaminează cu rănile mele, cu trădările mele.
Iar eu mă uimesc încă să te găsesc acolo.
Pr. Alessandro Deho'