A IV-a duminică din Advent
De unde mie fericirea aceasta,
ca să vină la mine Maica Domnului meu?
Luca 3,39-45
Cuvintele Evangheliei de astăzi, într-un mod cu totul excepțional, ne aduc Cuvântul!
Așa cum la Elisabeta, Cuvântul ajunge prin Maria, ca aceea care l-a purtat chiar în trupul său, la fel ne este dăruit și nouă: tot prin Maria.
Dar ce ne spune nouă astăzi acest salut al Mariei ? Poate că înainte de a reflecta la bogăția miezului teologic al acestui text, ar fi mult mai înțelept să ne oprim asupra modului în care Dumnezeu se face văzut oamenilor.
Maternitatea celor două femei, Maria și Elisabeta, poartă acest aspect de profundă intimitate, de chemare la percepția interiorității, acolo unde umanitatea se întâlnește cu Dumnezeu într-un chip ascuns. Dumnezeu dorește să fie purtat în adâncul ființei noastre, să locuiască omul în trupul său, transformându-l în Templul Duhului Sfânt. Mai înainte de a-l recunoaște pe Dumnezeu în fragilitatea unui trup de copil, suntem chemați să ne apropiem de misterul întrupării, asemenea Elisabetei, și să ne umplem de Duhul Sfânt. Această dispoziție a Elisabetei, poate fi și a noastră, dacă nu uităm că și noi purtăm înlăuntrul ființei noastre chemarea la maternitate, adică la rodnicia spirituală.
Salutul Mariei și răspunsul nostru, precum cel al Elisabetei, ne dezvăluie capacitatea de a fi purtători de Cristos, de christofori ai zilelor noastre. Întemeiați pe acest Cuvânt, primind salutul Mariei, trăim în cel mai realist mod prezența lui Dumnezeu.
Propunerea mea
Ultimul verset al evangheliei ne vorbește despre cea mai mare fericire: aceea a credinței. La sfârșitul unui timp de pregătire, un timp al bucuriei, acest verset este o posibilă concluzie și un îndemn pentru fiecare dintre noi. Să avem curajul să intrăm în această fericire, ca unii care credem cele spuse nouă de Dumnezeu, și să tresăltăm de bucurie!
Rugăciune
Ascultă poporul meu: Cel prezis este aproape.
Ridică-ți privirea, căci s-a apropiat mântuirea ta!
Descarc