A cincea duminică din Postul Mare
Evanghelia după sfântul Ioan (11,3-7.17.20-27.33b-45)
În acel timp, surorile lui Lazăr au trimis să i se spună: "Doamne, iată, cel care-ţi e prieten este bolnav!" Auzind, Isus a zis: "Această boală nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea". Deşi Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei şi pe Lazăr, când a auzit că este bolnav, a mai rămas două zile în locul în care era. Abia după aceea le-a spus discipolilor: "Să mergem din nou în Iudeea!" Când a venit Isus, a aflat că era deja de patru zile în mormânt. Când a auzit că a venit Isus, Marta i-a ieşit în întâmpinare. Maria însă stătea în casă. Aşadar, Marta i-a spus lui Isus: "Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit! Însă şi acum ştiu că tot ce vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da". Isus i-a spus: "Fratele tău va învia". Marta i-a zis: "Ştiu că va învia la înviere, în ziua de pe urmă". Isus i-a spus: "Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?" Ea, răspunzând, a zis: "Da, Doamne; eu am crezut că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume". Iar Isus s-a înfiorat în spirit şi s-a tulburat. Şi a zis: "Unde l-aţi pus?" I-au răspuns: "Doamne, vino şi vezi!" Şi Isus a lăcrimat. Atunci iudeii au început să spună: "Iată cât de mult îl iubea!" Dar unii dintre ei au zis: "Nu a putut el, care a deschis ochii orbului, să facă în aşa fel ca acesta să nu moară?" Isus s-a înfiorat din nou şi a mers la mormânt. Era o grotă, iar la intrare era pusă o piatră. Isus a zis: "Ridicaţi piatra!" Marta, sora celui mort, i-a zis: "Doamne, miroase de acum, căci e de patru zile". Isus i-a spus: "Nu ţi-am zis că dacă vei crede vei vedea gloria lui Dumnezeu?" Au ridicat deci piatra. Atunci şi-a ridicat ochii şi a spus: "Tată, îţi mulţumesc că m-ai ascultat. Eu ştiam că mă asculţi întotdeauna. Însă am spus-o pentru mulţimea ce mă înconjoară, ca să creadă că tu m-ai trimis". Spunând acestea, a strigat cu glas puternic: "Lazăr, vino afară!" A ieşit mortul legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză, iar faţa lui era înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: "Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!" Mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ceea ce făcuse el au crezut în el.
Reflecție
Când a auzit că este bolnav, a mai rămas două zile în locul în care era.
Isus nu aleargă. El este cel care decide când. El este Domnul timpului.
Ajuns în apropierea mormântului, Marta îl ceartă: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit! Isus primește acea frază care puțin este adevărată și puțin este nebunească, care este marcată de durere și de iubire.
Dacă crezi, spune, eu sunt cu tine. Iar dacă eu sunt cu tine fiecare gest pe care îl faci este deja veșnic. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi. Acum.
Maria, cealaltă soră, relansează întrebarea: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit. De data aceasta răspunsul lui Isus este făcut din lacrimi, lacrimi cu lacrimi. Durere cu durere. La aceeași întrebare trebuie să se răspundă în două moduri: povestind speranță și împărtășind durere: niciodată cele două lucruri nu trebuie separate. Isus a izbucnit în plâns.
Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă! Cuvintele sale, la final, sunt cuvinte de libertate. Nicio putere nu poate învinge iubirea. Nici măcar boala, nici măcar moartea. Iar Lazăr, după ce este eliberat, este lăsat să meargă. Doamne, ajută-ne să lăsăm să treacă viața, să nu o reținem, să iubim, să iubim în mod liber mereu, până la sfârșit, dincolo de sfârșit.
Pr. Alessandro Deho'