A patra duminică din Postul Mare

4 post

Evanghelia după sfântul Ioan (9,1.6-9.13-17.34-38)

În acel timp, Isus a văzut un om orb din naştere. A scuipat pe pământ, a făcut tină cu salivă, i-a pus tina pe ochi şi i-a zis: "Du-te şi spală-te la piscina Siloe!" - care înseamnă "Trimisul". Aşadar, el a plecat, s-a spălat şi s-a întors văzând. Atunci, vecinii şi cei care îl văzuseră mai înainte că era cerşetor au zis: "Nu este el cel care şedea şi cerşea?" Unii spuneau: "El este", alţii ziceau: "Nu, dar seamănă cu el". El a zis: "Eu sunt". L-au dus la farisei pe cel care fusese orb. De fapt, era sâmbătă ziua în care a făcut Isus tina şi i-a deschis ochii. Fariseii l-au întrebat din nou cum a început să vadă. El le-a zis: "Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat şi văd". Câţiva dintre farisei ziceau: "Omul acesta nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ţine sâmbăta". Alţii însă ziceau: "Cum poate un om păcătos să facă astfel de semne?" Şi era dezbinare între ei. Deci i-au zis iarăşi orbului: "Tu ce spui despre el, de vreme ce ţi-a deschis ochii?" El a răspuns: "Este un profet". I-au răspuns şi au zis: "Tu eşti născut cu totul în păcat şi ne înveţi pe noi?" Şi l-au dat afară. Isus a auzit că l-au dat afară şi, întâlnindu-l, i-a zis: "Crezi tu în Fiul Omului?" El a răspuns: "Cine este, Doamne, ca să cred în el?" Isus i-a spus: "L-ai şi văzut. Este cel care vorbeşte cu tine, el este". El i-a zis: "Cred, Doamne"; şi l-a adorat.

Reflecție:

Acest bărbat este o provocare. Stă așezat la marginea străzii, orb și cerșește; și este deosebit de viu, atât de viu încât ne străpunge privirea, atât de viu încât ne constrânge la un răspuns. De ce este așa?

Isus însă nu îl privește astfel. El mai întâi îl caută, iar apoi îl mângâie cu privirea, și nu vorbește despre vinovați; pe Isus nu îl interesează niciodată vinovații.

Isus îl privește pe acel om și nu vede în el rodul unei vinovății, ci posibilitatea unei manifestări. Care de fapt este singurul lucru ce contează cu adevărat în viață. Isus nu vorbește despre vinovați, ci găsește posibilitatea unei umanități bune oriunde, chiar și în suferință, chiar și în boală ce, oricum, rămâne dureroasă și care nu va fi destinul ultim al omului.

Orbul nu mai este orb și nu mai cerșește, acum merge și vorbește cu Isus. Prietenii săi nu-l mai recunosc. Deoarece ceva a rupt firul realității.

Nu mai este orb. Nu mai este cerșetor. Ce este atunci? Par întrebări banale, dar întrebarea este serioasă și profundă. Dacă am reuși să înlăturăm toate viziunile schematice pe care alții le au asupra noastră, dacă ar cădea rolurile și aparențele, dacă ar cădea iluziile pe care le vindem celorlalți pentru a fi acceptați, ce ar mai rămâne din noi? Ce suntem noi dincolo de locul pe care lumea ni l-a dat?

Pr Alessandro Deho'