A doua duminică din Postul Mare

Evanghelia după sfântul Matei 17,1-9

În acel timp, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor: faţa lui a strălucit ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina. Şi iată că le-au apărut Moise şi Ilie, care vorbeau cu Isus! Petru, luând cuvântul, i-a spus lui Isus: "Doamne, e bine că suntem aici! Dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie". Pe când mai vorbea încă, iată că i-a învăluit un nor luminos şi iată că un glas din nor spunea: "Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulţumirea mea; ascultaţi de el!" Auzind, discipolii au căzut cu faţa la pământ şi s-au înspăimântat foarte mult. Dar, venind Isus, şi atingându-i, le-a zis: "Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!" Ridicându-şi ochii, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur. Pe când coborau de pe munte, Isus le-a poruncit: "Să nu spuneţi nimănui ceea ce aţi văzut până când Fiul Omului nu va fi înviat din morţi!"

Reflecție

Şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor, ca și cum ar fi fost lucrul cel mai natural.
Mă atinge mereu această simplitate a transfigurării, îmi amintește de experiența emoționantă a Artei Sărace.

Transfigurarea lui Isus, pentru a fi înțeleasă, trebuie să fie incluzivă, trebuie să cuprindă totul, trebuie să lase să se cânte adevărul profund al lucrurilor, al tuturor lucrurilor. Trebuie să lase să se filtreze bucuria luminoasă a îndrăgostiților și să învețe să recunoască viața în ultima respirație a muribunzilor. În orice lucru. Transfigurarea este o artă săracă, trebuie să includă crucea și moartea.

Transfigurarea este privirea care învață să recunoască lumina în fiecare cută a vieții, în orele din fiecare zi, în inima fiecărei clipe.
A sui pe muntele Transfigurării este o sarcină cerută vieții noastre, în fiecare zi, poate este adevărata diferență evanghelică. Un gest poetic și continuu, zilnic. Să ne transformăm privirea învățând să ne lăsăm atinși de lumina caldă care locuiește viața.
Să știm să ascultăm vocea intimă a lucrurilor.
Să știm să ascultăm frumusețea deseori ascunsă sub grămezi de înfrângeri, greșeli, banalitate.
Să știm să privim fiecare persoană cu ochii celui care știe bine că în inima fiecăruia există o lumină care cere să iasă la lumină, există un drum posibil pentru transfigurarea personală, pentru propriul drum de schimbare.

Pr Alessandro Deho'