Prima duminică din Postul Mare

Evanghelia după sfântul Matei (4,1-11)

În acel timp, Isus a fost condus de Duhul în pustiu ca să fie ispitit de diavol. După ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, în cele din urmă i s-a făcut foame. Apropiindu-se, Ispititorul i-a zis: "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea să devină pâini!" Dar el, răspunzând, i-a zis: "Este scris: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu»". Atunci diavolul l-a dus în cetatea sfântă, l-a aşezat pe coama templului şi i-a spus: "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos, căci este scris: «Le va porunci îngerilor săi cu privire la tine şi te vor purta pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră!»" Isus i-a zis: "Din nou este scris: «Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău»". Diavolul l-a dus apoi pe un munte foarte înalt, i-a arătat toate împărăţiile lumii şi gloria lor şi i-a spus: "Îţi voi da toate acestea dacă vei cădea înaintea mea şi mă vei adora". Atunci Isus i-a spus: "Pleacă, Satană! Căci este scris: «Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei aduce cult»". Atunci, diavolul l-a lăsat. Şi iată că veneau îngeri şi îi slujeau!

Reflecție

NICIDECUM NU VEȚI MURI! susură șarpele în inima paradisului, iar omul nu înțelege și se lasă sedus.

Începând de la paginile Genezei, acel șuierat diabolic nu încetează să ispitească umanitatea noastră. Ca și cum a nu muri ar fi soluția la dorința de viață pe care o avem în inima noastră, ca și cum a nu muri ar fi strada ce trebuie parcursă pentru a găsi acea fericire pe care o căutăm atât de mult. Iar Evanghelia nu este altceva decât răspunsul lui Isus la această mare tentație: de a nu muri. O tentație ce se declină la infinit în tendința de a poseda, în religie, în putere. Răspunsuri seducătoare la însăși frica de moarte.

Dar Isus în fața morții nu se acoperă, moare dezbrăcat, expus, fără să se ascundă. Nu are nicio rușine nici atunci când moare pe lemnul crucii; dacă iubești, te dezbraci și te dăruiești. Dansul macabru al Calvarului va fi și dansul iubirii: sânge și pasiune, inimi străpunse și lacrimi, respirații și abandonări, gramatica iubirii este aceeași cu cea a morții.

Nicidecum nu veți muri, susură șarpele; deja muriți, răspunde Învățătorul. „Când centurionul care stătea în faţa lui a văzut cum şi-a dat sufletul, a spus: «Cu adevărat acest om era Fiul lui Dumnezeu!»” (Mc 15,39).

Omul se naște când recunoaște și moartea ca o posibilitate, ca o continuă posibilitate de a iubi. Murim din iubire pentru cineva? Să fie aceasta unica întrebare care să traverseze deșertul Postului nostru.

Pr. Alessandro Deho'