A cincea duminică din Postul Mare

5postmare20a

Ştiu că va învia

Din Evanghelia după sf. Ioan 11,17-27
Când a venit Isus, a aflat că era deja de patru zile în mormânt. Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii. Şi mulţi iudei veniseră la Marta şi Maria să le consoleze pentru fratele lor. Când a auzit că a venit Isus, Marta i-a ieşit în întâmpinare. Maria însă stătea în casă.
Aşadar, Marta i-a spus lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit! Însă şi acum ştiu că tot ce vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da”. Isus i-a spus: „Fratele tău va învia”. Marta i-a zis: „Ştiu că va învia la înviere, în ziua de pe urmă”.
Isus i-a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?” Ea, răspunzând, a zis: „Da, Doamne; eu am crezut că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume”.
 
Doamne, dacă ai fi fost aici! De câte ori și noi am gândit asemenea Martei, acuzându-l pe Isus de a fi rămas la distanță când am avut nevoie de el. Momentul morții celor dragi ai noștri este, poate, cel în care îi cerem cont mai mult lui Dumnezeu; faptul de a-i cere cont prea des ia forma unei acuzații și condamnări implicite. Evanghelia ne ajută să facem pasul succesiv, acel act de credință al Martei: „eu am crezut”. Isus este mereu învierea și viața deoarece este iubirea mai puternică decât moartea. Noi credem în el, credem că este mereu aproape de noi, că se apleacă cu emoție asupra mormintelor noastre și ne readuce liberi la viață.
 CRED ÎN TINE
Doamne, eu cred.
Da, cred în tine,
cred că tu ești învierea și viața.
Cred că îmi ești alături mereu,
cred în milostivirea ta față de mine,
cred că ești înțelepciunea
care îmi conduce viața.
Cred că mă iubești
și că viața mea nu este niciodată pierdută.
Isuse, îți mulțumesc
pentru această iubire infinită. Amin.

 Din cartea „Il Vangelo si fa strada”, de Roberta Vinerba, Paoline 2019
pauline.ro

A patra duminică din Postul Mare

Du-te şi spală-te 

Din Evanghelia după sf. Ioan 9,1-9
În acel timp, Isus a văzut un om orb din naştere. Discipolii lui l-au întrebat, zicând: „Rabbi, cine a păcătuit că s-a născut orb, el sau părinţii lui?” Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici el, nici părinţii lui, ci este astfel ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Noi trebuie să săvârşim lucrările celui care m-a trimis, atât timp cât este zi; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât timp sunt în lume, eu sunt lumina lumii”.
După ce a spus acestea, a scuipat pe pământ, a făcut tină cu salivă, i-a pus tina pe ochi şi i-a zis: „Du-te şi spală-te la piscina Siloe!” - care înseamnă „Trimisul”. Aşadar, el a plecat, s-a spălat şi s-a întors văzând. Atunci, vecinii şi cei care îl văzuseră mai înainte că era cerşetor au zis: „Nu este el cel care şedea şi cerşea?” Unii spuneau: „El este”, alţii ziceau: „Nu, dar seamănă cu el”. El a zis: „Eu sunt”.
 
Pământ și salivă, praf și cuvânt. Un nou act creativ are loc la marginea piscinei Siloe. Și aici, ca și la „început”, pământul plămădit de Cuvânt creează viață, naște un om. Când se naște un copil, se spune că „a văzut lumina zilei”, identificând lumina cu viața, deoarece acolo unde lipsește prima, a doua nu înflorește. Orbul din naștere este simbolul oricărui om care, dacă nu primește puterea eliberatoare a lui Isus, Cuvântul Tatălui, rămâne închis în întunericul păcatului. Dacă se lasă atins și „murdărit” de Cuvântul lui Dumnezeu, începe să trăiască ca un om liber.
 PISCINA MILOSTIVIRII TALE
Doamne, își mulțumesc deoarece
dorești pentru mine viața și bucuria;
îți mulțumesc deoarece
mereu îți dai seama de prezența mea;
când sunt orbit de păcatul meu,
tu mă privești cu compasiune și îți întinzi mâna spre mine.
Îți mulțumesc pentru că mă scufunzi mereu
în piscina milostivirii tale
și mă readuci, liber, la viață. Amin.

 Din cartea „Il Vangelo si fa strada”, de Roberta Vinerba, Paoline 2019
pauline.ro