Duminica Floriilor

Evanghelia după sfântul Matei 21,1-11

Când s-au apropiat de Ierusalím şi au ajuns la Betfaghe, pe Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi discipoli, spunându-le: „Mergeţi în satul dinaintea voastră şi veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi cu ea un mânz! Dezlegaţi-i şi aduceţi-i la mine! Iar dacă vă va întreba cineva, să spuneţi: «Domnul are nevoie de ei, dar îi va trimite înapoi curând»”. Acest lucru s-a făcut ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul care zice:
„Spuneţi fiicei Sionului: «Iată regele tău vine la tine blând, aşezat pe o măgăriţă şi pe un mânz, puiul unui animal de povară»”.
Discipolii s-au dus şi au făcut după cum le-a poruncit Isus. Au adus măgăriţa şi mânzul, au pus hainele pe ei, iar el s-a aşezat deasupra. Atunci, mulţimea numeroasă şi-a întins hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe drum. Mulţimile care mergeau înaintea lui şi cele care îl urmau strigau:
„Osana! Fiul lui Davíd! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! Osana în înaltul cerurilor!”.
Când a intrat el în Ierusalim, toată cetatea s-a tulburat şi spunea: „Cine este acesta?”. Iar mulţimile spuneau: „Acesta este profetul Isus din Nazaretul Galileii”.

Intrări de umanitate

În timp ce strigătele de „Osana” răsună asemenea celor pe care le rezervăm izbânzilor umane glorioase, intră în joc umanitatea noastră: ziua de lucru, oboseala din familie, durerea nespusă.
Totul este asumat și transfigurat de prezența Celui care „nu va frânge trestia frântă” (Is 42,3).
Da, tocmai umanitatea noastră intră cu El în Ierusalim, pentru a începe un timp nou, un drum care nu este o evadare din realitate, ci o cufundare în ea, luminată de o altfel de lumină.

Acest timp,
care depășește socotelile agendelor,
va fi marcat de ritmul solemn al liturgiei,
de puterea tăcută a Cuvântului,
de miresmele tămâiei și ale pâinii,
de gesturile mici, și totuși pline de veșnicie.