Duminica Floriilor

6 banerEvanghelia după sfântul Marcu 14,1-15,47

L-au dus la locul numit "Golgota", care, tradus, înseamnă "locul Craniului". (...) Apoi l-au răstignit (...) Cei care treceau rosteau blasfemii împotriva lui, clătinând din cap şi spunând: "Hei, tu, care dărâmi templul şi-l construieşti în trei zile, salvează-te pe tine însuţi coborând de pe cruce!" La fel şi arhiereii, între ei, îl luau în râs împreună cu cărturarii şi spuneau: "Pe alţii i-a salvat, pe sine nu se poate salva". (...) Îl insultau şi cei răstigniţi cu el. Fiind ceasul al şaselea s-a făcut întuneric pe întreg pământul până la ceasul al nouălea. La ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas puternic: Eloí, Eloí, léma sabactáni?", care, tradus, înseamnă: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?" Unii dintre cei care erau de faţă, auzindu-l, spuneau: „Iată, îl cheamă pe Ilie!" Cineva, alergând, a înmuiat un burete în oţet şi, punându-l într-o trestie, i-a dat să bea, spunând: „Lăsaţi, să vedem dacă vine Ilie ca să-l ia jos!" Dar Isus, scoţând un strigăt puternic, şi-a dat sufletul. Atunci catapeteasma templului s-a sfâşiat în două, de sus până jos. Când centurionul care stătea în faţa lui a văzut cum şi-a dat sufletul, a spus: Cu adevărat acest om era Fiul lui Dumnezeu!" Erau şi câteva femei care priveau de departe (...).

6 fotoREFLECȚIE:

La sfârșit, acolo trebuie să se ajungă. Nu este încă parfumul primăverii, nu este un nou soare care să facă să strălucească lacrimi neîncrezătoare sau vreun mormânt gol.

Noi trebuie să ajungem acolo. Și este un drum în urcare, un munte de o obositoare manifestare.

Vântul împinge norii să se oprească amenințători deasupra capului, să facă cerul ca de metal.

Aici lacrimile sunt adevărate și amare, și aparent definitive.

Trebuie să se ajungă la locul Craniului, unde viața se scurge din trupuri, unde timpul și violența devin vulturi răpitori ai „gunoaielor lumii”.

Trebuie să ajungem acolo; este imposibil să înțelegem scandalul învierii fără cruce. Trebuie să ajungem la moarte. Sunt cei care pleacă din lume înconjurați de copii într-un somn aproape așteptat și sunt cei care sunt alungați din viață, oaspeți nedoriți, asemenea lui Dumnezeu, răstignit pe lemn, dorință a acelei imobilități care s-a căutat mereu de mâini de hoți și asasini.

Dumnezeu bătut în cuie de aceeași dorință de imobilitate: un paradis contrar, unde noi ne punem în locul lui Dumnezeu și alungăm creatura, fără cuvinte de milostivire și de grijă.

Trebuie să ajungem acolo, Pătimirea are nevoie să ne conducă acolo. Iar noi am dori să fim altundeva, unde credința are parfum de pâine și de flori, unde credința nu ne face să ne pierdem seninătatea, ci ne încurajează, unde Isus apare și mângâie. În schimb, aici trebuie să stăm. Cu poporul care stătea să vadă.

Pr. Alessandro Deho'