A patra duminică din Postul Mare

Evanghelia după sfântul Ioan 3,14-21

În acel timp, Isus i-a spus lui Nicodim: "După cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică. Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el. Cine crede în el nu este judecat, însă cine nu crede a fost deja judecat pentru că nu a crezut în numele Fiului unic al lui Dumnezeu. Aceasta este judecata: lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face fapte rele urăşte lumina şi nu vine la lumină ca să nu-i fie descoperite faptele. Însă oricine face adevărul vine la lumină, ca să se vadă că faptele sale sunt făcute în Dumnezeu".

REFLECȚIE:

Evanghelia de azi este descrierea luminii care bate la fereastră. Lumina intră și cere să fie de partea cuiva: să iasă afară sau să se ascundă în spatele unui perete? Acel apel plin de pasiune pe care îl auzim în Evanghelia de azi, la o viață făcută din adevăr și lumină, este nenumărata rugăciune a unui Dumnezeu care nu suportă ceea ce nu se schimbă, ceea ce nu se mișcă, ceea ce nu traversează, ceea ce nu se naște.

Lumină din lumină, zbor de îngeri, alergături și convertiri... Dumnezeu este asemenea unei suflări de vânt care deschide porțile inimii, asemenea unei voci care coboară din cer... În Isus, descrierea divinului și a umanului se mișcă împreună și sunt mereu descrieri de mișcare. Un apel, o ieșire, o traversare... Credința în Dumnezeul Părinților declinată în Evanghelia lui Isus este o istorie de migrări ale sufletului, de metamorfoze ale istoriei, de convertiri ale inimilor.

Nu mai este timp (și nu a fost niciodată!) pentru o credință care dorește să pună în ordine puținele lucruri ale vieții. Este timpul unui vânt care ridică omul la a parcurge drumuri poate dezordonate, dar libere și, mai ales, vii.

Pr. Alessandro Deho'