Să cunoaştem Biblia

BIBLIA - CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ÎN CUVINTE UMANE

Biblia este considerată de unele persoane una dintre multele cărţi religioase care dau orientări morale; de altele, o carte interesantă dar foarte departe de culturile şi limbajele noastre. În 2008, episcopii proveniţi din întreaga lume au celebrat, la Roma, Sinodul cu tema Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi misiunea Bisericii. Acest eveniment a fost favorizat de dorinţa creştinilor din întreaga lume de a creşte în cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu. În mesajul pe care episcopii l-au lăsat la încheierea Sinodului, aceştia ne amintesc că pentru a înţelege Cuvântul lui Dumnezeu este necesar să avem prezente aceste aspecte:

1. Dumnezeu ne-a vorbit şi şi-a făcut auzită VOCEA. Este istoria lui Dumnezeu şi a poporului evreu pe care El l-a ales şi l-a eliberat din sclavie. Dumnezeu i-a adresat Cuvântul său pentru a trăi în prietenie cu el. Era acelaşi Cuvânt care a creat şi lumea.

2. Această VOCE s-a făcut CHIP, persoană. Isus, Fiul lui Dumnezeu este cel care a venit să perfecţioneze şi să completeze, prin predicare şi modul său de a trăi, Cuvântul pe care Dumnezeu îl transmisese deja umanităţii prin poporul evreu. Isus ne-a revelat chipul Tatălui. Ne-a dat posibilitatea de a cunoaşte Cuvântul şi de a vedea CHIPUL său de Tată.

3. Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut CASĂ, comunitate credincioasă, mai întâi în Vechiul şi apoi în Noul Testament. Această CASĂ transmite Cuvântul care orientează viaţa sa, prin intermediul cărţilor Bibliei, scrise prin acţiunea Duhului Sfânt.

4. Cuvântul se face STRADĂ, adică doreşte să ajungă la toate persoanele, în fiecare colţ al pământului, pentru a comunica, prin intermediul misiunii creştinilor, că Dumnezeu a iubit atât de mult lumea încât i-a dăruit Cuvântul său până la punctul în care l-a trimis pe Fiul său.

Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu scris după alfabetul uman, este mărturia privilegiată a dorinţei lui Dumnezeu de a vorbi cu noi. Prin Biblie, Dumnezeu comunică Cuvântul său în istoria noastră folosind cuvintele noastre. De aceea, paginile Bibliei cer să fie înţelese prin studiu dar, mai ales, este necesară o atitudine de credinţă. Biblia este cartea unui popor credincios şi este pentru un popor care vrea să creadă deoarece acest popor a descoperit că Dumnezeu invizibil s-a făcut auzit şi a mers alături de noi. Poporul credincios trăieşte din această carte sacră deoarece doar în ea îşi găseşte identitatea şi vocaţia sa umană. Părinţii Bisericii au definit Biblia ca fiind „scrisoarea” pe care Dumnezeu a scris-o oamenilor. O scrisoare care este vestea cea bună!

Cine citeşte cu credinţă Sfânta Scriptură se deschide relaţiei cu Dumnezeu care, ca un prieten, vorbeşte prietenilor săi. Este necesară, însă, o inimă care ascultă (1Rg 3,9), o inimă care doreşte Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum se doreşte pâinea şi apa, ce sunt elementele fundamentale pentru a trăi.

Credinciosul Bibliei se roagă astfel în Psalmul 119:

Eu sunt străin pe pământ:
să nu ascunzi de mine poruncile tale!
Sufletul meu se consumă întruna
de dorul judecăţilor tale.

Isus a spus mulţimilor care-l ascultau: Aşadar, oricine ascultă aceste cuvinte ale mele şi le împlineşte, va fi asemenea cu bărbatul înţelept care şi-a construit casa pe stâncă (Mt 7,24).

Cine se hrăneşte din Cuvântul lui Dumnezeu ştie cum să meargă, este susţinut de o speranţă sigură, viaţa lui este solidă asemenea casei construite pe stâncă.

Colțul de rugăciune

 

Oră de adorație  (2009)

„PRIN HARUL LUI DUMNEZEU SUNT CEEA CE SUNT…”  (Cor 15,11)

Oră de adorație  (2010)

„VOM VENI LA EL ŞI VOM RĂMÂNE CU EL”  (In 14,23)

Oră de adorație  (2011)

„EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA”  (In 14,1-24)

Oră de adorație  (2013) 

„VENIȚI LA MINE TOȚI”  (Mt 11,28)

 
     
     

Crinul

În Biblie, această floare este simbolul frumuseții, al purității, al nevinovăției și al fragilității. Literele ebraice ce compun termenul crin (Shin) repetate de două ori, fac referință și la numele „Suzana”.

Aceasta este femeia care a fost acuzată de adulter de doi bătrâni a căror pasiune s-a aprins datorită frumuseții ei (cf. Dan 13,20-59). Suzana cunoscută ca fiind castă, onestă și nevinovată, le-a respins propunerea, iar aceștia au dat mărturie falsă împotriva ei. Adulterul, conform poruncii din Levitic (20,10), era pedepsit cu moartea prin lapidare. Suzanei i se face dreptate prin intermediul tânărului profet Daniel care demască mărturia falsă dată de cei doi bătrâni. Aceștia sunt condamnați, iar femeia nevinovată este salvată de la moarte sigură. Numele Suzana/crin devine astfel simbolul onestității, nobleții și demnității sufletului, și o mărturie a faptului că Dumnezeu ascultă strigătul celui nevinovat a cărui viață este în pericol, eliberându-l în mod neașteptat.

curcubeul

Curcubeul, datorită luminii pe care o emană într-o varietate de culori ce provin din același izvor, transmite liniște și uimire. Această lumină și aceste culori, ce unesc cerul cu pământul, pentru popoarele din antichitate, erau un simbol ce lega transcendența cu pământul.
În Vechiul Testament, curcubeul este prezent în Pentateuh, Profeți și Scrieri, iar în Noul Testament, îl întâlnim în Cartea Apocalipsului. În Biblie, curcubeul apare, pentru prima dată, după potopul ce purifică și recrează umanitatea păcătoasă (Gen 9,13). Acesta este semnul primei alianțe (berit) – descrisă în Biblie în formă explicită – pe care Dumnezeu, prin Noe (Gen 9,8-12), o încheie cu întreaga umanitate. Curcubeul, deși apare după furtuna ce provoacă frică și chiar moarte, este totuși un simbol pozitiv ce manifestă că Dumnezeu iubește și înfruntă aspectele negative ale realității și ale inimii omului. Dacă este necesar, Domnul purifică, dar având grijă de ființa căreia i-a dat viață. De asemenea, curcubeul îl angajează pe Dumnezeu în favoarea umanității: „Am pus curcubeul meu în nori; el va fi semnul alianței care este între mine şi pământ. Când se vor aduna nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nori; eu îmi voi aduce aminte de alianța dintre mine şi voi şi orice suflet viu şi toată făptura; şi apele nu vor mai deveni potop care să nimicească toată făptura” (Gen 9,13-15).

Poarta

Metafora porții caracterizează istoria mântuirii cuprinsă între poarta ce se închide (Geneză) și doisprezece porți ce, la sfârșitul istoriei, se deschid (Apocalips).
Dumnezeu, din cauza păcatului primilor oameni (Gen 3,23-24), închide poarta Edenului. În cartea Apocalipsului, ultima carte a Bibliei, autorul sacru, interpretând profeția lui Ezechiel (48,30-35), descrie noul Ierusalim, simbol al comuniunii umanității cu Dumnezeu, înconjurat de doisprezece porți, îndreptate către cele patru puncte cardinale (Ap 21,12-13). Poarta, ca și obiect, permite să se intre și să se iasă: se deschide pentru a permite intrarea și se închide pentru a pune în siguranță.