Evanghelia după sfântul Ioan 4,5-42

În acel timp, Isus a venit într-o cetate din Samaria numită Sihar, aproape de ţinutul pe care Iacob l-a dat fiului său Iosif. Acolo era fântâna lui Iacob. Atunci, obosit fiind de călătorie, Isus s-a aşezat la fântână. Era pe la ceasul al şaselea. A venit o femeie din Samaria ca să scoată apă. Isus i-a spus: "Dă-mi să beau!" Discipolii lui plecaseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Aşadar, femeia samariteană i-a zis: "Cum, tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteană?" De fapt, iudeii nu aveau legături cu samaritenii. Isus a răspuns şi i-a zis: "Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi cine este acela care îţi spune «Dă-mi să beau!», tu ai fi cerut de la el şi el ţi-ar fi dat apă vie". Femeia i-a spus: "Doamne, nici nu ai cu ce scoate apă, iar fântâna este adâncă; de unde deci ai apa vie? Nu cumva eşti tu mai mare decât părintele nostru Iacob, care ne-a dat fântâna şi au băut din ea el, fiii lui şi turmele lui?" Isus a răspuns şi i-a zis: "Oricui bea din apa aceasta îi va fi sete din nou, dar cine va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va înseta niciodată şi apa pe care i-o voi da eu va deveni în el izvor de apă care ţâşneşte spre viaţa veşnică". I-a zis femeia: "Doamne, dă-mi această apă ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin aici să scot!"El i-a zis: "Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău şi vino aici!" Femeia a răspuns şi i-a zis: "Nu am bărbat". Isus i-a spus: "Bine ai zis «Nu am bărbat», pentru că ai avut cinci bărbaţi, şi cel pe care îl ai acum nu este bărbatul tău. În privinţa asta ai spus adevărul". Femeia i-a zis: "Doamne, văd că tu eşti profet. Părinţii noştri l-au adorat pe Dumnezeu pe muntele acesta, iar voi spuneţi că la Ierusalim este locul unde trebuie să-l adore". Isus i-a spus: "Femeie, crede-mă că a venit ceasul când nu îl veţi adora pe Tatăl nici pe muntele acesta, nici la Ierusalim! Voi adoraţi ceea ce nu cunoaşteţi. Noi adorăm ceea ce cunoaştem, pentru că mântuirea vine de la iudei. Însă vine ceasul - şi acum este - când adevăraţii adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh şi adevăr, căci şi Tatăl astfel de adoratori îşi caută. Dumnezeu este duh şi cei care îl adoră, în duh şi adevăr trebuie să-l adore". Femeia i-a zis: "Ştiu că vine Mesia, care este numit Cristos. Când va veni, el ne va învăţa toate". Isus i-a zis: "Eu sunt, cel care îţi vorbesc!" Tocmai atunci au ajuns discipolii lui. Şi se mirau că vorbeşte cu o femeie, dar nimeni nu i-a zis: "Ce cauţi?" sau: "De ce vorbeşti cu ea?" Atunci, femeia şi-a lăsat urciorul, a plecat în cetate şi le-a spus oamenilor: "Veniţi şi vedeţi omul care mi-a spus tot ce am făcut! Oare nu este acesta Cristos?" Ei au ieşit din cetate şi au venit la el. Între timp, discipolii îl rugau: "Rabbi, mănâncă!" Dar el le-a zis: "Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoaşteţi". Aşadar, discipolii ziceau unii către alţii: "Oare i-a adus cineva de mâncare?" Isus le-a zis: "Hrana mea este să fac voinţa celui care m-a trimis şi să împlinesc lucrarea lui. Nu spuneţi voi: «Mai sunt încă patru luni şi vine secerişul»? Iată, eu vă spun, ridicaţi-vă ochii şi priviţi lanurile că sunt albe pentru seceriş! Deja secerătorul îşi primeşte plata şi adună roadele spre viaţa veşnică, pentru ca semănătorul să se bucure la fel cu secerătorul. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: «Unul este semănătorul, altul secerătorul». Eu v-am trimis să seceraţi ceva pentru care nu aţi trudit. Alţii au trudit, iar voi aţi intrat peste truda lor". Mulţi dintre samaritenii cetăţii aceleia au crezut în el pentru cuvântul femeii care a mărturisit: "Mi-a spus tot ce am făcut". Aşadar, când au venit la el, samaritenii i-au cerut să rămână la ei, iar el a rămas acolo două zile. Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul lui. Îi spuneau femeii: "Nu mai credem pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii".

Drumul pascal ne educă să străbatem ținuturi necunoscute 

Isus șade lângă fântâna lui Iacob, în Samaria, și întâlnește o femeie. Singură, fără nume, ea nu ar fi trebuit niciodată să se intersecteze cu drumul lui Mesia, cel puțin conform regulilor epocii. În schimb, Isus „trebuia să treacă prin Samaria” nu din necesitate geografică, ci din urgență interioară, dintr-o datorie de iubire. Nu este o coincidență, ci o întâlnire divină. În acea regiune considerată impură, locuită de oameni „contaminați”, Isus merge cu hotărâre. Pentru că acolo există sete, există un suflet în căutare, poate confuz, dar autentic. Acel „a trebui să treacă” este impus de logica Evangheliei.

Isus merge acolo unde ceilalți nu vor să meargă.
Merge acolo unde religia oficială nu se aventurează.
Pentru că iubirea lui Dumnezeu nu are hotare.

Surorile benedictine din mănăstirea Sant’Anna din Bastia - Umbra,
Schizzi di Vangelo, Paoline