Învierea Domnului
Evanghelia după sfântul Ioan 20,1-9
În prima zi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, pe când mai era încă întuneric, Maria Magdalena a venit la mormânt şi a văzut că piatra fusese luată de la mormânt. Atunci, a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt discipol, pe care îl iubea Isus, şi le-a spus: "L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus". Au ieşit atunci Petru şi celălalt discipol şi au venit la mormânt. Alergau amândoi împreună, dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt. Aplecându-se, a văzut giulgiurile aşezate, dar nu a intrat. Atunci a venit şi Simon Petru, care îl urma, şi a intrat în mormânt. El a văzut giulgiurile aşezate, dar ştergarul, care fusese pe capul lui, nu era aşezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt discipol care sosise primul la mormânt. A văzut şi a crezut; pentru că încă nu cunoşteau Scriptura: că el trebuia să învie din morţi.
REFLECȚIE:
Învierea nu este ceva ce va fi.
Înviem acum, de fiecare dată când ne scufundăm în acea tăcere profundă care ne permite să încetinim viața, să eliberăm tensiunile, să ne privim cu o compasiune infinită.
Învierea nu este ceva ce va fi:
Este parfumul vieții pe care îl experimentăm deja aici, acum, când recunoaștem că suntem vii datorită parfumatelor ungeri iubitoare pe care frații și surorile le întind pe trupurile noastre obosite.
Învierea nu este ceva ce va fi:
este ceva ce se află deja aici, când simțim respirația lucrurilor care încep.
Învierea nu este ceva ce va fi:
constă în a ne lăsa inima atinsă de dimineața care se deschide răbdătoare la răsăritul soarelui;
constă în a respira primele strigăte ale copiilor care se nasc;
constă în a ne lăsa atinși de inimile care se îndrăgostesc pentru prima dată;
constă în a muri cu cine moare, simțind că acela este doar un nou început;
constă în a ne lăsa atinși de primul pas, de primul cuvânt, dar și de prima dezamăgire, de prima cădere, de prima învingere.
Paștele nu este un eveniment care va fi la sfârșit; este ceea ce experimentăm deja aici, în fiecare respirație care coboară în profunzime pentru a ne mângâia rezistențele.
Pr. Alessandro Deho'