De la moarte la viaţă

Prima ramură feminină a Familiei Pauline se născuse la Alba în anul 1915, consolidându-se apoi în congregaţia Fiicele Sfântului Paul, angajată în apostolatul evanghelizării cu instrumentele de comunicare socială. Între timp, pr. Alberione începuse să se gândească la o altă congregaţie feminină, cea a Discipolelor Învăţătorului Divin. Scrie el: „În 1908 am început să mă rog şi să cer rugăciune altora pentru ca în Biserică să se nască o congregaţie dedicată vieţii retrase, consacrată unui triplu apostolat: euharistic, liturgic, preoţesc, astfel încât să fie izvorul de har de la care să se hrănească celelalte congregaţii şi instituţii din Familia Paulină dedicate în mod special vieţii apostolice”.
Ziua de naştere a acestei congregaţii a fost 10 februarie 1924. După întoarcerea la Alba a pr. Timoteo în 1936, pr. Alberione i-a încredinţat în mod explicit grija spirituală, morală şi intelectuală a Discipolelor.

Pentru recunoaşterea juridică şi aprobarea eclezială, Discipolele au întâlnit dificultăţi mari; Sfântul Scaun părea că nu dorea separarea acestora de Fiicele Sfântului Paul, astfel încât Sacra Congregaţie a Persoanelor Consacrate a dat decretul de desfiinţare. Imediat ce a aflat de la vizitatorul apostolic conţinutul decretului, pr. Timoteo, fiind profund convins că Discipolele au în Familia Paulină „o misiune fundamentală, ascunsă asemenea rădăcinilor, dar care hrăneşte florile, frunzele, roadele”, i-a împărtăşit acestui vizitator, pr. Angelico, un secret: „Părinte, eu îmi ofer viaţa Domnului pentru ca această congregaţie să aibă viaţă în Biserică şi sunt sigur că Dumnezeu mă va asculta”. Pr. Angelico a comunicat aceste cuvinte secretarului Congregaţiei pentru Persoanele Consacrate care, plin de mirare şi de admiraţie pentru atâta virtute, a cerut să se facă un studiu mai aprofundat al situaţiei, insistând el însuşi pentru obţinerea decretului de aprobare.

Când părintele vizitator l-a anunţat pe pr. Giaccardo că noul document fusese semnat, acesta, radiind de bucurie, a spus: „Acum pot cânta Nunc dimitis, (cântarea bătrânului Simeon). Dumnezeu m-a ascultat, paradisul mă aşteaptă, trebuie să mă pregătesc”.

Dar nu era împlinit totul. Se dorea ca Discipolele Învăţătorului Divin să obţină trecerea de la aprobarea diecezană la cea pontificală. În timp ce, în dimineaţa de 12 ianuarie 1948 papa Pius al XII-lea semna decretul de aprobare pontificală, pr. Giaccardo îşi celebra ultima sfântă Liturghie. Ajungând cu greu la sfârşitul acesteia, este însoţit la patul din care nu s-a mai ridicat. Medicii i-au dat diagnosticul de leucemie fulminantă.

Pe data de 24 ianuarie, la orele 1330, pr. Timoteo trece la Domnul. Era ajunul sărbătorii convertirii sfântului Paul şi ziua sa onomastică.

În lumina zâmbetului Mariei, într-o sâmbătă de acum îndepărtată, pr. Timoteo a intrat în lume; pe braţele Mariei, din nou în zi de sâmbătă, el lasă lumea pentru a merge în cer.