Un preot deosebit

S-a născut la Montà d’Alba (Cuneo) pe 2 aprilie 1874. Montà era cunoscut ca fiind un pământ al vocaţiilor: în 1946 acest sat avea un raport de 300 persoane consacrate lui Dumnezeu la 3.000 de locuitori. Acest procent de 10% este mai mult unic decât rar.

Credinţa mare a părinţilor a găsit un teren fertil în fiul Francesco care, la 9 ani, îi împărtăşeşte mamei dorinţa de a deveni preot.

Datorită dificultăţilor financiare, Francesco merge la pre-seminarul din Torino în care ospitalitatea era gratuită, dar unde „nu toţi, nu mulţi rezistau deoarece condiţiile de viaţă erau grele”. Francesco reuşeşte să reziste, dar nu fără eforturi. Mâncarea puţină, frigul puternic şi lipsa afecţiunii familiei au fost marii săi adversari.

Va spune despre aceşti ani: „Sunt mulţumit că mi-am început aşa viaţa. Astfel, în viitor, m-am putut adapta mai uşor la toate. Trebuie să ne obişnuim să trăim sărac, să ne mulţumim cu puţin, doar cu ceea ce este necesar, fugind de superficialitate”.

Transferându-se în seminarul din Alba, Francesco simte o adevărată pasiune pentru filozofie, fiind poreclit Kant. Iubirea lui Francesco pentru studiu s-a concretizat în trei diplome: prima în teologie dogmatică, a doua în drept canonic, iar a treia în filozofie.

Francesco devine un bun cunoscător al timpului său şi al schimbărilor profunde ce au loc: fiecare materie pare a fi o provocare ce merită efortul să fie cunoscută, fiecare minut petrecut asupra cărţilor este consacrat unui scop superior: cel de a-l sluji mai bine pe Dumnezeu şi a deveni un preot bun.

Pentru a preda, Francesco s-a pregătit timp de 15 ani lungi de studiu şi de sacrificiu.

Era încă diacon când i-a fost încredinţată clasa pregătitoare a seminarului. Superiorii, văzând bunăvoinţa sa în activitatea de profesor la seminar, i-au mai încredinţat alte două sarcini: prefect de disciplină şi director spiritual.

După 2 ani, la doar 24 de ani, este numit profesor de filozofie, iar 10 ani mai târziu devine şi profesor de teologie dogmatică.

„La şcoală era deseori o umilinţă contemplativă, vocea unui om care spune ce ştie, dar care lasă să se înţeleagă că realitatea este imens superioară la ceea ce el poate spune. Chiar datorită acestui caracter contemplativ al lecţiilor sale, unii elevi foloseau uneori notiţele luate la şcoală ca să se pregătească pentru împărtăşania din ziua următoare”.

Începând din 1900, Francesco Chiesa îl are printre numeroşii săi elevi şi pe adolescentul Giacomo Alberione care va deveni fondatorul Familiei Pauline.

Influenţa profesorului asupra elevului a fost enormă, până într-atât încât a transformat un tânăr în plină criză spirituală într-un preot hotărât, întreprinzător şi inovator, capabil de-a lungul anilor de-a folosi noile mijloace de comunicare socială pentru a face cunoscut mesajul lui Isus Cristos.

„Măreţia pr. Chiesa constă în faptul că a intuit darul pe care Dumnezeu l-a pus în pr. Alberione, a făcut să iasă la lumină carisma sa şi a fost alături încă de la început de Opera paulină pe care a apărat-o, a susţinut-o”

De-a lungul anilor, relaţia dintre cei doi s-a consolidat, transformându-se într-o legătură solidă şi de durată ce s-a întrerupt doar cu trecerea la Domnul a pr. Chiesa, 46 de ani mai târziu.

El a fost călăuza spirituală a pr. Alberione şi a devenit un far, un exemplu pentru întreaga Familie Paulină de care poate fi considerat dacă nu un co-fondator, cel puţin un susţinător special.