Îşi sfinţeşte tinereţea

Riccardo Borello (care la profesiunea religioasă îşi va lua numele de Andrea – în limba română Andrei) s-a născut la Mango, provincia Cuneo, (Italia) pe data de 8 martie 1916. Rămas orfan de tată, care moare în timpul Primului Război Mondial, Riccardo a fost educat doar de mamă până la vârsta de 9 ani. În 1925, mama se recăsătoreşte şi se transferă cu Riccardo şi cu sora sa la Castagnole Lanze (Asti).

Aici Riccardo îşi sfinţeşte tinereţea în rugăciune şi în munca grea a câmpului. Cu mult entuziasm a făcut parte din Acţiunea Catolică unde a devenit chiar vicepreşedinte. El adoptă cu bucurie triplul moto al asociaţiei: „rugăciune – acţiune – sacrificiu”. Aşadar, nemulţumindu-se să se roage şi să participe la celebrările liturgice, parcurge uneori chiar şi zeci de km pe jos pentru a-i ajuta pe bolnavi sau a le ţine companie. Sacrificiile muncii, ale sărăciei în care trăieşte şi ale carităţii devin pâinea sa zilnică şi-i antrenează spiritul pentru ţinte mai înalte.

Iarna dintre 1932-1933 este tragică pentru familia sa. Tatăl adoptiv moare în urma unei bronchite, iar la doar câteva zile acesta este urmat de mama care nu rezistă unei dureri atât de mari. Astfel, Riccardo rămâne orfan pentru a doua oară şi aproape singur pe lume (o mai are doar pe sora sa mai mare care însă nu locuieşte cu el) la doar 16 ani.

Un episod din acele zile dramatice ne descoperă sensibilitatea spirituală a acestui tânăr. În timp ce mama este în agonie, sora lui Riccardo îi spune acestuia: „Mama este pe moarte. Aş dori să-i cer să-mi lase soba şi masa”. Riccardo îi răspunde: „Ia tot ce doreşti. Eu aş fi mulţumit dacă mama mi-ar lăsa cartea de rugăciuni”. Acea carte este pentru Riccardo lucrul cel mai important. Toate celelalte trec, se consumă.

În toamna anului 1933, toate satele din regiunea în care locuia Riccardo au aflat că la Benevello d’Alba au fost exhumate osemintele lui Maggiorino Vigolungo, adolescentul de 14 ani, „Mic Apostol al Presei Bune” care a murit în faimă de sfinţenie şi a cărui biografie fusese scrisă de pr. Alberione, cel care îl cunoscuse cel mai bine.

Riccardo şi-a exprimat dorinţa de a cunoaşte mai bine această istorie minunată, iar parohul i-a oferit biografia. A citit cu emoţie această carte şi, pe lângă istoria deosebită a acestui băiat care, în puţin timp, s-a sfinţit dedicându-şi viaţa apostolatului Presei Bune, a aflat despre existenţa unei congregaţii care i-a trezit interesul: Societatea Sfântul Paul a cărei misiune este aceea de a comunica Evanghelia şi valorile creştine prin folosirea mijloacelor de comunicare socială. „Citind viaţa lui Maggiorino Vigolungo – va mărturisi mai târziu Riccardo – m-am simţit atras de a mă face paulin”.