Dintr-odată, s-a unit cu îngerul o mulţime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu şi spunând: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!” (Lc 2,13-14)

Fiul lui Dumnezeu, întrupându-se, doreşte să repare păcatele oamenilor, vrea să-l adore pe Tatălui ceresc, să-i mulţumească, să aducă ispăşire şi să mijlocească pentru oameni. Se spune în prefaţă: „Tu, prin misterul întrupării Cuvântului, ai dat putere ochilor minţii noastre să vadă noua lumină a strălucirii tale, pentru ca, în timp ce-l cunoaştem pe Dumnezeu în chip văzut, să fim înălţaţi de el la dragostea celor nevăzute”. De fapt, Isus ni l-a făcut cunoscut pe Tatăl, ne-a descoperit voinţa, bunătatea, gloria veşnică a acestuia.

Deasupra tuturor atributelor divine, la întrupare s-a manifestat milostivirea. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său în lume pentru a-l salva pe om din greşelile în care a căzut:

„Trei sunt cei care dau mărturie: Duhul, apa şi sângele. Şi aceştia trei sunt una” (1In 5,7).

1. Admirabile și minunate sunt adevărurile pe care credința ni le descoperă despre viața intimă a lui Dumnezeu: unul în substanță, întreit în Persoane. Tatăl ceresc se contemplă din veșnicie în imaginea sa perfectă: Cuvântul pe care el îl naște; Cuvântul tresare răpit de iubire pentru frumusețea Tatălui; din extazul iubirii reciproce dintre Tată și Fiu purcede un incendiu de iubire care este Duhul Sfânt. Dumnezeu trăiește în cele trei Persoane o viață interioară perfectă, infinită, veșnică: el este izvorul, începutul, modelul de viață interioară pentru orice om.

„Căci mare Dumnezeu este Domnul și mare împărat peste toți zeii; în mâna lui sunt adâncurile pământului și ale lui sunt înălțimile munților; a lui este marea, căci el a făcut-o, și mâinile lui au plăsmuit uscatul.  Veniți să ne închinăm și să ne plecăm în fața lui și să îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru, căci el este Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul pe care el îl păstorește, turma pe care mâna lui o călăuzește”. (Psalmul 95)

1. Dumnezeu este fiinţa perfectă, maximul şi unicul Bine, începutul şi sfârşitul oricărui alt lucru existent.
El este Veşnic, Atotputernic; Adevărul, Domnul ştiinţei, Atotvăzător, Binefăcător, Sfânt; Caritatea, Bunătatea, Frumuseţea. El este Fiinţa necesară: „Eu sunt cel ce sunt” (Ex 3,14); este subiectul cel mai demn al studiului meu, unica autoritate, unica fericire veşnică.

Pentru voi există un singur Dumnezeu, Tatăl, de la care vin toate şi pentru care suntem, şi un singur Domn, Isus Cristos, prin care sunt toate şi prin care suntem şi noi (1Cor 8,6).

1. Tatălui i se atribuie crearea şi conducerea universului. La început, Dumnezeu a creat cerul şi pământul, plantele, animalele, omul. În atotputernicia sa, a făcut din nimic tot ce există.
Acum Dumnezeu participă la naşterea fiecărui om, creând sufletul şi insuflându-l în trup.
El dispune toate evenimentele, deţine istoria şi conduce secolele: de fapt, acestea, din voinţa sa divină, au pregătit venirea Fiului său; au împlinit, împlinesc şi vor împlini, dezvoltând-o, întruparea lui Isus, până la judecata universală, când Cristos va manifesta în glorie Împărăţia sa.