Sfântul Iosif, protectorul Bisericii Universale

Sfântul Iosif continuă din cer misiunea pe care a avut-o pe pământ. În Sfânta Familie, el era protectorul, capul acesteia; atunci lua naștere Biserica. Acum, în cer, el este protectorul Bisericii Universale, răspândită în întreaga lume.
El o susține împotriva atacurilor celui rău; protejează vocațiile, le întărește, dă lumină acestora în opera de sfințire; intervine zilnic în miile de nevoi materiale și spirituale. Sfânta Tereza spunea că nu i-a cerut sfântului Iosif niciodată un har în zadar. De aceea multe opere, inițiative, persoane se pun sub protecția sa.

Printre multele necesități ale oamenilor, cele mai mari sunt cele ale muribunzilor. Pe patul de moarte, în momentul trecerii la cealaltă viață, se hotărăște soarta veșnică a fiecărui om. De acel moment extrem depinde fericirea sau nefericirea veșnică.
Printre multe altele, sfântul Iosif are și această misiune: să-i asiste pe cinstitorii săi în clipa morții. El a meritat această sarcină datorită morții sale sfinte. A fost asistat de preasfânta Fecioară și de Isus; abandonarea sa în fața voinței divine a fost deplină; amintirea vieții sale trăită în întregime pentru Domnul îi dădea seninătate și-i insufla certitudinea unui premiu mare.

Sfântul Iosif: omul fidel voinței divine

„Iosíf, fiul lui Davíd, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. (Mt 1,20-21)

Sfântul Iosif a fost omul fidel misiunii primite. Domnul i-a dat sfântului Iosif trei sarcini:
* Trebuia să fie păzitorul feciorelnic al Mamei lui Dumnezeu. În fața oamenilor el ținea ascuns misterul conceperii feciorelnice a lui Isus. El o apăra pe Maria în călătorii și în mijlocul dificultăților, așa cum a făcut la Betleem, în Egipt sau când Isus s-a pierdut și a fost regăsit în templu. 
* Trebuia să fie tatăl purtător de grijă al lui Isus. De el este salvat copilul; sub autoritatea lui, Isus practica virtuțile domestice; cu el copilul lucra, se ruga, sfințea casa prin trăirea virtuților.
* Trebuia să apară în fața oamenilor ca fiind tatăl lui Isus: „Nu este oare acesta fiul lemnarului?” (Mt 13,55); trebuia să dispară de pe scenă pentru ca să poată străluci în marea sa lumină Isus; apoi trebuia să devină protectorul marii familii creștine, Biserica, de-a lungul secolelor.

Să-l cunoaștem pe Dumnezeu

Preasfânta Treime locuiește în noi ca într-un templu: „Preamăriţi-l pe Dumnezeu în trupul vostru!” (1Cor 6,20); trebuie să păstrăm și să respectăm această Treime așa cum păstrăm în tabernacol și cinstim sfânta ostie.
Să cunoaștem, să imităm, să iubim Preasfânta Treime.
Să-l cunoaștem pe Dumnezeu unul în natură și întreit în persoane. Să cunoaștem operele fiecărei persoane;

CONVERTIREA SFÂNTULUI PAUL

Paul, care la început a fost un persecutor aprig al creștinilor, a devenit după întâlnirea cu Isus pe drumul Damascului un apostol plin de zel. Convertirea lui este miraculoasă, totală, utilă Bisericii.
Este miraculoasă. Paul era un fariseu convins al iudaismului. Credea că Isus Cristos era un pericol față de cultul datorat unicului Dumnezeu, prin urmare era demn de moartea pe cruce, cum de altfel erau demni de moarte și toți creștinii. Paul a avut un rol important, pe cât ar fi putut să aibă la acea vârstă tânără, în martiriul lui Ștefan și în prigonirea Bisericii ce tocmai se năștea (cf. Fap 9,1-18).
Este totală. Minte, inimă, viață. În mintea sa vede cum iudaismul acostează la creștinism, Sinagoga la Biserică, fariseismul la perfecțiunea sfințeniei evanghelice. Înainte îl ura pe Isus și îl persecuta în trupul său mistic; apoi, chiar la Damasc, după convertirea sa, a demonstrat iudeilor că Isus este Cristos. Înainte era un fariseu cu o inimă îngustă, acum devine apostolul mântuirii universale: mântuire la care se ajunge nu prin faptele Legii, ci prin credința în Isus Cristos.

Sfântul apostol Paul: un mare mijlocitor de haruri

În această meditație vom vedea cât de mare este puterea de mijlocire a sfântului Paul în cer. Noi avem încredere într-un sfânt în măsura în care știm că rugăciunile sale sunt ascultate de Domnul și simțim că el ne iubește. Puterea de mijlocire pe care o are un sfânt este proporționată mereu cu meritele pe care acesta și le-a dobândit pe pământ. Cu cât a fost mai mare puterea sa de a mijloci pe pământ, cu atât mai mare va fi puterea sa de a mijloci în cer.