Chemând la sine mulţimea şi pe discipolii săi, le-a spus: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze. Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde; cine, însă, îşi pierde viaţa pentru mine şi pentru evanghelie o va salva. Aşadar, ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă îşi pierde sufletul?” (Mc 8,34-36)

1. Dumnezeu m-a creat pentru ca, în viaţa prezentă, să-l cunosc, să-l iubesc şi să-l slujesc.
Cunoaşterea lui Dumnezeu. 
Animalele care nu sunt înzestrate cu inteligenţă, fac, după legi prestabilite, ceea ce Dumnezeu doreşte de la ele.
Îngerii, spirite pure, îl cunosc şi-l slujesc cu inteligenţă pe Dumnezeu.

Deci, nu vă îngrijoraţi spunând: „Ce vom mânca? Ce vom bea?” sau „Cu ce ne vom îmbrăca?” Căci păgânii caută toate acestea; dar Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de toate acestea. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga. (Mt 6,31-33).

1. A-l cunoaşte, a-l iubi şi a-l sluji pe Dumnezeu este unicul scop al vieţii mele, cel pentru care am fost creat. Toate celelalte sunt subordonate scopului acesta. Pe pământ trebuie să studiem, să muncim, să căutăm binele familiei, să mâncăm, să ne odihnim, să ne recreem, să ne păstrăm sănătatea, dar totul este orientat către mântuire. Dacă obţin Paradisul, chiar dacă aş fi pierdut viaţa naturală, am salvat totul. Dacă nu obţin Paradisul, chiar dacă m-am bucurat de viaţă, am adunat bogăţii, am ajuns la cele mai înalte onoruri, totul ar fi pierdut.

Cum doreşte cerbul izvoarele de apă,
aşa te doreşte sufletul meu pe tine, Dumnezeule.
Sufletul meu e însetat de Dumnezeu,
de Dumnezeul cel viu;
când voi veni şi voi vedea faţa lui Dumnezeu?
(Psalmul 42,2-3).

1. Cunoaşterea, iubirea şi slujirea lui Dumnezeu mă conduc către Paradis: „Doamne, ne-ai creat pentru tine, iar inima noastră este neliniştită până nu se va odihni în tine” (sf. Augustin).
Scopul meu nu poate fi nici plăcerea, nici stima, nici bogăţia, nici virtutea, nici puterea, nici ştiinţa. Toate acestea nu sunt infinite, în timp ce inima mea are aspiraţii infinite; toate acestea nu sunt veşnice, în timp ce sufletul meu este nemuritor. Doar Dumnezeu este infinit, doar Dumnezeu este veşnic!

Doamne, tu mă observi de aproape şi mă cunoşti;
ştii când mă aşez şi când mă scol;
pătrunzi de departe gândurile mele;
fie că umblu, fie că stau culcat, nimic nu-ţi scapă;
toate cărările mele îţi sunt cunoscute.
Înainte de a-mi ajunge cuvântul pe limbă,
tu, Doamne, îl cunoşti deja.
Pentru că tu ai format rărunchii mei,
m-ai ţesut în sânul mamei mele.
(Mt 6,31-33).

1. Viaţa noastră poate să se desfăşoare în bunăstare sau în sărăcie; poate fi angajată într-o poziţie de conducere sau de subordonare; în starea de familist, celibat sau de persoană consacrată; poate să fie la început, la mijloc sau aproape de apusul său; poate fi foarte scurtă sau poate dura un anumit număr de ani; poate fi angajată într-un serviciu, în artă, în munci manuale sau în educarea copiilor.