Pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca [Maria] să nască şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei (Lc 2,6).

Ieslea este locul din care Isus ne arată cine este discipolul său.
Este discipolul lui Isus cel care intră la şcoala exemplelor sale: cel care îi imită umilinţa, sărăcia, mortificarea, răbdarea... cel care îşi ia crucea şi îl urmează... cel care renunţă la totul sau cel puţin îşi detaşează inima de totul, din iubire pentru el... cel care are spiritul său de blândeţe şi de iubire.

 Ieslea este tronul milostivirii. În iesle, Isus îşi întinde pentru prima dată mâinile pentru a-i invita la sine pe toţi oamenii, aşa cum va face, de altfel, de-a lungul întregii sale vieţi: „Mi-am întins mâinile toată ziua” (Is 65,2).

„Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă!” (Mt 11,28) Suferinţele noastre sunt multe.

Doamne, tu mă cercetezi şi mă cunoşti;
ştii când mă aşez şi când mă scol;
pătrunzi de departe intenţiile mele;
fie că umblu, fie că stau culcat, nimic nu-ţi scapă;
toate cărările mele îţi sunt cunoscute. (Ps 139, 1-3)

1. Previziuni. În noul an voi trăi dificultăţi, suferinţe, tentaţii. Toate acestea le pot sfinţi. Suportarea micilor şi marilor cruci este secretul meritelor şi al păcii. Învingerea tentaţiilor prin intermediul rugăciunii şi al vigilenţei este posibilă mereu. De asemenea, anul acesta va avea şi consolări: între acestea, ajutorul sigur al lui Dumnezeu; dialoguri intime cu Isus; lumina Evangheliei; gândul Paradisului; ajutorul Îngerului păzitor; protecţia sfintei Fecioare Maria; exemplul prietenilor buni.

 2. Propuneri. Îmi continui drumul către casa Tatălui ceresc; voi parcurge în acest an nou o altă porţiune de drum luminat de lumina lui Isus care a spus: „Eu sunt Calea” (In 14,6). 

Epifania înseamnă manifestare. La Crăciun, Isus s-a manifestat evreilor reprezentaţi de Maria, Iosif, păstori. Dar la Epifanie se manifestă unui număr nemăsurat de păgâni. Este misterul unui Dumnezeu invizibil al cărui nume neamurile trebuiau să-l citească în operele sale; şi care acum se face vizibil: „Tatăl îl revelează pe Fiul”.

Profetul Isaia vede într-o viziune grandioasă Biserica, reprezentată de Ierusalim, la care aleargă neamurile: „Vor umbla neamuri la lumina ta şi regi, în strălucirea zorilor tale. Ridică-ţi ochii împrejur şi priveşte: toţi se adună şi vin spre tine! Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sunt purtate pe braţe” (Is 60,3-4).

Iar Evanghelia ne prezintă primul episod din acest mare eveniment care se perpetuează în secole: magii sunt conduşi de o stea până la copilul Isus:

Dintr-odată, s-a unit cu îngerul o mulţime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu şi spunând: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!” (Lc 2,13-14)

Fiul lui Dumnezeu, întrupându-se, doreşte să repare păcatele oamenilor, vrea să-l adore pe Tatălui ceresc, să-i mulţumească, să aducă ispăşire şi să mijlocească pentru oameni. Se spune în prefaţă: „Tu, prin misterul întrupării Cuvântului, ai dat putere ochilor minţii noastre să vadă noua lumină a strălucirii tale, pentru ca, în timp ce-l cunoaştem pe Dumnezeu în chip văzut, să fim înălţaţi de el la dragostea celor nevăzute”. De fapt, Isus ni l-a făcut cunoscut pe Tatăl, ne-a descoperit voinţa, bunătatea, gloria veşnică a acestuia.

Deasupra tuturor atributelor divine, la întrupare s-a manifestat milostivirea. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său în lume pentru a-l salva pe om din greşelile în care a căzut: