Viața interioară

Viața interioară este iubirea pentru realitățile spirituale, este grija față de propriul suflet. Este munca ce se face pentru a crește în virtute, pentru a face examenul de conștiință dimineața, la prânz și seara. Constă în a face propuneri bune după primirea sfintei Împărtășanii, în a ne aminti și reînnoi propunerile făcute la ultima spovadă; în a ne întreba des: „Progresez la nivel spiritual sau merg înapoi?”
Cine are o viață interioară se comportă asemenea Mariei: vorbește puțin, reflectează mult. Veghează asupra gândurilor, a limbii, a fanteziei; nu se oprește asupra lucrurilor inutile; este recules. Îi edifică pe cei care îl ascultă, încearcă mereu să conducă discuția asupra lucrurilor bune, vorbește cu umilință, nu face lucrurile pentru a se face văzut sau din obligație; dorește să participe cât mai des la Sfânta Liturghie, să se împărtășească.

Viața interioară se manifestă prin iubirea practicilor de pietate. Constă în efortul constant de a dobândi virtutea și sfințenia. „Înainte de toate sufletul!” obișnuia să spună sf. Cottolengo. Cine nu are o viață interioară profundă are multe lucruri de spus și de făcut, dar nu se gândește la suflet.
Cine are o viață interioară este puternic în ispite, nu se lasă atras de rău, este răbdător, nu pierde niciun minut din timpul zilei în lucruri inutile. Această persoană progresează, obține haruri de la Dumnezeu, este simplă, corectă, totul este pentru ea ocazie de merite de-a lungul zilei. Bunătatea acesteia nu se cunoaște imediat, ci se manifestă mai târziu: aduce multe roade pe care le multiplică mereu.

fericitul Giacomo Alberione