Devoțiunea la sfântul Iosif

Sfântul Iosif ni-l dă pe Isus și ne aprinde inima de iubire pentru Isus din două motive: deoarece el îl cunoaște pe Isus și dorește să ni-l facă cunoscut și pentru că el l-a iubit pe Isus cu o iubire arzătoare și vrea ca și noi să-l iubim.
De asemenea sf. Iosif a avut misiunea de a-l prezenta lumii pe Isus împreună cu Maria: când au venit păstorii și magii, l-au găsit pe pruncul Isus împreună cu Maria și Iosif; Isus este prezentat la Templu de Maria și Iosif; Isus iese în afara granițelor Palestinei, iar Iosif îi este alături pentru a-l apăra; se întoarce la Nazaret, iar Iosif are grijă de el; când Isus, la vârsta de doisprezece ani, dă primul semn al misiunii sale divine, acolo sunt Maria și Iosif. Virtuțile intime, familiale pe care Isus le practica în căsuța din Nazaret, Iosif le exercita împreună cu el.
În cer, pe lângă celelalte misiuni, sf. Iosif o are și pe aceea de a ne ajuta să intrăm la școala lui Isus, de a ne iniția în iubirea sa, de a ne învăța imitarea virtuților sale ascunse și umile.
Dacă doriți să cunoașteți cu adevărat Evanghelia, să vă fie ușoară meditarea ei, rugați-vă la sfântul Iosif: el a avut această misiune pe pământ și o va continua și din cer.
Dacă doriți să-l imitați pe Isus în viața sa din Nazaret, rugați-vă sfântului Iosif și vă va fi ușor.
Dacă doriți ca inima voastră să se aprindă de iubire pentru sfânta Împărtășanie, rugați-l pe sfântul Iosif; el va face ca inima voastră să se înflăcăreze de iubire pentru Isus și vă va fi ușor să-l iubiți. O, cât de bine cunoștea și imita sf. Iosif inima lui Isus! Trebuie să mergeți la el pentru a obține harul fervorii spirituale.
„Mergeți la Iosif!” (Gen 41,55) pentru a-l cunoaște, imita, iubi pe Isus.
Fie ca sfântul Iosif să ne obțină adevărata iubire pentru Dumnezeu. Să-i cerem lui Iosif să ne pună în inimă o dorință puternică de a face totul din iubire pentru Isus, de a ști cu adevărat să-l iubim și să-l urmăm.
Din cartea Către Fiicele Sfântului Paul 1929-1933, a părintelui Giacomo Alberione