Educarea caracterului

Ai grijă de nume pentru că acesta îţi va rămâne mai mult decât mii de mari comori de aur. Zilele unei vieţi fericite sunt numărate, dar un nume bun durează pentru totdeauna (Sir 41,12).

1. La temperament au contribuit părinţii din care m-am născut, mediul în care am crescut, educaţia pe care am primit-o. Totuşi, fiecare este stăpânul propriei persoane şi îşi poate domina tendinţele. Voinţa va trebui să lupte, dar are mereu puterea de a vindeca. Am o conştiinţă şi o experienţă care îmi spun că a fi învingător sau învins depinde de mine; eu pot, prin continuitatea faptelor mele, să formez, să-mi conduc, să-mi corectez caracterul.
Pentru a reuşi trebuie, mai întâi de toate, să mă cunosc pe mine însumi şi tendinţele mele.
De aceea, este necesar să fac un examen zilnic şi profund asupra gândurilor, sentimentelor, acţiunilor.

Foarte folositor este un prieten sincer şi, în mod special, un bun director spiritual: aceştia, cu puţine cuvinte, ne pot arăta starea noastră interioară.
Tendinţa dominantă a caracterului nostru se descoperă cu uşurinţă: este cea care, în mod obişnuit, trage după sine voinţa şi determină o activitate.
Există două tipuri de tendinţe:
• cea a apaticilor: lenea, inclusiv cea spirituală, nepăsarea, inerţia, lipsa entuziasmului, laşitatea, indiferenţa faţă de Dumnezeu, faţă de aproapele, faţă de propria demnitate.
• cea a violenţilor: aceştia sunt mândri, colerici, lipsiţi de delicateţe, independenţi.

2. Pentru a-mi forma caracterul trebuie, în al doilea rând, să lucrez asupra mea.
Odată fixat punctul de luptă, cu propunerile şi eforturile pe care le voi face, trebuie să mă moderez sau să mă stimulez, după caz, către o viaţă bună, virtuoasă, raţională. În aceasta, nu pasiunea, ci raţiunea trebuie să-mi conducă comportamentul. Dimineaţa, când mă rog sau meditez Cuvântul lui Dumnezeu, îmi voi aduce aminte de planul meu de muncă spirituală; mă voi întoarce des asupra lui în timpul zilei; la momentul oportun, voi şti să fiu tare cu mine însumi. Dacă voi cădea, îi voi spune Domnului: „Eliberează-mă de această sclavie”. Apoi îmi voi reveni: mâine mă voi ruga mai bine; cu harul tău, o Doamne, voi reuşi.

3. În al treilea rând, trebuie să fac o muncă constantă şi serioasă. Să nu mă obosesc niciodată, să nu fac ca unii care, la primele dificultăţi, se descurajează, abandonează munca, uită de propunerile şi angajamentele asumate.

Examen de conștiință:

Mă cunosc bine pe mine însumi? Folosesc mijloacele de corectare, de formare şi de educare a caracterului? Fac în fiecare zi examenul de conştiinţă?

Propunere:

Voi face bine examenul de conştiinţă asupra propunerii principale.

Rugăciune:

Doamne, tu cunoşti inimile şi tendinţele omului. Tu ştii câte daune a produs păcatul originar. Vindecă-mă; dacă vrei, tu poţi să o faci: „Spune numai un cuvânt şi se va mântui sufletul meu” (cf. Mt 8,8). Îţi prezint rănile mele, îţi amintesc rana mea cea mai gravă. O Învăţătorule, vindecă sufletul meu!

Din cartea Scurte meditaţii pentru fiecare zi din an, de părintele Giacomo Alberione