Dumnezeu Tatăl

Pentru voi există un singur Dumnezeu, Tatăl, de la care vin toate şi pentru care suntem, şi un singur Domn, Isus Cristos, prin care sunt toate şi prin care suntem şi noi (1Cor 8,6).

1. Tatălui i se atribuie crearea şi conducerea universului. La început, Dumnezeu a creat cerul şi pământul, plantele, animalele, omul. În atotputernicia sa, a făcut din nimic tot ce există.
Acum Dumnezeu participă la naşterea fiecărui om, creând sufletul şi insuflându-l în trup.
El dispune toate evenimentele, deţine istoria şi conduce secolele: de fapt, acestea, din voinţa sa divină, au pregătit venirea Fiului său; au împlinit, împlinesc şi vor împlini, dezvoltând-o, întruparea lui Isus, până la judecata universală, când Cristos va manifesta în glorie Împărăţia sa.

 2. Am primit totul de la Dumnezeu: tot ceea ce este în jurul meu, ceea ce mă susţine, ceea ce este în interiorul meu. Dacă Domnul mi-ar cere înapoi ceea ce mi-a dat, nu mi-ar mai rămâne nimic, nici măcar existenţa: aş dispărea. Este un adevăr pe care trebuie să-l recunosc mereu: „Ce ai ce nu ai primit? Dar dacă ai primit, de ce te mândreşti ca şi cum nu ai fi primit?” (1Cor 4,7).

Trăiesc sub conducerea binevoitoare a Tatălui ceresc: doresc să mă abandonez Providenţei sale care, dacă se gândeşte la florile câmpului şi la păsările cerului, cu atât mai mult se gândeşte la om, creatura sa care are imaginea lui!

3. Doamne, sunt al tău, cu totul al tău; şi ceea ce mi-ai dat, iată, eu îţi ofer: inteligenţă, memorie, voinţă, trup, simţuri, ceea ce serveşte vieţii mele. Tu eşti Domnul meu! 
Mă încredinţez Providenţei tale: sunt sigur că tu dispui totul din iubire, ca un Tată iubitor.
Doresc să caut Împărăţia ta şi sfinţenia mea, iar tu, o Tată bun, vei avea grijă de restul!

Examen de conştiinţă:

Îi aduc glorie lui Dumnezeu mereu, în toate şi numai lui?
Mă tem de sărăcia sau de lipsa lucrurilor trecătoare?
Mă descurajez în momentele dificile?
Caut cu adevărat Împărăţia lui Dumnezeu?

Propunere:

Sunt fiul lui Dumnezeu: maximă demnitate; pentru mine nu am nimic: profundă umilinţă.

Rugăciune:

O Doamne, acceptă toată libertatea mea; ia-mi memoria, inteligenţa, voinţa. 
Tot ceea ce am şi posed mi-ai dat tu; iar eu ţi le restitui pentru ca acestea să fie conduse de voinţa ta.
Dă-mi doar iubirea şi harul tău: iar eu voi fi bogat şi nu mai doresc altceva.

Din cartea Scurte meditaţii pentru fiecare zi din an, de părintele Giacomo Alberione